Elemente de comunicare nonverbală în discursul politic

Introducere

Este un fapt de necontestat faptul că oamenii sunt ființe sociale, deci sunt nevoite constant să comunice. Ca oameni, dispunem de două mari canale de comunicare pe care le utilizăm întotdeauna: comunicarea verbală și comunicarea non-verbală.

În această lucrare vor fi analizate aplicat categorii aparținând celui de-al doilea tip de comunicare, comunicarea non-verbală. Sub incidența acestui tip intră mai multe canale de comunicare, printre care gesturile expresiile faciale, felul în care ne îmbrăcăm, postura, mersul, modul cum utilizăm spațiul înconjurător, obiectele, etc.

Gesturile și expresiile faciale reprezintă o formă de comunicare nonverbală ce poate avea loc în mod conștient sau inconștient și reprezintă, poate, cel mai la îndemână obiect de analizat. Cercetarea acestor aspecte a fost inițiată de Charles Darwin în opera sa Expressions of Emotions in Man and Animals, apărută în 1872, aceasta fiind considerată „primul reper în istoria propriu-zisă a cercetării comunicării nonverbale” (S. Chelcea, 2008, p.22, dar și Ekman, 2009 , p. 3449).

În această operă studiul este realizat pornind de la premisa că principala funcție a comunicării nonverbale este expresia emoțiilor, ceea ce este, în opinia noastră o teză solidă, fundată pe o alta de sorginte experiențială, și anume aceea că expresia emoțiilor sau a stărilor psihice este aceeași la subiecți aparținând tuturor raselor de pe mapamond. Aceste considerații ne oferă o premisă istorică fundamentală pentru analiza aspectelor pe care o vom întreprinde în cele ce urmează.

În timpul comunicării persoanele își mișcă constant ochii, fața, mâinile, poziția corpului. Uneori indicatorii comportamentali de acest gen ne oferă informații pe care nici autorii lor nu le știu, pentru că anumiți indicatori sunt controlați de procese involuntare din creier și se află în afara controlului conștient, după cum am menționat și mai sus, de aceea aceștia indică mult mai exact emoțiile unei persoane decât orice relatare pe care ar putea-o oferi aceasta despre sentimentele sale.

Din același motiv este de preferat să alegem ceea ce putem observa din indicatorii comportamentali ai unei persoane, decât ceea ce spune efectiv o persoană despre sentimentele sale.

Indicatorii comportamentali sunt cuvintele unui limbaj neobișnuit deoarece, deși cu toții îl „vorbim” fluent, adesea nu înțelegem ce spun alții sau ce ne spun indicatorii lor non-verbali despre ei. Astfel se pot naște conflictele, cu precădere cele de natură politică.

Pentru a le evita și pentru a avea performanțe mai bune trebuie să fim mai atenți în interpretarea acestor semnale și să observăm atât ceea ce spun, cât și ceea ce „fac” aleșii noștri. Dacă ne concentrăm pe descifrarea indicatorilor comportamentali nonverbali, vom deveni mai sensibili față de adevărata personalitate a politicienulor și astfel relațiile cu ei ne vor aduce mai multe satisfacții.

Un alt fapt constitutiv analizei noastre este următorul: de multe ori, oamenii se fac vinovați de o incongruență între ceea ce spun efectiv, și ceea ce lasă de înțeles „limbajul trupului” sau aspectele nonverbale ale comunicării/indicatorii comportamentali, ceea ce este acceptabil în anumite contexte, dar care ar trebui să fie atent vegheate în situații politice, de pildă.

În cel de-al doilea caz congruența expresiilor faciale, ale gesturilor, a posturii etc. cu ceea ce este rostit în cadrul unui discurs politic se impune. De multe ori liderii politici, prin canalele de comunicare nonverbală, se trădează ca atare, de exemplu în campaniile electorale sau în mijlocul unor situații de stat tensionate.

Studiul acestor aspecte ale comunicării nonverbale este necesar pentru a înțelege, așadar, adevăratele intenții ale celor pe care-i alegem să ne conducă. Trebuie să cunoaștem pe cine alegem, iar nu numai ceea ce ne prezintă canditatul respectiv.