Profesorul - sursă de autoritate sau putere

Profesorul sursă de autoritate sau putere

Pedagogia nu se poate identifica sub nici un aspect cu o colectia de reţete care trebuie administrate in anumite condiţii precis determinate. Utilizând în continuare analogia,am spune că pedagogia este o disciplina a dozajului; şi dacă ea poate oferi fără nici un dubiu ingredientele necesare unei situaţii educative, dozajul ţine încă de profesor, de cel care acţionează în circumstanţe date.

Încă un lucru: deşi determinate , aceste circumstanţe sunt prea complexe pentru a fi controlate întotdeauna în mod eficient.

De aceea , autorii lucrării “ A guide to teaching practice” , avertizează asupra pericolului transformării managementului clasei într-un panaceu “pentru toate provocările şi dificultăţile care sunt prezente în mod potenţial intr-o clasă modernă.”

Un control autentic, formativ al unei situaţii educative presupune subordonarea intenţiilor profesorului logicii situaţiei respective, chiar dacă acestea ignoră notaţiile din proiectul de lecţie. Trebuie acceptată totuşi ideea că se impune ca anumiţi parametri să fie controlaţi din exteriorul situaţiei predare-învăţare, deoarece aceştia se constituie în chiar condiţii ale respectivei situaţii.

Tehnicile care ţin de management şi controlul clasei permit instituirea acelor forme primare ale ordinii ( concentare, capacitatea de a asculta in linişte, de accepta indicaţiile profesorului) faţa de care nu se poate desfaşura un învăţământ autentic

Aceasta nu înseamna că toate situaţiile problematice –chiulul , violenţa , limbajul inacceptabil-pot fi rezolvate eficient lecturând rândurile care urmează:

Tehnicile “trucurile “ , stratagemele care ţin de managementul clasei nu sunt întemeiate pe fundamente teoretice foarte solide , multe dintre ele făcând parte din” memoria colectivă” a profesiunii.

Sistematizate , ele pot conferi, în conjuncţie cu alte elemente, un stil pregnant, de neconfundat unui profesor.

Louis Cohen şi Lawrence Manion propun două concept cheie în abordarea controlului pe care profesorul trebuie să-l exercite în clasă: putere şi autoritate.

Deşi corelative, aceste concepte acoperă sfere semantice diferite, mai ales în domeniul controlului. În concepţia lui R. Peters , puterea denotă mai ales modalitaţile brutale , lipsite de normativitate consensuală, prin care un individ îi supune pe ceilalţi voinţei sale. În acest sens, amintim în primul rând , modalităţile de coerciţie fizică (pedeapsa dureroasă,restricţia de a ieşi afară la joacă etc.) apoi pe cele de coerciţie psihologica ( ameninţări) dar şi manipularea unor forme mai puţin extreme de sancţiune ( jocul subtil al pedepselor şi al recompenselor , de pilda) inclusiv influenţa personală ( hipnotismul, atracţia sexuală).

Spre deosebire de putere, autoritatea se susţine pe un sistem impersonal de norme şi de valori care întruneste măcar parţial consensul celor aflaţi în sfera de sa de control. În situaţii de anomie , puterea poate deveni ( si devine) una dintre formele cele mai eficiente de susţinere a autorităţii.

Clasa constituie un context social specific, deci şi cele doua concept putere si autoritate –vor căpata accepţii specifice.

În concepţia lui K. Wadd , de pildă, puterea profesorului sintetizează patru componente :

1) Charisma –capacitatea de a atrage şi de a influenţa oamenii prin propria personalitate;

2) Ascendenţa –capacitatea de a obţine controlul asupra unei situaţii prin simpla prezenţa a persoanei respective;

3) Puterea intelectuală-puterea expertului, a celui care ştie ;

4) Resursele de putere- capacitatea unui ins de a organiza elementele unei activităţi în clasa.

Eficacitatea profesorului depinde atât de funcţionarea fiecarei componente în parte, cat şi de proporţia în care fiecare participă în ansamblu. În concluzie, controlul pe care profesorul îl exercită asupra elevilor este rezultatul unui amestec subtil de putere personala şi de autoritate.derivate atât din statutul său de professor cât şi din sistemul de reguli care operează in şcoala si în clasă.

Dacă sistemul de reguli dintr-o şcoală poate fi anterior venirii profesorului în instituţia respectivă, sistemul de reguli care funcţioneaza în clasă trebuie să poarte amprenta negocierii dintre profesor şi elevi. Se obţin astfel câteva avantaje:

1) exista un sistem de norme “impersonal “ , deci elevii ştiu că nu depind de capriciile profesorului;

2) regulile respective s-au fixat prin negociere , deci n-au fost impuse de către profesor;

3) elevii înteleg raţiunea unei pedepse –derivată din incălcarea unei reguli –micşorându-se riscul apariţiei unor reacţii afective necontrolate atunci când sunt pedepsiţi;

4) elevii invaţă că orice grup social există atâta timp cât funcţioneaza anumite reguli;

5) managementul clasei se va sprijini preponderent pe autoritate şi nu pe putere.

Dozajul dintre autoritate şi putere a configurat , în concepţia lui E.Wragg, mai multe tipuri de control din partea profesorilor:

1. autoritar –acest tip de control pleacă de la afirmaţia că profesorul este obligat să menţină ordinea şi să ia decizii în toate situaţiile care apar. Această obligatie se intemeiază pe cantitatea mult mai mare de cunostiinţe pe care le posedă, ca şi pe o experienta mult mai bogată.