Personalitatea infractorului - particularități tipologice - trecerea la act

I. TIPURI DE INFRACTORI

Investigarea personalităţii infractorului şi conturarea unei tipologii, presupune cunoaşterea aspectelor generale şi speciale ale acesteia (anatomice, fiziologice, psihologice, sociologice, economice, culturale etc.), care implicit influenţează sau determină comiterea infracţiunii.

Infractorii reprezintă o categorie socială aparte, cu o mare diversitate comportamentală. Fiecare infractor este un caz particular, care se caracterizează printr-o seamă de trăsături fiziologice, psihologice şi atitudini sociale care nu se regăsesc întocmai la toţi infractorii. Din această cauză propunerea unei tipologii a infractorilor este dificilă. Prin tip, ca noţiune generală, se înţelege o totalitate de trăsături caracteristice, distinctive ale unui grup social. Aceste trăsături distinctive ar trebui să ofere o imagine sintetică asupra infractorului.

Aspectele juridice ale infracţiunilor nu se limitează numai la definirea, identificarea şi explicarea noţiunii şi structurii acestora, ci se extind şi asupra găsirii unor criterii certe de clasificare, în vederea depistării caracteristicilor lor generale şi specifice.

În criminologia contemporană (Oancea, 1998) predomină încă tipologia lui E. Seelig (1956) şi tipologia lui J. Pinatel (1963).

1. Infractorul agresiv sau violent

Infractorul agresiv este autorul unor fapte violente, brutale, cu consecinţe individuale şi sociale deosebite (vătămare corporală, tentativă de omor, lovitură cauzatoare de moarte, omor). Acest infractor se caracterizează prin agresivitate, emotivitate puternică, descărcări reactive, stări de mânie, ostilitate, autocontrol foarte scăzut etc.

Agresivitatea fizică (mai ales la infractorii cu o constituţie atletică) se manifestă şi prin folosirea unor obiecte, cum ar fi cuţit, topor, armă, baston etc., iar agresivitatea verbală prin insultă, calomnie, ameninţare, plângerea la autorităţi etc. (cu predilecţie la infractorii cu o constituţie astenică).

Agresivitatea, ca trăsătură specifică acestui tip de infractor, de cele mai multe ori este asociată cu abuzul de alcool, ceea ce determină o creştere a tensiunii emoţionale şi o scădere a capacităţii de autocontrol, favorizând trecerea la actul infracţional agresiv.

2. Infractorul achizitiv

Infractorul achizitiv se caracterizează prin tendinţa de achiziţionare, de luare, şi însuşire de bunuri şi valori în scop personal, în scop de câştig, în scop de întreţinere, de îmbogăţire etc.

Infractorul achizitiv comite o gamă variată de infracţiuni: furt, tâlhărie, abuz de încredere, înşelăciune, tulburarea de posesie, fals şi uz de fals, delapidare, evaziune fiscală, luarea de mită etc. În funcţie de genul infracţional, acest tip de infractor prezintă anumite particularităţi specifice.

3. Infractorul caracterial

Caracterul vizează suprastructura socio-morală a personalităţii, calitatea de fiinţă socială a omului. Caracterul apare ca nucleu al personalităţii, întrucât exprimă profilul psihomoral evaluat după consistenţă şi stabilitate. Acesta reprezintă un subsistem relaţional-valoric şi de autoreglaj, exprimându-se printr-un ansamblu de atitudini-valori.

Infractorul caracterial prezintă unele tulburări de ansamblu ale caracterului, unele deficienţe în capacitatea de organizare şi ierarhizare a valorilor sociale. Acest tip de infractor se caracterizează prin: orgoliu, vanitate, trufie, ambiţie, individualism, dominaţie, încredere excesivă în sine, suspiciune, instabilitate comportamentală, inadaptare socială, desconsiderarea celorlalţi, lipsa emoţiilor şi a sentimentelor superioare etc. Este foarte revendicativ şi deseori intră în conflict interrelaţional.

Cele mai frecvente infracţiuni pe care le comite sunt: furtul, înşelăciunea, abuzul de încredere, distrugerea prin incendiere, omorul, violul etc.

4. Infractorul sexual

Acest infractor se caracterizează prin: impulsivitate, brutalitate, violenţă, indiferenţă afectivă, autocontrol scăzut, impuls sexual puternic, devieri ale instinctului sexual, perversitate, afectarea simţului moral, sadism sau masochism etc.

La acest tip de infractor se produce o regresie comportamentală, evidenţiată prin dezinhibiţia unor modalităţi primare în satisfacerea unor impulsuri imediate. Persistenţa impulsurilor sexuale şi imposibilitatea depăşirii lor, pot determina comportamente delictuale. Infracţiunile comise sunt cele cu tematică sexuală: viol, incest, pedofilie sau chiar omor.

La sadic satisfacerea impulsului sexual, are loc numai dacă îl face pe partenerul său sexual să sufere fizic (bătut, chinuit, torturat etc.) şi moral (sfidat, batjocorit, umilit etc.). Uneori, îşi poate consuma actul sexual numai prin omorârea partenerului, când acesta se află în agonie. În schimb, masochistul îşi satisface impulsul sexual numai dacă el însuşi este chinuit, torturat (biciuit, rănit, însângerat etc.) sau, la instigarea lui, un altul aplică unui terţ aceeaşi procedură.

Trecerea la act nu poate fi blocată sau amânată, deoarece infractorul sexual nu are un sistem etic interiorizat. El nu anticipează consecinţele şi nici nu atribuie faptelor sale o semnificaţie negativă. Actul infracţional se desfăşoară în condiţiile dictate de impulsul sexual puternic, la sfârşitul căruia infractorul se simte “eliberat” organic şi psihic.

5. Infractorul ocazional

Infractorul ocazional comite o faptă penală datorită unor incitaţii exterioare, a unor ocazii speciale. Se pune problema dacă la acest tip de infractor, factorii externi sunt decisivi ( ocazia îl face pe individ infractor) sau factorii interni, personali (ocazia descoperă infractorul din individ). Majoritatea criminologilor şi a psihologilor criminalişti susţin că factorii externi sunt predominanţi, dar există şi o contribuţie a factorilor interni. Astfel, sunt situaţii, împrejurări excepţionale care pot determina la infracţiune şi pe o persoană care, în alte împrejurări nu ar comite o asemenea faptă. O caracteristică a infractorului ocazional este faptul că el nu recidivează.