Psihologie judiciară

Dezvoltarea tehnicilor moderne de cerceiare în domeniul genetic a permis investigarea mior zone noi în domeniul biologiei.

Studiul microscopic al cromozomilor a permis relevarea carioripului, respectiv formula cromozomilor în cadrul celulei. Cercetarile în acest domeniu consemneaza existenta unor aberatii cromozomiale Ia subiectii care au mai mult de un cromozom X sau Y în cariotipul lor. Pornind de Ia aceste realitati unii autori sustin ca anomaliile genetice, cum ar fi un extracromozom, poate conduce la retardare mintala si la un comportament antisocial si criminal.

I-a sfârsitul secolului XIX si începutul secolului XX se desfasoara ample studii în închisori din Anglia, SILA. si Australia, pe barbati detinuti în vederea evidentierii unei anomalii cromozomiale, considerata drept posibila cauza a comportamentului criminal,

Cariotipul uman are 46 de cromozomi dispusi în 23 de perechi, din care 22 de perechi, sunt obisnuiti sau autoaomi, iar o pereche este alcatuita din cromozomi sexuali; pentru femeie ambii sunt cromozomi X, iar pentru barbat unul este X si celalalt Y.

Sexul genetic este conditionat de prezenta sau absenta unui cromozom particular notat cu litera Y: astfel formula feminina normala este 46 X.X., iar formula masculina este 46 X.Y. în urma fertilizarii ovulului, zigotul primeste un cromozom X de la mama, iar de la tata, fie un cromozom X, fie unul de tip Y. Uneori în timpul diviziunii pot apare unele anomalii cantitative sau calitative, unele abateri de la cariotipul normal.

Prima anomalie o reprezinta existenta suplimentara a unui cromozom de tipul X, având formula

XXY, anomalie denumita sindromul Klinefelter. Persoanele ce prezinta aceasta anomalie au o aparenta

masculina, sunt înalti si slabi, au a pilozitate pubianâ de tip feminin, barba rara sau absenta. S-a stabilit ca

frecventa acestei anomalii printre criminali este de 5 pâna Ia 10 ori mai mare decât în rândul populatiei

generale. *

Infractiunile comise de aceste persoane sunt diverse: furt, agresiune, tentativa de omor etc,, dar se poate observa o tendinta spre "tematica" sexuala: homosexualitate, pedofilie, exhibitionism etc.

Din punct de vedere psihologic, aceste persoane se evidentiaza prin: pasivitate, timiditate, tendinte spre ipohondrie si depresie; deseori prezinta tulburari mintale,

A doua anomalie este reprezentata de sindromul XYY, unde apare un cromozom Y în exces. Persoanele din aceasta categorie prezinta, în plan morfologic, putine particularitati: aparenta masculina, înaltime peste medie, Q.I, sub medie, anomalii în configuratia urechilor, calvitie, miopie, dar aceste trasaturi riu sunt constante.

Frecventa acestui cariotip printre criminali este, dupa unele estimari, de circa 10 ori mai mare decât in rândul populatiei generale.

Unii autori (Court Brown, Lise Moor, W.RPnce, P.B/Whatmore etc.) tind sâ considere cauza a comportamentului criminal valoarea scazuta a Q.I. ce caracterizeaza pe cei cu anomalii cromozomi ce.

Aceste anomalii cromozomice constituie o predispozitie, dar nu o conditie obligatorie la comiterea unei infractiuni. Explicatiile bazate pe formula cromozomialâ nu pot fi generalizate.

2.2.4. TEORIA CONSTITUTIEI CRIMINALE

Reprezentantul acestei teorii este criminologul italian Benigno di Tullio, profesor la Universitatea din Roma, a carui lucrare 'Tratat de antropologie criminala" a fost publicata prima oara în anul 1945.

Prin constitutie criminala autorul întelege o stare de predispozitie specifica spre crima, altfel spus capacitatea care exista în anumiti indivizi de a comite acte crimmafe, în general grave, m urma unor instigari exterioare ce ramân sub pragul ce opereaza asupra generalitatii oamenilor.

Pentru di Tullio, studiul crimei nu poate fi exclusiv biologic on exclusiv sociologic, ci întotdeauna biosociologic. Rezulta ca personalitatea nu poate fi corect apreciata decât dupa criterii biopsihosociologice.

Pornind de la aceste premise, autorul încearca sa determine factorii ce conduc la formarea unei personalitati crimiiiale.

Un prim factor important este ereditatea; cu toata influenta sa puternica, aceasta nu trebuie considerata ca o determinare absoluta.

Predispozitia spre crima poate avea ca sursa si unele dismnctionalitati cerebrale, hormonale etc.

Vârsta si crizele biologice pe care le antreneaza sunt de asemenea importante: pubertatea, cu modificarile ei specifice de ordin psihofmologic, precum si procesele involutive ale îmbatrânirii pot conduce la tulburari de comportament si chiar la crima.

Se poate afirma, spune autorul, ca predispozitiile spre crima sunt expresia unui ansamblu de conditii organice si psihice ereditare, congenitale sau dobândite care, diminuând rezistenta individuala la instigari criminogene, permite individului, cu mai multa probabilitate, sa devina un criminal.

Di Tullio nu ignora factorii sociali sau fizici, exteriori individului, care nu pot avea o influenta reala decât în masura în care întâlnesc o constitutie criminala preexistenta ori contribuie la formarea unei astfel de personalitati.