Neuropsihologia Memoriei

Memoria este definite ca proces psihic intelectual, cognitiv, multiplu mediat atat de sensibilitate cat si de gandire, limbaj si imaginatie, prin care se intiparesc, se pastreaza si se reactualizeaza informatii dobandite prin experienta. Memoria este cea mai importanta si fundamentala capacitate a omului. Fara memorie ar fi imposibila o functionare normala a personalitatii si dezvoltarea ei. Ne putem usor convinge de acest lucru daca atragem atentia asupra oamenilor ce sufera de tulburari serioase ale memoriei.

Memoria este ilustrata in primul rand de codul molecular genetic ce asigura transmiterea caracteristicilor specifice si ale genitorilor in cadrul acesteia la descendenti, in al doilea rand, pe masura cresterii complexitatii organismelor, vietatile dobandesc o capacitate in crestere de invatare si conservare a unor tipuri de comportament potrivit cu diferite situatii de viata. Omul dispune de cea mai dezvoltata capacitate mnezica, aceasta datorita inventiei care putatd da forma materiala, adica limbajul, ii permite sa acumuleze, sa transmita, sa analizeze si sa imbogateasca informatiile de care dispune.

Continutul memoriei este divers si se constituie din inagini, cuvinte, propozitii, idei, trairi afective, miscari. Memoria, in calitate de proces psihic se realizeaza in 3 faze:

- Intiparirea sau engramarea, in care informatia se traduce int-un cod astfel incat sa poata patrunde in sistemul memoriei

- Stocarea sau conservarea ce consta in retinerea informatiilor pentru o perioada mai lunga sau mai scurta de timp

- Reactualizarea are in vedere aducerea la suprafata a informatiilor retinute in vederea utilizarii lor in activitatea umana. Reactualizarea se poate realiza sub forma recunoasterii sau a reproducerii. Recunoasterea se produce in prezenta materialului care a fost memorat, iar reproducerea in absenta materialului.

Cercetarile asupra memoriei umane au pus in evidenta caracterul selectiv al acesteia. Omul retine si reactualizeaza doar o parte a informatiilor. Memorarea tuturor continuturilor informationale nu este nici posibila nici necesara. De obicei sunt retinute si reactualizate informatiile care prezinta o anumita semnificatie si corespund preocuparilor, intereselor, gradului de cultura si varstei. Selectivitatea poate fi determinata de implicarea emotionala si de atitudinea avuta fata de anumite evenimente.

Indivizii sunt diferiti intre ei in privinta modului in care realizeaza procesele memoriei, aceste diferente interindividuale pot fi cantitative si calitative. La cele cantitative se atribuie viteza, rezistenta, durata, precisia, si volumul de memorare.Diferentele calitative sunt acele de dominare a unui anumit tip de memorie: vizuala, auditiva, emotionala, motorie, si a functionarii lor.

Procesele memoriei sunt strans legate de particularitatile persoanei, cu starea sa emotionala, interese si necesitati. Acestea determina ce, si cum, omul memoreaza, pastreaza si isi reaminteste. Ceea ce este interesant si are o anumita valoare emotionala se memorizeaza mai bine. Pe langa asta, memoria omului este strans legata de starea fizica si simtirilor personale. Aceasta se demonstreaza prin cazurile de tulburare a memoriei la bolnavi. In practica, in toate aceste cazuri (ele se numesc amnezii si reprezinta pierderea pe o perioada lunga sau scurta de timp a unor tipuri de memorii) au loc tulburari tipice ale memoriei, care in particularitatile lor reflecta tulburarile persoanei bolnave.

Memoria omului nu este permanenta, ci se schimba pe parcursul vietii. Din frageda copilarie procesul de dezvoltare a memoriei a individului are loc pe cateva cai. In primul rand, incepe sa lucreze memoriile afectiva (emotionala) si mecanica (motorie, de miscare), care apoi se completeaza cu cele logice si obiective. In al doilea rand, memorarea nemijlocita cu timpul se transforma in memorare indirecta, legata cu folosirea activa si constienta a diferitor metode mnemotehnice si resurse. In al trilea rand, memorarea inconstienta, care domina in copilarie, la omul matur se transforma in memorare constienta. Pe linga acestea si mijloace-stimuli de memorare se supun unor legitati: la inceput ele apar ca fiind din exterior (de exemplu, impletirea nodurilor din memorie), iar apoi devin interne (vorbire, simt, asociatie, gand, imagine, inchipuire). Este caracteristic faptul ca, la formarea mijloacelor interne de memorare rolul principal le revine vorbirii, care dintr-un mijloc extern se transforma din ce in ce mai mult in unul intern.

Cercetarile efectuate asupra memoriei au permis identificarea mai multor forme sau tipuri de memorie. Cea mai frecventa clasificare are la baza criteriul duratei pastrarii informatiilor. Pe baza acestui criteriu sunt delimitate urmatoarele forme ale memoriei:

- Memoria senzoriala reprezinta o modalitate de stocare pentru un timp foarte scurt (0,5 secunde) a informatiei primite de organele receptoare. Mecanismele de procesare extrag informatia utila din materialul stocat, dupa care informatia trebuie sa paraseasca registrul senzorial pentru a face loc unui nou flux de informatii.

- Memoria de scurta durata asigura stocarea informatiei timp de aproximativ 15-20 secunde. Dupa acest interval informatia este uitata sau este trecuta in memoria de lunga durata. Memoria de scurta durata este limitata nu numai in ceea ce priveste durata conservarii informatiilor, ci si in ceea ce priveste volumul ei. Cercetarile au aratat ca volumul sau capacitatea acestui tip de memorie este de aproximativ 7 elemente (cifre, litere, imagini). Totusi s-a constatat ca volumul informatiei ce poate fi retinut pe termen scurt creste considerabil daca se realizeaza o grupare a unitatilor informationale dupa criterii de semnificatie.

- Memoria de lunga durata cuprinde totalitatea informatiilor receptate care pot fi pastrate un timp nelimitat (ore, zile, ani si chiar intreaga viata). Capacitatea memoriei de lunga durata este foarte mare, intrucat ea fixeaza aproape tot ce se intampla: evenimente, cunostinte, deprinderi, trairi afective. O mare parte a continutului acestei forme a memoriei nu este disponibila in permanenta. Continutul poate fi reactivat in functie de necesitatile subiectului sau in situatii deosebite ca cea de exemplu cea de stres. Memoria de lunga durata este organizata pe criterii semantice. Informatiile sunt grupate in functie de semnificatia lor, intr-o vasta retea de scheme, operatii si notiuni. Memoria semantica asigurand o conservare trainica a cunostintelor.