Specificul Educației la Vârstele Timpurii

Specificul educaţiei

la vârstele timpurii

Într-o accepţie generală, educaţia este procesul prin care se realizează formarea şi dezvoltarea personalităţii umane. Ea constituie o necesitate pentru individ şi pentru societate. Ca urmare, este o activitate specific umană, realizată în contextul existenţei sociale a omului şi, în acelaşi timp, este un fenomen social specific, un atribut al societăţii, o condiţie a perpetuării şi progresului acesteia. Aşadar ea se raportează, în acelaşi timp, la societate şi individ.

Între formele educaţiei figurează şi educaţia formală, care are un caracter organizat, sistematizat, instituţionalizat. În ansamblul procesului permanent al educaţiei, ea constituie o perioadă de formare intensivă care face din acţiunea educativă un obiectiv central. Ea se adresează vârstei de formare şi asigură asimilarea sistematică a cunoştinţelor, exersarea intensivă a comportamentelor sociale şi dezvoltarea capacităţilor individuale.

Lumea în care trăim este tot mai complexă. Avem nevoie de tot mai multă informaţie şi construim tot mai multe punţi pentru a comunica unii cu alţii. Devine tot mai evident că modul în care începe viaţa fiinţa umană este hotărâtor pentru evoluţia să socială şi individuală.

Cele mai importante descoperiri ale ştiinţelor sociale, educatorilor şi ale disciplinelor bio-psiho- sociale încearcă să identifice factorii care dau un start cât mai adecvat în viaţă fiinţei umane.

Pentru copil, nici o perioadă nu va conta mai mult în viaţă ca primii ani. De aceea, e necesar ca, în calitate de educatori şi părinţi, să oferim copilului toată dragostea, atenţia şi priceperea noastră pentru a se dezvolta în mod echilibrat şi fericit. Urmărind evoluţia copilului în toate domeniile dezvoltării sale (fizică, psihică sau socială), putem să intervenim în mod eficient şi la timp pentru a rezolva numeroasele probleme care se ivesc pe parcursul creşterii sale.

Se ştie că, între 1 şi 3 ani, copilul traversează un fel de ,,mică adolescenţă”, deseori conflictuală. Crizele traversate, care-l fac pe copil uneori insuportabil, iar alteori adorabil, sunt inerente în construirea personalităţii sale. Această perioada din viata copilului, presărată cu imense plăceri, cu mari descoperiri, dar şi cu capcane, perioada care duce la descoperirea autonomiei copilului, trebuie să o parcurgem împreună.

Educaţia timpurie, ca primă treaptă de pregătire pentru educaţia formală, asigură intrarea copilului în învăţământul obligatoriu (în jurul vârstei de 6 ani), prin formarea capacităţii de a învăţa. Investiţia în educaţia timpurie este cea mai rentabilă investiţie în educaţie, după cum arată un studiu elaborat de R.Cuhna. Învăţarea timpurie favorizează oportunităţile de învăţare de mai târziu. Deprinderile şi cunoştinţele dobândite devreme favorizează dezvoltarea altora ulterior, iar deficienţele mai mari, oportunităţi de învăţare ratate sau slab valorificate.

Educaţia copilului începe de la naştere. Educaţia timpurie, în România, ca în întreaga lume, cuprinde educaţia copilului în intervalul de vârstă de la naştere până la intrarea acestuia în şcoală. Grădiniţa, ca serviciu de educaţie formală asigură mediul care garantează siguranţa şi siguranţa şi sănătatea copiilor şi care, ţinând cont de caracteristicile psihologice ale dezvoltării copilului, implică atât familia cât şi comunitatea în procesul de învăţare.

Educaţia timpurie are următoarele note distinctive:

-Copilul este unic [i abordarea lui trebuie să fie holistică (comprehensivă din toate punctele de vedere ale dezvoltării sale);

-La vârstele mici este fundamental să fie o abordare pluridisciplinară (îngrijire, nutriţie şi educaţie în acelaşi timp);

-Adultul/educatorul, la nivelul relaţiei didactice, apare ca un partener de joc, matur, care cunoaşte toate detaliile jocului şi regulile care trebuie respectate;

-Activităţile desfăşurate în cadrul procesului educaţional sunt adevărate ocazii de învăţare situaţională;

-Părintele nu poate lipsi din acest cerc educaţional, el este partenerul-cheie în educaţia copilului, iar relaţia familie – grădiniţă – comunitate este hotărâtoare.