Comportamentul afectiv - emoțional

Implicarea unor manifestari subiective (placut-neplacut, fericit-nefericit) si obiective (stomato-vegetative), precum si interrelatia cu alte procese neuropsihice si manifestari comportamentale, determina complexitatea comportamentului afectiv-emotional. Ca si in cazul altor procese cerebrale si manifertari comportamentale este dificila delimitarea "emotiei" si a starilor emotionale de "non-emotie", cu atat mai mult cat "trairea interioara" ca si manifestarea exterioara comportamentala somato-vegetativa este propice fiecarui individ, iar multe din manifestarile comportamentale, nu pot fi constientizate si nici realitatea in totalitate prin limbaj.

Psihofiziologia comportamentului afectiv-emotional incearca sa coreleze componenta obiectiva somato-vegetativa cu cea subiectiva (psihica), intr-un "self" caracteristic individului.

Definirea emotiei este dificila iar ipotezele bazate pe componenta subiectiva sau pe cea obiectiva nu sunt capabile sa reflecte decat partial numai un aspect al emotiei. Teoria intelectualista, viscerala, talamica, a creierului visceral, a tonusului muscular, tridimensionala (placere-neplacere, excitatie-liniste si incordare-relaxare) etc., nu defineste corect emotia, si in cel mai bun caz releva doar partial unele componente sau manifestari ale acesteia. Comportamentul emotiv, cuprinde o componenta subiectiva (“trairi”, "simtaminte", "feelings") si una obiectiva (somato-vegetativa), ce reflecta nivelul functional al unor procese neuropsihice determinate de interrelatia subiect (mediu ambiant sau reprezentarea mintala a unor situatii speciale). Emotia este definita astfel : "reactia aparuta ca expresie a unei relatii de natura afectiva dintre organism si ambianta in urma unor situatii externe sau endogene. Ca proces, ca raspuns psihofiziologic multidimensional emotia reflecta aceasta relatie atat subiectiv cat si obiectiv : factorul subiectiv reprezinta trairea afectiva a relatiei intervenite, factorul obiectiv se refera la manifertarile somato-vegetative, comportamental-motorii, cu corelatele lor fiziologice".

Afectivitatea ar fi mai cuprinzatoare, incluzand "dispozitiile", "emotiile", "sentimentele", "pasiunile", etc.,adica totalitatea trairilor care reflecta relatiile dintre om ca subiect si ambianta, exprimate ca o reactie atitudinala a persoanei fata de ambianta, reflectand, sub forma diferitelor trairi subiective interne, constientizare, gradul de concordanta sau discordanta dintre motivatie si desfasurarea evenimentelor in plan obiectiv extern. In complexul comportamentului afectiv-emotional se pot deosebi stari emotionale pregatitoare (de satisfactie, bucurie, mahnire, teama, panica etc. ), insotitoare, finale sau de evaluare. Emotia ar fi o stare afectiva mai mult sau mai putin intensa, cu o conturare si un obiectiv (cum ar fi furia, frica, dezgustul, bucuria etc.) mai precizate. "Sentimentul", ca traire subiectiva ce se rasfrange asupra personalitatii individului, are caracteristic o stabilitate mai mare in timp si o desfasurare relativ echilibrata ca intensitate. Cand aceste sentimente ating intensitati exagerate, vorbim de "pasiuni", conditie a vietii afective generata de o anumita "mentalitate specific-umana". Starile afective constituie una din formele de reflectare a realitatii obiective si anume aceea a raporturilor dintre diferite situatii, fenomene etc. si necesitatile individului, aparand si o necesitate vitala, nefiind numai manifestari care ne "coloreaza" existenta, dar avand si o importanta justificare fiziologica de mentinere a functiilor cerebrale si intelectuale. In multe situatii insa, cei doi poli nu se exclud, ci coexista, subiectul incercand un comportament "conflictual" ambivalent, de atractie-respingere, dragoste-ura etc. Alta dimensiune importanta a starilor afecto-emotionale o reprezinta intensitatea, care este "data de cantitatea de energie pe care o antreneaza in circuitul comportamental". In cazul neindeplinirii necesitatilor (dorintelor) biologice, sociale etc., apar starile afectiv-emotionale negative (frica, depresia, melancolia etc.). Trebuie sa diferentiem comportamentul (exprimarea) afectiv-emotionala de componenta interna a afectivitatii, care se face simtita in toate procesele psihice, care sta la baza motivatiei comportamentelor.

In lipsa unei definitii mai precise, afectivitatea cuprinde totalitatea trairilor subiective ce reflecta atitudinea si relatiile dintre individ si ambianta. Afectivitatea, prin caracterul pregnant subiectiv, include o serie de procese complexe, care, in final, reflacta "relatia dintre subiect si obiectul sau situatia care le-au produs", reflectarea ce ofera conditii optime de manifestare a dorintelor sau, dimpotriva, impiedicarea realizarii acestora, cu toate repercursiunile comportamentale ce decurg din aceste situatii.

Comportamentul afectiv-emotional in ciuda greutatilor definitorii, este prezent si important pentru individ (conecteaza experienta senzorio-receptiva cu raspunsurile efectoare si procesele preceptive, creatoare etc.) si absolut necesare trairii realitatii, fara de care aceasta ar aparea doar ca un produs al procesualitatii sale innascute.

Comportamentul afectiv-emotional este dominat de un puternic suport motivational care directioneaza (orienteaza) afectivitatea concreta spre satisfacerea dorintelor biologic-spirituale, indepartand-o in acelas timp de realitatea potrivnica acestei realizari. In funtie de satisfacerea dorintelor, comportamentul afectiv-emotional va situat intre cei doi poli ai cuplurilor : tristete – veselie, placut – neplacut, furie – blandete, frica – curaj etc.

Trairile afectiv-emotionale nu se rezuma numai la manifestari psihice, ci se rasfrang si asupra functiilor somatice si chiar a organelor interne prin intermediul SNV, talamusului, hipotalamusului, sistemului limbic si cortexului cerebral, ultimul imprimand caracterul constient si conditionat al acestor trairi. Datorita interdependentei stranse intre trairile afectiv-emotionale si cele somatice se acorda emotiilor un rol din ce in ce mai important in patogenia unor boli "psiho-somatice", tulburari afectiv-emotionale fiind, dupa unii autori, cele mai frecvente simtome intalnite in practica medicala.

Emotia este "un mod de simtire si un mod de actiune". Ea poate fi definita ca tendinta unui organism carte un obiect sau tendinta de a se indeparta de acel obiect, insotite de modificari remarcabile ale corpului. Exista un element al motivatiei – impulsul spre actiune si un element de vointa, o supractivizare sau o vivacitate a proceselor mintale. Exista desigur si contradictoriul,adica o diminuare a miscarii". Din aceasta definitie reiese ca emotia are patru aspecte :

- cunoasterea consta in perceperea si evaluarea unei situatii, obiect, fenomen etc. si raportarea la experienta anterioara, care sa duca la "caracterul adecvat al emotiei", natura si gradul ei. In aceasta evaluare este deosedit de implicat cortexul asociativ prefrontal ;

- expresia exprimata in exterior sub forma de activitati (comportamente) somatice si vegetative – expresie faciala, lacrimare, vocalizare, paloare, roseata