Convertire și misiune

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Religie
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 17 în total
Cuvinte : 8352
Mărime: 49.69KB (arhivat)
Publicat de: Mihaita T.
Puncte necesare: 7

Extras din referat

Marii convertiți aparțin primelor cinci veacuri creștine, dar și secolului XX. În rest, au existat, în toate timpurile, cazuri de persoane care au trăit momente de întoarcere, de revenire sau de schimbare a trăirilor religioase însă fără vreun impact puternic asupra contemporanilor sau a posterității. Pentru că, s-a constatat că marii convertiți nu au experimentat fenomenul doar pentru ei, ci au fost niște misionari fie prin trăire și activitate, fie prin scrierile lor, fie prin ambele. Despre convertirea Sf. Cuv. Maria Egipteanca se poate spune, că a fost o convertirea de la păcat la virtute, iar misiunea acestei convertiri poate fi privită doar prin prisma unui model de trăire duhovnicească. Despre convertirea lui Nicolae Steinhardt și implicațiile ei misionare, vom vorbi în alt capitol, iar convertirea celorlalți doi din secolul XX nu face obiectul lucrării de față. Plecând de la realitatea că fenomenul convertirii nu a însemnat o stare imuabilă a subiecților, ci, a avut și o influență asupra celor din jur, se poate vorbi despre activitatea misionară a marilor convertiți ai primelor veacuri creștine.

1. Astfel, Sfântul Apostol Pavel s-a făcut tuturor toate ca să mântuiască pe unii.(I Cor. IX,22). După primirea botezului la Damasc și retragerea sa în Arabia, s-a dus la Ierusalim, unde a fost introdus în cercul Apostolilor de către Barnaba. Fiind amenințat de iudeii eleniști, Pavel s-a retras la Cezareea Palestinei, apoi la Tars, de unde a fost chemat de Barnaba la Antiohia pentru propovăduirea Evangheliei la neamuri. Din Antiohia, Saul și Barnaba merg cu o colectă la Ierusalim, în timpul foametei din timpul împăratului Claudiu (41-54), apoi se intorc la Antiohia, de unde întreprind prima călătorie misionară între anii 45-48, luând cu ei și pe Ioan Marcu. Cei trei au plecat din Seleucia, portul Siriei, către insula Cipru. De la Pafos, cei trei misionari călătoresc pe mare spre nord-vest până în provincia Pamfilia de unde Ioan Marcu s-a întors la Ierusalim. Pavel și Barnaba au continuat călătoria în provinciile Pisidia și Licaonia, predicând noua credință în orașele Antiohia Pisidiei, Iconiu, Listra si Derbe. La Listra, mulțimile i-au socotit zei, văzând minunile pe care le făceau în numele lui Iisus Hristos și au vrut să le aducă jertfe de animale, numind pe Barnaba-Zeus, iar pe Pavel-Hermes. Vizitând apoi comunitățile de curând înființate și hirotonind preoți pentru fiecare biserică, se întorc la Perga Pamfiliei, iar de aici, prin portul Atalia, ajung pe mare la Antiohia, în anul 48, vestind credincioșilor câte a facut Dumnezeu cu ei și cum a deschis păgânilor ușa credinței (Fapte 13 și 14).

Întorși la Antiohia Siriei, Pavel și Barnaba au găsit Biserica dezbinată, din cauza unor iudei-creștini veniți din Iudeea, care învățau că păgânii convertiți la creștinism trebuiau să țină Legea mozaică, primind circumciziunea. Astfel s-a născut la Antiohia disputa despre valabilitatea Legii mozaice în Biserica lui Hristos. În anul 49 sau 50, Pavel și Barnaba, însoțiți de Tit, merg ca delegați ai Bisericii din Antiohia la Ierusalim să dezbată problema cu apostolii. La Ierusalim, unii dintre fariseii care trecuseră la creștinism, susțineau că păgânii care se convertesc trebuie să primească circumciziunea și să respecte ceremoniile Legii mozaice. În anul 50, Sinodul Apostolilor, presbiterilor și credincioșilor din Ierusalim, în frunte cu Petru și Iacob, au ascultat cele cerute de comunitatea din Antiohia și au hotărât, să nu impună creștinilor dintre neamuri jugul Legii mozaice, dar să se ferească de cele jertfite idolilor, de desfrâu, de animalele sugrumate și de sânge (Fapte 15, 20 și 29). Ei au trimis apoi Bisericii din Antiohia, prin Pavel și Barnaba, o scrisoare prin care li s-a adus la cunoștință hotărârea luată de Sinodul Apostolilor. Sfântul Apostol Petru a părăsit Ierusalimul și s-a dus la Antiohia, unde, la început, lua masa cu cei dintre neamuri. De teama iudeilor, el n-a mai luat masa cu creștinii dintre păgâni, fapt pentru care a fost mustrat în fața tuturor de Sfântul Apostol Pavel (Galateni 2, 11-14).

