Contextul Organizațional și Instituțional

Faptul că orice activitate umană urmează un anume model, experimentat si acceptat de societate constituie premisa instituţionalizarii comportamentelor. Acţiunile, după modelele inoculate, au semnificatii păstrate în stocul general de cunoştinte al indivizilor, ce le servesc, din nevoia de confort mintal, la restrângerea posibilitatilor de alegere. Oamenii actionează, în genere, după obisnuinţe. Obişnuinţele oferă activităţilor acele direcţionări si specializări care lipsesc din constituţia biologică a indivizilor umani, eliberându-i de tensiunile asumării continue de decizii. Ele structurează un mediu stabil în care activitatea se realizează, în cea mai mare parte a timpului, pe baza unui minimum de deliberări în vederea deciziilor.

Situaţiile în care acţionează nu trebuie redefinite în orice context, modelele impunând în situaţii asemănătoare, acelaşi tip de reacţii. În acest mod, activitaţile umane pot fi anticipate. Ele răspund unor norme standardizate prin experienţa societaţii. Desigur, acesta nu exclude apariţia inovaţiei. Se poate spune chiar ca, prin eliberarea individului de tensiunea psihologică a unei continue asumări decizionale, o potenţează. Procesele de habitualizare, realizate prin socializare si aculturaţie, constituie premisele instituţionalizării.

Organizaţiile şi sistemul de funcţionare a instituţiilor au un rol esenţial în procesul mobilităţii sociale.organizaţiile beneficiază de o anumită autonomie de funcţionare, ceea ce le permite să acţioneze ca un factor stimulativ în raport cu nevoile şi aspiraţiile membrilor societăţii.

Grila de analiză a organizaţie, propusă de Jean Barus-Michel arată că există trei sisteme care dau unitate organizaţiei: sistemul simbolic, sistemul funcţional şi sistemul imaginar. Organizaţiile au o anumită structură normativă, un ansamblu de reguli, norme şi mijloace de acţiune.

Dacă pornim de la cuvânt, „Institutiones" era titlul dat de jurisconsulţii români tratatelor lor elementare de drept. Prin „instituire", un popor, o colectivitate socială trecea de la „starea de natură", de la acţiuni individuale spontane, egoiste, agresive, la „starea socială", la organizaţii create de o autoritate exterioară intereselor individuale, dar recunoscută ca necesară pentru satisfacerea acestor interese, pentru menţinerea unei colectivităţi sociale durabile. În limbajul comun, cuvîntul instituţie păstrează sensul iniţial, juridic, desemnînd organizaţiile care au statut, reguli de funcţionare stabilite prin regulamente şi/sau legi, avînd rolul sau funcţia socială de a satisface anumite nevoi colective. Exemplul tipic de instituţie în acest sens este statul, cu organizaţiile sale administrative, politice, militare etc.

În sociologie, instituţia denumeşte regulile de influenţare şi control social ale comportamentelor individuale, modelele specifice şi stabile de organizare şi desfăşurare a interacţiunilor dintre indivizi şi grupuri sociale orientate spre satisfacerea unor nevoi de bază, valori şi interese cu importanţa esenţială, strategică, pentru menţinerea colectivităţilor sociale. În accepţia dată de Durkheim şi şcoala sa, instituţiile sunt moduri de a acţiona, de a simţi şi de a gîndi care, ca orice „fapt social", au o acţiune constrîngătoare asupra individului, venită din exteriorul acestuia, au o existenţă proprie, independentă de manifestările individuale şi care sînt distinctive pentru un grup dat, fiind relativ acceptate de toţi membrii acestuia. Comportamentele individuale instituţionalizate sînt, în această interpretare, sancţionate în mod explicit şi eficient de către o autoritate special desemnată de colectivitate în acest scop. Exemplul ilustrativ pentru sensul sociologic al termenului de instituţie îl oferă familia şi rudenia care, prin reglementările lor implicite sau explicite (formalizate, codificate) influenţează şi controlează comportamentele sexuale, de procreere, de socializare a copiilor; comportamente de achiziţie, folosire şi transmitere a unor bunuri economice, de producţie şi consum; comportamente legate de rituri, ceremonii şi credinţe religioase; în unele contexte specifice familia şi rudenia influenţeză comportamentele şi relaţiile politice. Alte tipuri de instituţie sociale, corespunzătoare nevoilor şi intereselor esenţiale ale colectivităţilor sociale, sînt instituţiile economice, instituţiile educative, instituţiile politice, instituţiile culturale . Instituţiile sociale sunt prezente, în forme diferite, în toate societăţile, ele reprezintă un element definitoriu al sociabilităţii, un „universal" al comportamentului uman. De aceea, după unii autori, „ştiinţa societăţii este ştiinţa instituţiilor" (P. Fauconnet şi M. Mauss, Sociologie în La Grande Encyclopedie de H. Lamirault, 1900).

Lumea institutionalizată are istorie si antedatează nasterea indivizilor. Cadrul istoric capătă astfel, el însusi, un caracter de obiectivitate în care biografiile actorilor sociali devin simple episoade. Ca elemente ale istoriei, institutiile devin realitati de sine statatoare, desi sunt construite de indivizi. Oamenii produc o lume pe care, apoi, o percep drept ceva diferit de ei însisi, de actiunile lor. Indivizii si produsul lor interactioneaza mutual. Ei interiorizeaza (reflecta în constiinta în procesul socializarii) lumea produsa si obiectivata în urma actiunilor proprii. Institutionalizarea modelor actionale genereaza, în evolutia istorica, specificizarea si rafinarea mecanismelor de control. Cresterea presiunii exercitate de acestea nu exclud devianta, sociala sau individuala, indivizi sau generatii de indivizi putând ajunge la contestarea unei „ordini” definite, la demolarea ei în ciuda sanctiunilor aferente instituite. Institutiile revendica autoritatea asupra indivizilor, indiferent de semnificatiile subiective pe care acestia le ataseaza diverselor situatii în care se plaseaza. Exista anume definitii institutionale ale acestor situatii, care sunt mentinute prioritar pentru contracararea oricaror tentative de a le redefini. Pentru orice societate structurata, cu cât conduitele sunt mai institutionalizate, cu atât ele sunt mai previzibile. O socializare eficienta permite aplicarea selectiva, economica, a unor masuri coercitive pentru excluderea oricarei posibile contestari. În fond, prin institutiile sale, societatea vizeaza pastrarea unui anume echilibru, bazat pe experientele încorporate în stocul sau general de cunostinte, în memoria colectiva, realizata pe baza unei sedimentari intersubiective a diverselor rezolvari de situatii. Obiectivate în sistemul de semnale si semne al limbajului, aceste sedimentari sunt transmise de la o generatie la alta, generatiile viitoare adaugând întotdeauna ceva experientelor acumulate.

Traditionalizate, sedimentarile se vor concretiza în roluri definite institutional, controlate. Actorii se identifica, în actiunile lor, cu tipizarile conduitei definite institutional, prin interiorizarea rolurilor lumea obiectivata a socialului devenind, pentru ei, reala subiectiv. Rolurile reprezinta, în acest mod, ordinea institutionala existenta, o concretizeazasi o legitimeaza. Unele dintre ele sunt emanate de la reprezentarea simbolica a respectivei ordini, cum sunt cele de natura politica, religioasa sau morala. Rolurile simbolice vizeaza integrarea institutionala a comunitatilor, mentinerea echilibrului lor prin conservarea constanta a controlului. În anume cazuri ele pot fi sursa unei accentuari a acestuia în scopul orientarii si modificarii conduitelor în directii date.