Perioada adolescenței - caracteristici generale ale evoluției adolescentului

Adolescenţa este subiectul privilegiat şi controversat al psihopedagogilor, generator de opinii şi discuţii contradictorii. Unii o consideră “vârstă ingrată”, alţii, dimpotrivă, “vârsta de aur”; pentru unii ea este “vârsta crizelor, anxietăţii, nesiguranţei, insatisfacţiei”, în timp ce pentru alţii este “vârsta marilor elanuri”; este “vârsta contestaţiei, marginalităţii şi subculturii”, dar şi “vârsta integrării sociale”; este “vârsta dramei, cu tot ce are ea ca strălucire, dar şi ca artificiu” – decretează unii, ba nu, ripostează alţii, este “vârsta participării la progresul social”; cei mai mulţi o consideră ca fiind în totalitate o “problemă moral-psihologică”, dar sunt şi unii care cred că este aproape în exclusivitate o “problemă socială”. Diversitatea opiniilor referitoare la adolescenţă derivă din complexitatea în sine a acestei etape din viaţa omului, cu o dinamică excepţională în timp, cu multideterminări şi multicondiţionări, dar şi din poziţia oarecum incertă pe care o ocupă adolescentul în sistemul perioadelor evolutive ale vieţii. Locul lui în sistemul relaţiilor sociale este mai bine conturat şi precizat decât cel al puberului. Totuşi adolescentul oscilează din punct de vedere al comportamentului între copilărie şi maturitate, fiind însă întors mai mult cu faţa spre adult.

La ieşirea din copilărie şi începutul adolescenţei, ca şi în tot decursul acestei perioade, avem în faţa noastră dezvoltarea impetuoasă a unei personalităţi cu trăsături în plină formare.

Adolescenţa este o perioadă importantă a dezvoltării umane, perioadă de numeroase şi profunde schimbări biologice, fizice, psihice, morale, etc, perioadă a dezvoltării, în care dispar trăsăturile copilăriei, cedând locul unor particularităţi complexe şi foarte bogate, unor manifestări psihice individuale specifice.

Pe planul dezvoltării biologice, adolescentul tinde spre echilibru şi spre adoptarea unei conformaţii apropiată de cea a adultului; în schimb, în plan psihologic, transformările sunt extrem de rapide, spectaculoase şi de maximă complexitate cu salturi la nivelul unor funcţii, cu evoluţii mai lente la nivelul altora. Diversitatea dezvoltării psihice generează noi conduite şi noi modalităţi de relaţionare cu cei din jur, forme originale de înţelegere şi adaptare. Traversarea acestei perioade nu se face în mod lent, dimpotrivă, tensionat, adeseori cu existenţa unor conflicte şi trăiri dramatice, cu frământări interne pentru găsirea surselor de satisfacere a elanurilor, a aspiraţiilor şi cu tendinţa de a evita teama faţă de piedicile ce se pot ivi în realizarea proiectelor sale de viitor. Adolescentul este un nonconformist şi un luptător activ pentru îndeplinirea dorinţelor sale, un original în adaptarea soluţiilor urmărite, în modul de a privi şi de a se adapta la lumea înconjurătoare.

Adolescenţa cuprinde două faze:

- una timpurie între 10-11/13-14 ani, perioadă a transformărilor profunde fizice şi fiziologice, a unor conturări complicate a intereselor, aptitudinilor şi concepţiei morale a copilului; această perioadă se numeşte preadolescenţa sau pubertate.

- a doua perioadă 13-14/17-18 ani este cea a adolescenţei propriu-zise ce se caracterizează printr-o echilibrare puternică, intimă a concepţiei despre lume şi viaţă, prin clarificarea şi intensificarea elaborării idealurilor omului, printr-o mare dezvoltare a laturii cognitive, afective şi voliţionale a personalităţii.

Preadolescenţa este etapa în care au loc profunde transformări. Aspectul exterior se caracterizează prin lipsa de armonie, mâinile fiind mai lungi decât trunchiul, nasul disproporţionat în raport cu faţa, întreaga conformaţie lăsând impresia unei fiinţe deşirate.

Schimbări evidente se constată şi la nivelul vieţii psihice. Actele de autoritate ale părinţilor sunt cu greu suportate, fiind supuse unui acut discernământ critic dacă nu sunt întemeiate şi necesare. Se manifestă o schimbare şi în comportamentul copilului. Acesta venind în contact cu cunoştinţe variate şi profunde şi având o gândire dezvoltată la capacitatea realului, observă insuficienţele părinteşti care până acum treceau neobservate.

La această vârstă se dezvoltă conştiinţa de sine, preadolescentul fiind animat de dorinţa de a-şi cunoaşte propriile sale posibilităţi, pentru a-şi da seama în ce măsură poate fi util celor din jur.

Idealul preadolescentului este de a deveni un om util societăţii, cu o înaltă conştiinţă a datoriei.

Adolescenţa este o etapă mai liniştită decât perioada anterioară, tânărul adoptând o poziţie mai conştientă faţă de mediul social. Copilul se orientează mai mult către lumea externă, dar îşi îndreaptă atenţia şi către propria-i viaţă psihică.

Caracteristicile cele mai importante ale adolescenţei sunt:

1. dezvoltarea conştiinţei de sine;

2. afirmarea propriei personalităţi;

3. integrarea treptată în valorile vieţii.