Preview document

Convertire și misiune - Pagina 1
Convertire și misiune - Pagina 2
Convertire și misiune - Pagina 3
Convertire și misiune - Pagina 4
Convertire și misiune - Pagina 5
Convertire și misiune - Pagina 6
Convertire și misiune - Pagina 7
Convertire și misiune - Pagina 8
Convertire și misiune - Pagina 9
Convertire și misiune - Pagina 10
Convertire și misiune - Pagina 11
Convertire și misiune - Pagina 12
Convertire și misiune - Pagina 13
Convertire și misiune - Pagina 14
Convertire și misiune - Pagina 15
Convertire și misiune - Pagina 16
Convertire și misiune - Pagina 17

Conținut arhivă zip

  • Convertire si misiune.docx

Alții au mai descărcat și

Sfântul Apostol Pavel și Puterea Seculară

Scurt istoric Dintre cei doisprezece Apostoli, persoana Sfantului Apostol Pavel este cea mai cunoscuta. Informatii importante despre viata si...

Iudaismul

Iudaism – doctrina religioasa a evreilor.Se poate referi de asemenea si la sistemul religios al evreilor in general. Cartea misterului pecetluit...

Luptă Împotriva Patimilor

Motivul pentru alegerea temei Înainte de a trata despre “lupta cu patima desfrânării”, aș vrea să spun ceea ce m-a motivat să imi aleg această...

Mănăstirea Putna

Asezata la 72 de kilometri de Cetatea de Scaun a Sucevei, Manastirea Putna, prima si cea mai importanta ctitorie a Binecredinciosului Voievod...

Exegeza Psalmilor la Sfinții Părinți

Introducere Dintre toate scrierile cuprinse în Vechiul Testament, cea mai populară scriere este Psaltirea, numită „O carte a sufletului...

Sinoadele Conciliariste

Scurt Istoric Sinodul de la Pisa a fost convocat la 25 martie 1409, pentru curmarea marei schisme papale, dar în loc s-o aplaneze a lărgit-o. La 5...

Nașterea Bisericii Creștine Române

Crestinismul este a doua mare religie monoteista a lumii, intemeiata pe invatatura, persoana si viata lui Iisus, numit si Mesia (Mantuitorul) in...

Mănăstirea Cetățuia

Ctitorul Manastirii CETATUIA este domnul Gheorghe Duca. Zidirea s-a inceput in anul 1669 si s-a finalizat in 1672. Inscriptia in limba greaca,...

Te-ar putea interesa și

Catolicismul în Banat în secolul XVII

Introducere Lucrarea de faţă îşi propune spre dezbatere o temă puţin abordată în istoriografia românească în ciuda importanţei acesteia. Până în...

Profilul misionar al Sfantului Niceta de Remesiana

I. Introducere 1. Misiunea creştină în secolele IV – V Misiunea creştină este trimiterea Bisericii în lume în vederea universalizării Evangheliei...

Geopolitica petrolului

Introducere Componenta ideologica a bipolaritatii,cu toata infrastructura sa ,inclusive cea militara a dominat confruntarea in perioda razboiului...

Misiunea creștină în primele trei secole creștine

INTRODUCERE Biserica este alcătuită din oameni, adică din membri ai cetăţii pământeşti, care sunt chemaţi să formeze, încă din cursul istoriei...

Teologie

INTRODUCERE ,,Cultura antică s-a dovedit îndestul de elastică pentru a accepta o ,,transfigurare’’ interioară… Creştinii au dovedit că a fost...

Misiunea Bisericii față de fenomenul secularismului

Biserica şi secularizarea 1. Introducere Domnul nostru Iisus Hristos a voit ca opera Lui să fie continuată de următorii Săi, după modelul dat de...

Mesia și Conceptul Mesianic în Isaia

INTRODUCERE „Poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare; peste cei care locuiau pământul întunecos a strălucit o lumină Pentru că...

Prozelitismul religios și consecințele sale

Introducere Propovăduirea Evangheliei, in mod deosebit, implică respectul faţă de libertatea celuilalt căruia i se vesteşte mantuirea in şi prin...

Ai nevoie de altceva?