Actualitatea Iubirii de Patrie

Motto: „Românii au trebuinţă astăzi să se întemeieze în patriotism şi în curaj şi să câştige statornicie în caracter” (N. Bălcescu)

Acestea sunt cuvintele folosite de Nicolae Bălcescu în perioada de mari frământări a paşoptismului. Iată că, după mai mult de un secol şi jumătate aceste cuvinte rămân valabile, necesare şi asemenea virtuţi sunt tot mai greu de găsit. Se pune întrebarea: îşi mai iubesc tinerii ţara? Am zice că şi-o iubesc, dar cine mai este preocupat astăzi de educaţia lor patriotică, de cultivarea spiritului de jertfă, de răbdarea, de nobleţea şi adâncimea sufltească? Energia aceasta vie omenească trebuie mereu modelată, îndumată, canalizată, dezvoltată spre idealuri ţeluri şi dorinţa de mai bine pentru tine, pentru ţară, pentru tot ce iubeşti în general. Soarta şi viitorul unei ţări depinde de fiecare dintre noi, fiecare persoană trebuind să fie conştientă şi angajată cu toate puterile ei în istorie, de acest acum de care atârnă soarta viitorului.

Patriotismul desemnează în general un sentiment de dragoste faţă de o noţiune abstractă şi anume patria; patria văzută nu ca şi teritoriu, ci ca o figură maternă protectoare.

Există mai multe tipuri de patriotism: patriotism local, la nivel de comunitate, sat, oraş cu sensul de moşie, care ar reprezenta ataşamentul faţă de sursa de subzistenţă, care în felul acesta de apropie de ideea de mamă care hrăneşte, în acest fel glia dobândind o personalitate aproape umană de fiinţă binevoitoare, protectoare. Ar urma în ordinea importanţei patriotismul regional, la nivel de judeţ, regiune, care ar desemna un patriotism bazat pe obiceiuri, tradiţii şi varietăţi lingvistice comune unei mase largi de oameni, de regulă aflaţi într-un teritoriu încadrat de graniţe naturale. O altă categorie ar fi patriotismul la nivel de ţară definit ca o suprafaţă încadrată în graniţele oficiale, o noţiune în general mult mai vagă, care pentru omul simplu nu are o relevanţă deosebită. Patriotismul la nivel de ţară este în primul rând bazat pe legătura dintre diverse grupuri de oameni legaţi prin unitate lingvistică şi religioasă şi mai puţin pe legătura oferită de graniţele oficiale ale unei ţări.

Cu toate diferenţele, la baza oricărui fel de patriotism se află sentimentul de iubire faţă de mamă. Prin această transparenţă care este maica se stabileşte cea mai curată şi deosebită iubire de pe pământ; această iubire se cheamă patrie şi este prototipul celei mai durabile comunităţi, în sensul că, această destinaţie comună, aceea a iubirii mamei, îi uneşte în final pe oameni. Astfel, transferând la nivel de masă sentimentul comun al iubirii de glia-mamă, se uneşte un popor sub semnul iubirii de patrie, respectiv aşa-numitul patriotism, cu condiţia ca să existe cele două aspecte menţionate: unitate lingvistică şi religioasă, la care mai putem adăuga şi prezenţa unui trecut glorios.

Orice tânăr pentru a fi educat în sensul de patriot are nevoie de profesori de istorie şi de religie buni. Poetul şi scriitorul Ioan Alexandru zice că „nimic nu trebuie să ne fie mai scump decât a ştii unde am fost noi adevăraţi şi minunaţi de-a lungul istoriei” , unde am fost ca o torţă, unde am fost vrednici şi de neuitat. Aceasta-i faţa noastră ce trebuie mereu slăvită, cultivată în minţile tinerilor pentru a-şi putea face drum printre stâncile dure ale prezentului. Generaţiile prezente şi viitoare trebuie să ştie că acesta nu-i un popor la începutul existenţei sale, ci este milenar, are o încărcătură şi o nobleţe în istorie, a avut şi are în continuare oameni de valoare în stare să-l conducă spre viitor.