Rolul activităților liber alese în socializarea copiilor din grădiniță

ARGUMENT

Educaţia se realizează în instituţii formative, grădiniţe şi şcoli. De mici, copiii pornesc în viaţă cu un bagaj de cunoştinţe asimilate în familie, dar acestea îşi găsesc orizontul de lărgire şi se întipăresc mult mai bine în mintea copiilor prin desfăşurarea activităţilor din instituţiile menţinate anterior cu ajutorul cadrelor didactice.

Grădiniţele fiind rampa de lansare spre educaţie şi spre mediul de socializare a celor mici, trebuie să nu uităm un lucru: jocul îndeplineşte în viaţa copilului rolul necesar şi important, aşa cum munca îndeplineşte în viaţa omului acelaşi rol vital, jocul fiind chiar viaţa copilului. Dacă privim din exterior copilul jucându-se, putem observa cu seriozitate cum acesta respectă regulile jocului, se străduieşte să găsească soluţii atunci când trebuie să rezolve o sarcină şi să ducă la bun sfârşit ceea ce a început. Prin tot ceea ce întreprinde copilul ne dăm seama că, jocul este esenţial în viaţa lui şi doar prin joc copilul se pregăteşte petru viaţa de mai târziu.

Jocul nu îşi poate fructifica valenţele dacă este lipsit de modelul lumii adulte. Adultul este prezent în jocurile copiilor, fie ca personaj evocat, fie ca participant activ. În cazul jocurilor din grădiniţă, el apare în ambele ipostaze. Adultul este cel care contribuie la îmbogăţirea informaţiei copiilor despre joc prin: sfătuire, sugerare, stimulare a gândirii, oferind un limbaj adecvat situaţiei în joc. La un moment dat putem observa cum copiii se împotmolesc în jocuri: nu mai au idei, nu reuşesc să ducă jocul mai departe, iar o persoană din afară reuşeşte să învioreze jocul venind cu sugestii noi. Educatoarea cu talent şi tact pedagogic va şti când şi cum să intervină pentru a stârni din nou curiozitatea şi entuziasmul copilului.

Am ales această temă a lucrării de licenţă deoarece consider că, este interesant şi surprinzător cum cei mici, reuşesc să se acomodeze într-un mediu total diferit faţă de cel în care s-au născut şi au crescut, cum reuşesc să se adapteze acestui mediu fiind pentru ei a doua casă, intrând în relaţii cu ceilalţi copii şi cu educatoarea, persoane străine pentru ei, alte persoane care nu sunt din cercul său de familie (mama, tata, bunicul, bunica, fratele, sora, etc.). În grădiniţă, copiii îşi conturează comportamentul etic, reuşind să facă diferenţa între bine şi rău. Grădiniţa este prima instituţie care integrează copilul în societate, pregătindu-l pentru viaţă. Face trecerea de la educaţia informală la cea formală. Ea continuă procesul de socializare început în familie. Dezvoltarea personalităţii copilului se realizează prin activităţile liber ales desfăşurate în grădiniţă şi prin activităţile de pe domeniile experienţiale. Prin acestea, copilul îşi dezvoltă limbajul, îşi îmbogăţeşte conţinuturile cognitive, relaţionează cu ceilalţi, se dezvoltă din punct de vedere comportamental acomodându-se şi adaptându-se în situaţii noi, îşi formează deprinderile şi atitudinile, efortul, voinţa, cooperarea, perseverenţa, dezvoltarea spaţio-temporală, respectarea intereselor şi a muncii celor din jur, formarea atitudinilor pozitive faţă de muncă şi educarea sentimentelor morale şi etice.

Activităţile liber alese le pune în valoare calităţile şi aptitudinile pe care le deţine fiecare copil într-un domeniu sau îi ajută pe copii să se descopere în anumite domenii care pentru ei erau necunoscute. Munca pe sectoare le dezvoltă creativitatea şi imaginaţia, lăsându-i pe ei să realizeze lucrări originale.

Copilul în grădiniţă trăieşte experienţe noi, experienţe la care trebuie să se adapteze şi să acţioneze, fie că îşi doreşte, fie că trebuie să ţină seama de cerinţele celor din jur.

Rolul învăţământului preşcolar în socializarea copiilor are în vedere interacţionarea socială, formarea comportamentelor din perspectivă socială.

Capitolul I. ACTIVITĂŢILE LIBER ALESE DIN GRĂDINIŢĂ

I.1. Grădiniţa de copii – istoric

Grădiniţa de copii reprezintă instituţia menită să ocrotească şi să facă educaţia copiilor aflaţi la vârsta copilăriei mijlocii (3-6/7 ani).

Numită de-a lungul timpului ,,casa jocurilor” (Vittorino da Feltre), ,,grădină de copii” (F. Froebel), ,,casa copiilor” (M. Montessori), ,,şcoală de copii mici” (Legea pentru învăţământul primar şi primar-normal, 1924), instituţia de învăţământ şcolar, numită din 1956 încoace ,,grădiniţă de copii”, reprezintă primul segment al sistemului de învăţământ care îşi propune în mod explicit finalităţi educaţionale pentru activităţile pe care le organizează şi desfăşoară. Ea îşi asumă astfel o responsabilitate majoră ca, alături de familie, să asigure condiţiile unei dezvoltări normale pe toate planurile a copiilor preşcolari, contribuind astfel la valorificarea potenţialului fizic şi psihic al fiecăruia şi fundamentând evoluţia viitoare şcolară şi socială a acestora.

Grădiniţa reprezintă pentru cei mai mulţi copii prima experienţă de viaţă în afara familiei într-un spaţiu social lărgit. Mediul educaţional bogat în stimuli care invită la investigaţie şi acţiune, experienţele de învăţare diverse, câmpul relaţional cu caracteristici variate, toate acestea contribuie la iniţierea unor procese complexe de dezvoltare şi maturizare în sensul socializării, dar şi al definirii treptate a personalităţii.

Grădiniţei i-au fost atribuite roluri variate, de la protejarea copiilor provenind din medii socioculturale defavorizate, până la statutul de adevărată ,,preşcoală” pe care îl are această instituţie azi, când finalitatea declarată a celor două nivele de instruire şi formare ale grădiniţei este pregătirea pentru integrarea socială, respectiv şcolară.