Legislația și Vârsta a Treia

1. Cadrul legislativ care reglementează asistenţa socială în ţara noastră

Principalul act legislativ care reglementează organizarea şi funcţionarea asistenţei sociale în ţara noastră este ,,Legea privind sistemul naţional de asistenţa socială”, publicată în Monitorul Oficial nr. 239/16.03.2006.

Capitolele acestei legi, în număr de zece, cuprind referiri la dreptul de asistenţă socială, prestaţii şi servicii sociale, personalul din sistemul de asistenţa socială, finanţarea acestuia, jurisdicţia asistenţei sociale, comisia de mediere socială şi la dispoziţii tranzitorii şi finale.

Voi prezenta în continuare unele precizări asupra conţinutului diverselor capitole.

În capitolul I, numit ,,Dispoziţii generale”, este definit conceptul de asistenţă socială ca fiind ansamblul de instituţii şi măsuri prin care statul intervine pentru prevenirea şi înlăturarea efectelor temporare sau permanente ale unor situaţii care pot genera marginalizarea sau excluderea socială a persoanei, familiei, grupurilor sau comunităţilor. Conform art. 4, principiile care stau la baza sistemului naţional de asistenţă socială sunt : universalitatea, respectarea demnităţii umane, solidaritatea socială, parteneriatul, subsidiaritatea , transparenţa şi nediscriminarea, potrivit căreia dreptul la asistenţă socială se realizează fără diferenţe de rasă, naţionalitate, religie, categorie socială.

În capitolul II, ,,Dreptul la asistenţă socială”, sunt menţionate persoanele care au dreptul la asistenţă socială fără nici un fel de discriminare. Dreptul la asistenţă socială se acordă în condiţiile prevăzute de legile care îl reglementează.

Capitolul III, intitulat ,,Sistemul de servicii şi prestaţii sociale”, este împărţit în două secţiuni : serviciile sociale şi prestaţiile sociale. Serviciile sociale definesc tipurile serviciilor de asistenţă socială (primare şi specializate), precum şi modalităţile de acordare. Serviciile sociale vizează menţinerea, refacerea şi dezvoltarea capacităţilor individuale pentru depăşirea unei situaţii de nevoie, cronică sau de urgenţă. Aceste servicii sunt acordate persoanelor care se află în imposibilitatea desfăşurării vieţii normale, temporar sau definitiv. Serviciile sociale sunt prestate la domiciliul beneficiarului, în comunitate, în centre de zi şi centre rezidenţiale, publice sau private.

Secţiunea ,,Prestaţii sociale” precizează tipurile de prestaţii oferite : alocaţii familiale, ajutoare sociale, indemnizaţii şi facilităţi, precum şi beneficiarii acestora : familiile aflate în dificultate, familii cu venituri insuficiente.

Capitolul IV, ,,Personalul din sistemul de asistenţă socială”, vizează condiţiile care trebuie îndeplinite de personal cu privire la pregătire, calificare, competenţe, responsabilităţi şi atribuţii specifice domeniului de activitate. Conform art. 22 al acestui capitol, atât personalul angajat, cât şi voluntarii care practică servicii de asistenţă socială, au obligaţia să respecte :

- confidenţialitatea informaţiilor;

- intimitatea persoanei şi libertatea ei de a decide;

- etica profesională;

- demnitatea şi unicitatea persoanei.

Specializarea personalului se realizează în instituţii de stat si private sau prin alte

forme de învăţământ, având ca domeniu asistenţa socială.

În capitolul V sunt redate câteva noţiuni cu privire la organizarea sistemului

naţional de asistenţă socială, la nivel central şi la nivel local.

Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei este autoritatea publică centrală care, pe de o parte elaborează politica de asistenţă socială promovând drepturile familiei, copilului, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap precum şi alte persoane aflate în nevoi, iar pe de altă parte stabileşte strategia naţională de dezvoltare în domeniu. Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale are următoarele funcţii :

• asigură respectarea reglementărilor legale în domeniu;

• stabileşte obiectivele şi direcţiile prioritare de dezvoltare a sistemului de asistenţă socială;

• asigură soluţionarea pe cale amiabilă a conflictelor precum şi funcţionarea unitară şi eficientă a sistemului.

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale are următoarele atribuţii :

• elaborează politici şi programe de dezvoltare;

• monitorizează şi evaluează sistemul de servicii sociale şi prestaţii sociale;

• elaborează proiecte şi acte normative;

• finanţează programe naţionale;

• elaborează programe de formare şi perfecţionare a personalului;

• organizează procesul de acreditare şi evaluare a instituţiilor de asistenţă socială.

În capitolul VI este prevăzută finanţarea prestaţiilor şi serviciilor sociale, servicii ce pot fi finanţate din fonduri alocate de la bugetul de stat sau de la cele locale, putând fi utilizate şi sume provenite din venituri proprii, din donaţii sau sponsorizări sau din alte surse, ţinând cont de legislaţia în domeniu.

Jurisdicţia asistenţei sociale, reglementată în capitolul VII, prevede modul de acordare a drepturilor sociale care poate fi contestat de Comisia de mediere socială, dar şi modalităţile de soluţionare a litigiilor în legătură cu drepturile de asistare.

În capitolul VIII sunt redate, în patru articole, dispoziţii tranzitorii şi finale.