Uitarea

Viata psihica nu se reduce la desfasurarea in prezent, in limitele clipei, a diferitelor sale componente cognitive, afective, motivationale. Organizarea comportamentului si a activitatii, in diversele lor forme, nu se reduce la tabloul reactiilor sau actiunilor imediate, ce se deruleaza la un moment dat. Daca ar fi asa, atunci, practic, nu am putea vorbi de un sistem psihic autentic, cu structura proprie si identitate de sine. Valoarea sa adaptativa ar fi infima, reducandu-se doar la functia de legatura, fara cea de comanda-reglare a interactiunilor individului cu mediul ambiant. Intreaga existenta ar avea o singura dimensiune temporala, cea a prezentului imediat, devenind imposibila structurarea constiintei integralitatii si unitatii Eului in scurgerea timpului.

Astazi memoria este definita ca un proces psihic de inregistrare pastrare si regasire a informatiei receptate, ea este faptul primordial al istoriei dezvoltarii psihicului pe scara animala, cat si mecanismul fundamental care asigura functonarea orientata a individului in timp si spatiu, prin prisma actualizarii selective a experientei acumulate.

Uitarea este un fenomen aparent total opus memoriei, ca o negatie a ei. Definirea ei nu se poate face decat prin raportarea la memorie, la informatii, experiente si evenimente percepute, efectuate sau traite anterior, intr-un trecut mai apropiat sau mai indepartat.

Ca si memoria, ea nu se reduce la o stare punctiforma de anulare dintr-o data a unor informatii, ci prezinta un tablou dinamic complex. De aceea, trebuie definita intr-un sens larg, care sa acopere intregul continuum functional-comportamental pe care se intinde. Astfel, uitarea are un caracter gradat, incepand cu cresterea perioadei de latenta a reactualizarii datelor apelate si culminand cu absenta completa a acesteia, cand oricat de mult timp ar trece, informatia sau amintirea apelata refuza sa vina la suprafata, sa fie constientizata.

Din punct de vedere adaptativ-reglator, uitarea are o semnificatie dubla:

- ea poate actiona entropic, perturbator, avand efecte negative asupra randamentului si eficientei activitatii intr-o situatie concreta sau alta, in acest caz uitarea nu este de dorit sa se produca si subiectul trebuie sa ia masuri de prevenire; acestea constau in repetarea si activarea periodica a materialului initial pana ce consolidarea lui atinge nivelul optim, care-l face rezistent la actiunea factorilor perturbatori.

- memoria exercita un rol optimizator, cu influenta pozitiva asupra echilibrului psihic interior si asupra activitatii ulterioare de achizitie a unor informatii si experiente noi, concordante cu schimbarile ce au loc in continutul raporturilor noastre cu lumea externa.

In 1985, H. Ebbinghaus a studiat pt prima data experimental fenomenul uitarii si dinamica lui. El a stabilit drept cauza principala a producerii acestuia lipsa repetitiilor si a solicitarilor ulterioare ale unui material, dupa ce a fost memorat. Utilizand ca material experimental de memorare silabe si cuvinte fara sens, acest autor a urmarit pastrarea lor in decursul unui interval cuprins intre trei saptamani si o luna, fara a se mai fi recurs la repetitii ulterioare. A fost construita faimoasa curba a uitarii (curba lui Ebbinghaus), care si-a pastrat valabilitatea pana in zilele noastre, evident cu unele corectii si ingradiri impuse de noile experimente. Potrivit acestei curbe, procesul uitarii se produce dupa o functie in trepte, treptele nefiind egale si direct proportionale cu durata intervalelor temporare. Rata cea mai mare a uitarii se inregistreaza in primele 48 de ore dupa momentul memorarii, cand se pierde aproximativ 40% din material; dupa prima saptamana, pierderea ajunge la 60%, iar dupa a 3-a saptamana la 80%, dupa care uitarea se incetineste considerabil. Cercetarile ulterioare au aratat ca dinamica de mai sus este caracteristica esentialmente pt materialul fara sens. In cazul celui cu sens, uitarea nu este atat de drastica si instalarea ei se face tot in trepte, dar in rate mai mici. Raportata la acelasi interval pe care a experimentat Ebbinghaus (21-31 de zile), uitarea materialului cu sens neintarit ulterior ajunge doar la 50-60%, in cazul cuvintelor izolate, si la 40%, in cazul propozitiilor (Smirnov, 1961; Flores, 1961; Tulving si Donaldson, 1972).

