Suicidul la adolescenți

Introducere

Auzim la ştiri sau citim în ziar cum un tînăr adolescent a ales să îşi pună capăt zilelor. Motivele aparent banale – o dezamagire în dragoste, o nota proasta la şcoala sau o ceartă cu parinţii cîntaresc atît de mult în mintea acestora încît îi împing la gesturi extreme.

Adolescenţa este o perioadă de vîrstă susceptibilă de a provoca un comportament suicidar. Este necesar sa întelegem că vorbim despre o perioadă în care au loc schimbări intense în plan social, familial, fizic şi afectiv. Copilaria securizantă trebuie să fie abandonată înainte ca tînarul să-şi cîştige un loc în lumea adulţilor.

Adolescentul vrea să fie autonom deşi încă este dependent de adulţi, de părinţi. Are loc o schimbare majora în percepţia de sine ce se produce datoritaă modificarilor corporale, tînărul se simte dezorganizat, neatractiv. La nivelul sexualitatii tînarul trebuie sa-şi definească identitatea pentru a putea stabili o relaţie de iubire cu cineva, lucru care îl face să trăiască o anxietate ridicată.

Suicidul în rîndul adolescenţilor este un fenomen tragic şi constituie a doua cauză a mortalitaţii tinerilor cu vîrste cuprinse între 15 si 19 ani, ţinînd cont numai de sinuciderile declarate oficial şi excluzîndu-le pe acelea deghizate în accidente. De ce unii tineri care au toata viaţa înainte devin atît de disperaţi ajungînd pînă la decizia de a-şi lua viata?

Suicidul în rîndul adolescenţilor denotă prezenţa unei nelinişti importante, este un strigăt de suferinţă, de disperare şi de cerere de ajutor. Explicaţia acestui fenomen nu se poate găsi într-un factor precipitant ci în istoria tînărului, într-o viaţă problematică, în conflicte anterioare. Cu siguranţă în viaţa unui tînăr care ajunge să se sinucidă a avut loc o escaladare a problemelor care au început cînd acesta era foarte mic, problemele au crescut şi s-au acumulat odată cu trecerea anilor, iar apoi au atins un punct culminant în perioada de adolescenţă.

Comportamentul suicidar este ales numai după ce o serie de alte comportamente au fost încercate dar au eşuat şi atunci sinuciderea este percepută ca singura variantă posibilă. Tentativa arată dorinţa de schimbare, de a pune capăt unei situaţii în care se află. Suicidul este o constrîngere şi o revanşă împotriva sentimentului de neputinţă de a schimba o situaţie problematică. Obiectivul este deseori de a-şi schimba viaţa şi nu de a-i pune capăt.

Tînărul suicidar se percepe adeseori ca rău, pasiv, vinovat. El are o stimă de sine scăzută, se simte nedorit, nu a descoperit încă valoarea sa în raport cu normele sociale stabilite şi cu presiunile exercitate asupra sa. El nu îşi gaseşte locul, nu are un scop, nu se implică în activităţi, are frecvent slabe rezultate şcolare, este impulsiv, nu are loc în comunitatea sa ceea ce produce un sentiment de alienare şi în consecinţă el nu va mai fi atras de societate, nu-şi va mai dori să-şi continue viaţa.

1. Adolescenţa. Caracteritici generale

Adolescența (Latin adolescentia, de la adolescere) este perioada de tranziție biologică, psihologică și socială de la pubertate la maturitate. Intervalul de vârstă la care are loc această tranziție este ușor diferit de la un individ la altul și depinde de mai mulți factori: sex (în general fetele intră în adolescență înaintea băieților), cadrul socio-cultural etc. Organizația Mondială a Sănătății definește adolescența ca fiind perioada dintre 10 și 19 ani, dar în numeroase țări occidentale se consideră că adolescența începe între 11 și 13 ani la fete, 12-14 ani la băieți, și se termină în jurul vârstei de 19-21 de ani la ambele sexe.

Această perioadă de tranziție presupune atât modificări la nivel fizic, cât și modificări la nivel de comportament și personalitate. Adolescentul devine mai preocupat de propria imagine și de poziția sa în raport cu cei din jur (grupul de prieteni, colegii de școală). În același timp, copilul adolescent tinde să se îndepărteze de părinți, în încercarea de a fi independent și de a decide pentru el însuși. Nevoia părinților de control și de supraveghere devine incrongruentă cu noile nevoi de dezvoltare și comunicare ale copilului, iar conflictele devin sursa permanentă a neînțelegerilor între aceștia. Pentru a depăși dificultățile de relaționare, este util ca părinții să-și stabilească strategii de comunicare în relaționarea cu copii bazate pe empatie și înțelegerea nevoilor, încredere și respectarea intimității și a spațiului privat.