Modelul memoriei de lucru

Memoria poate fi comparată cu un sistem cibernetic în care se regăsesc următoarele procese similare memoriei și anume : introducerea datelor- similară întipăririi; stocarea- prin analogie similară; accesarea- similară reactualizării.

Este un proces cognitiv superior de memorare, stocare și reactualizare a informației. Memoria este o capacitate de bază a întregii vieți psihice pentru că în absența ei niciunul dintre aceste procese nu s-ar putea realiza: reprezentarea, gândirea, imaginația etc.

Memoria reflectă trecutul ca trecut. În cazul în care aceasta ar reflecta trecutul ca prezent, nu s-ar putea asigura conținutul vieții psihice și continuitatea acesteia.

Caracteristicile memoriei:

- Caracterul activ: arată faptul că memoria este un sistem deschis și că orice informație nou intrată în registrul memorativ va influența celelalte informații, le va reorganiza și nu numai dar va produce schimbări și la nivelul subiectului (la nivel de așteptări și atitudini).

- Caracterul selectiv: memoria este unul dintre principalele mecanisme anti reduntante; în cazul în care creierul nostru ar procesa absolut toate informațiile din mediu atunci el s-ar supra încărca și nu ar permite o procesare corectă a informațiilor.

- Caracterul situațional: arată faptul că memorarea, stocarea și chiar reactualizarea sunt influențate de condițiile subiective dar și obiective (starea subiectului, gradul de oboseală, temperatura camerei etc).

- Caracterul mijlocit: arată faptul că memoria se folosește de o multitudine de mijloace sau tehnici mnemotehnice, precum notarea în telefon, subliniera, semnul în palmă etc.

- Caracterul relativ-fidel: memoria nu este o copie identică a realității; ea o reflectă corect dar o face totuși selectiv și asupra ei intervin și particularitățile noastre de personalitate.

- Caracterul inteligibil: omul nu memorează pur și simplu și o face după criterii de semnificație încercând totodată să înțeleagă și să ordoneze informațiile de memorat. Chiar și atunci când avem de a face cu informații pe care nu le înțelegem încercăm să facem asocieri, rime etc pentru a reține informația.

Procesele memoriei:

- Memorarea: fixarea în registrul memorativ a informației dorite. După prezența sau absența efortului voluntar distingem între memorare voluntară și memorare involuntară. În realitate, forma cea mai întâlnită de memorare este cea involuntară, în sensul că aproape 80% din informația existentă în registrul memorativ provine din această. Memoria involuntară pune în evidență capacitatea de engramare a creierului. Se realizează fără intenție, scop anterior și nu implică efort voluntar. De obicei acest tip de memorare se realizează ca urmare a unei stimulări care pentru subiect în acel moment este foarte tentantă. Memoria voluntară presupune efort voluntar, exsistența unui scop și a unor motivații bine determinate. Acest tip de memorare presupune întotdeauna un nivel destul de ridicat de atenție. În funcție de prezența sau absența înțelegerii în procesul memoriei distingem alte două tipuri de memorare. Logică, care se realizează în prezența înțelegerii și este de lungă durată, eficientă și productivă. Mecanică, care se realizează în absența întelegerii, necesită efort suplimentar, este de scurtă durată și inefiecientă, dar, utilă în anumite situații (memorarea numerelor de telefon, adrese etc). În funcție de durata stocării, memoria poate fi de scurtă durată (informația este păstrată timp de 8-10 minute) sau memorie de lucru (informația este păstrată de la 8-10 minute până la păstrarea ei toată viața).

- Stocarea: se referă la păstrarea informației în registrul memoriei pentru o perioadă mai mult sau mai puțin îndelungată a informației anterior memorate. Stocarea nu este un proces pasiv ci unul activ, pentru că tocmai la nivelul stocării informația se „așază”, se reorganizeaza, intră în noi corelații cu alte informații deja existente, se restructurează și abia apoi capătă forma finală. Calitatea păstrării depinde în mare măsură de modul în care s-a realizat memorarea dar și de particularitățile subiectului care le-a memorat.

- Reactualizarea: presupune readucerea în câmpul conștiinței a informațiilor anterior memorate și stocate. Se poate realiza sub 2 forme. Recunoașteri, care se produc numai în prezența materialului/informației respective, subiectul neputând reproduce întocmai informația pentru că aceasta se află prea departe de pragul de egforare. Reproduceri, care iau loc în absența obiectului/materialului și constituie adevărata formă de reactualizare.