Concluzia care reiese din datele experimentale asupra dinamicii uitarii este ca pierderea cea mai mare are loc in perioada imediat urmatoare momentului memorarii. Asa se si explica de ce repetitiile trebuie sa fie mai dese pe parcursul acestei perioade si mai rare ulterior.

In literatura de specialitate sunt descrise trei forme de uitare, una total, una partiala si alta momentana.

Uitarea totala se manifesta prin stergerea, suprimarea, disparitia integrala a datelor memorate si pastrate, care implica, de regula, imposibilitatea de a reactualiza. Aceasta forma este mai rar intalnita in cazurile normale si mai mult in cele patologice. Asa cum nu exista un om care sa memoreze si sa pastreze absolut toate informatiile, tot asa nu exista un om care sa uite absolut tot ceea ce a asimilat candva, deci sa nu pastreze nimic. In realitate, aceasta forma nu este intalnita ca atare ci sub o alta infati¬sare si anume: putem uita totul in legatura cu o anu¬mita intamplare, cu o anumita persoana sau problema, ea functionand deci nu sub aspect totalitar ci, am zice, fragmentar, insular.

Uitarea partiala este o forma mai raspandita a uitarii. Ea presupune reali¬zarea unor recunoasteri si reproduceri partiale, mai putin adecvate si chiar eronate. Diferenta dintre ma¬terialul memorat si cel reactualizat (ca valoare, ca fidelitate) ne indica tocmai interventia uitarii.

Uitarea momentana este o forma de uitare, care tine doar o anumita perioada de timp, dupa care ne reamintim, care poarta denumirea de reminiscenta. Fiecaruia dintre noi i s-a intamplat uneori sa uitam ceva exact atunci cand ar fi trebuit sa stim, pentru ca dupa o anumita perioada de timp sa ne aducem cu usurinta aminte despre ce anume a fost vorba. Aceasta li se intampla mai ales elevilor, care uita tocmai atunci cand sunt ascultati, cu o ora mai tarziu sau a doua zi aducandu-si aminte aproape perfect tot.

Dupa indelungi cercetari de-a lungul timpurilor s-au constituit doua modalitati mai importante de explicare a uitarii: una bazata pe teoriile pasive ale uitarii, iar alta pe cele active.

Explicatia bazata pe asa-numitele teorii pasive ale uitarii, considera ca aceasta s-ar datora stergerii ur¬melor mnezice, ca urmare a lipsei de reactivare a lor, lipsei exercitiului. Fara a fi total gresita, aceasta modalitate explicativa este unilaterala, deoarece nu ia in considerare dinamismul vietii psihice si mai ales al celui neurofiziologic.

Teoriile active ale uitarii pun un accent deosebit pe dinamica mecanismelor neurocerebrale in explicarea fenomenului respectiv. In cadrul acestor teorii, se porneste de a ipoteza ca activitatea nervoasa nu inceteaza dupa incetarea actiunii stimulului, ci continua, fapt ce faciliteaza consolidarea urmei nervoase lasata de stimul. Continuarea activitatii nervoase si dupa actiunea stimulului ne este demonstrata de faptul ca reinvatarea materialului respectiv se face, de obicei foarte usor. Numai ca aceasta activitate nervoasa poate fi impiedicata in desfasurarea ei de o alta acti¬vitate, care urmeaza si care ingreuiaza astfel consoli¬darea urmei nervoase anterioare, deoarece celula ner¬voasa este acaparata aproape in intregime de noua activitate. In acest caz, intervine asa-numitul fenomen de interferenta care poate fi retroactiva (elementul A este mai slab retinut daca dupa el urmeaza B, aici intervenind influenta negativa a lui B asupra lui A, deci a ulteriorului asupra anteriorului) sau proactiva, bazata pe influenta negativa a anteriorului asupra posteriorului. Aceste doua tipuri de interferente sunt insa in functie de similaritatea materialelor, de gra¬dul lor de invatare, de volumul lor etc. De exemplu, daca A si B sunt similare, atunci insusirea lui B ime¬diat dupa A va influenta in si mai mare masura retinerea lui A, decat daca B ar fi fost mai distinct, mai heterogen. La fel daca B a fost invatat mult mai bine decat A, atunci influenta lui negativa asupra lui A va fi foarte mare. Toate aceste date ne dau indi¬catii pretioase cu privire la organizarea procesului invatarii, in vederea evitarii uitarii.