Memoria

Pe baza proceselor senzoriale de cunoaştere, omul are posibilitatea să trăiască mai ales în prezent, să reflecte acele însuşiri ale obiectelor care acţionează nemijlocit, “aici” şi “acum”, asupra organelor de simţ. Impresiile, imaginile, gândurile, emoţiile, mişcările prezente, actuale nu se pierd însă, nu se “volatizează” fără a lăsa o urmă pe creier, dimpotrivă, ele “dispar” în trecut, se sedimentează, se cristalizează, pentru ca mai apoi să fie scoase la lumină şi refolosite, contribuind, în felul acesta, la amplificarea conţinutului vieţii psihice, la desfăşurarea normală şi mai ales eficientă a activităţii umane. Omul pe lângă multe alte capacităţi de care dispune(de a simţi, gândi, vorbi, imagina, dori, voi), o posedă şi pe aceea de a reţine, conserva şi reutiliza propria sa experienţă. Acest lucru este realizat cu ajutorul memoriei(P. Popescu-Neveanu, 1997). Memoria este procesul psihic de întipărire, stocare şi reactualizare a informaţiilor. De asemenea, este un mecanism psihic structurant, constructiv, chiar creativ.

Memoria este o capacitate psihică absolut necesară, fără de care viaţa ar fi practic imposibilă. Pentru a înţelege această caracteristică esenţială a ei, să ne imaginăm pentru o clipă ce s-ar întâmpla fără memorie. Omul ar trăi într-un prezent continuu, numai sub influenţa datelor nemijlocite de reflectare, comportamentul său fiind haotic, spontan, fără stabilitate şi finalitate, fără durabilitate în timp; toate obiectele care ar acţiona din nou asupra sa i s-ar părea noi, necunoscute; el n-ar avea posibilitatea de a utiliza rezultatele cunoaşterii, dimpotrivă aceasta ar trebui luată de fiecare dată de la început; gândurile şi acţiunile lui n-ar putea fi legate unele de altele; n-ar putea înţelege şi învăţa. “Viaţa psihică a omului fără memorie-scria psihologul danez Lange- este doar un ghem de impresii sensitive, adică un prezent fără trecut, dar şi fără viitor.”(P. Popescu-Neveanu, 1997). Caracterul necesar al memoriei decurge din faptul că ea este implicată în marile comportamente al vieţii omului: cunoaştere şi învăţare, înţelegere şi rezolvare de probleme, inteligenţă şi creativitate.

Prin faptul că memoria întipăreşte, conservă şi reactualizează experienţa anterioară a omului şi a societăţii în care acesta trăieşte, ea asigură continuitatea vieţii psihice a individului. Ea este cea care sudează elementele anterioare de cele care vor urma(un gând rostit de unul care urmează a fi rostit); ea dă posibilitatea reanalizării unor date anterioare ale cunoaşterii şi prin aceasta împinge cunoaşterea mai departe.

Memoria se află în strânsă interacţiune şi interdependenţă cu toate celelalte procese, însuşiri şi capacităţi psihice, fiind influenţată de ele şi influenţndu-le totodată. Menoria nu înseamnă doar acumulare de informaţii, ci şi organizarea şi chiar structurarea lor, prin aceasta ea raportându-se la gândire, la operaţiile ei care facilitează o asemenea interpretare; nu reţinem şi nu reactualizăm orice, ci ceec ce ne place, ceec ce corespunde unor dorinţe, aspiraţii, fapt care relevă legătura memoriei cu procesele afectiv-motivaţionale; memoria presupune şi prezenţa unui efort voluntar, realizându-se astfel legătura ei cu voinţa; de asemenea, trăsăturile temperamentale şi caracteriale îşi spun cuvântul în ceea ce memorăm sau reactualizăm.

Prin toate caracteristicile ei memoria devine un proces psihic specific uman, diferenţiat aproape total de memoria animalelor, fapt care justifică încadrarea ei în rândul proceselor logice de cunoaştere. Prin imensa valoare adaptativă, prin rolul ei pe direcţia echilibrării organismului cu mediu, memoria a fost caracterizată de marele psiholog rus I. M. Secenov „condiţie fundamentală a vieţii psihice” sau într-o formulare mai plastică „piatra unghiulară a vieţii psihice”(P. Popescu-Neveanu, 1997). Memoria nu este un depozit de date rigid, aceasta este un mecanism dinamic, supusă în primul rând unui proces continuu de îmbogăţire(prin asimilare de noi date), dar şi de epurare selectivă(prin uitare), la care se adaugă şi o serie de transformări-descompuneri analitice, regrupări sintetice etc.(Gheorghe Vuzitas, 1998).