Comunicarea Nonverbala

Comunicarea nonverbala se realizeaza printr-un ansamblu de “instrumente” care acompaniaza, suplimenteaza sau se substituie mesajelor verbale. Pe langa aceasta sintagma, mai exista si termenul de paralimbaj. Comunicarea nonverbala prezinta moduri de a descrie orice fel de comportament comunicativ care nu foloseste un limbaj verbal, paralimbajul are o implicatie oarecum diferita si este mai greu de decis ce fenomene trebuie incluse sau nu in aria sa de referinta.

Interactiunea zilnica depinde de relatia subtila dintre ceea ce transmitem prin intermediul fetei si al corpului nostru si ceea ce exprimam prin cuvinte. Folosim expresiile faciale si corporale ale altora pentru a completa ceea ce comunica in mod verbal si pentru a controla gradul de sinceritate in ceea ce spun. In cea mai mare parte fara a realiza acest lucru, fiecare dintre noi pastreaza un control strans si continuu asupra expresiei faciale, a pozitiei trupului si a miscarii, in decursul interactiunii noastre zilnice cu ceilalti.

Cateodata, insa, comitem greseli verbale, care – dupa cum arata exemplul lui Freud cu “ucigasii” – dezvaluie pentru scurt timp ceea ce dorim sa pastram ascuns, in mod constient sau inconstient. Multe greseli de vorbire demonstreaza din inadvertenta adevaratele noastre sentimente. Prin urmare, fata, gestica fizica si vorbirea sunt folosite pentru a transmite anumite intelesuri si pentru a le ascunde pe altele. De asemeni, ne organizam activitatile in contextele vietii sociale pentru a atinge anumite scopuri.

In multe situatii sociale, ne implicam in, ceea ce Goffman denumeste, interactiune nefocalizata cu ceilalti. Aceasta are loc atunci cand indivizii dovedesc constientizarea reciproca, a prezentei celuilalt. De obicei multimi de oameni sunt adunate la un loc pe o strada aglomerata, intr-un teatru sau la o petrecere. Atunci cand oamenii se afla in prezenta altora, chiar daca vorbesc in mod firect cu ei, se implica in comunicare non-verbala prin postura lor si prin gestica fizica.

Interactiunea focalizata are loc atunci cand indivizii iau parte la ceea ce spun sau fac ceilalti. Cu exceptia cuiva care sta izolat, sa zice, la o petrecere, interactiunea implica atat schimburi focalizate cat si nefocalizate. Goffman denumeste un caz de interactiune focalizata intalnire, iar o mare parte din viata noastra zilnica consta in intalniri cu alte persoane – familie, prieteni, colegi de serviciu – care se petrec in mod frecvent pe fundalul unei interactiuni nefocalizate cu altii, care sunt prezenti la locul respectiv. Conversatiile banale, discutiile de seminar, jocurile si contactele de tip “fata-in-fata” obisnuite (cu controlori de bilete, ospatari, vanzatori etc.) reprezinta exemple de intalniri.

Intalnirile au intotdeauna nevoie de “deschideri”, care indica faptul ca s-a renuntat la neatentia civila. Atunci cand strainii se intalnesc si incep sa vorbeasca – cum ar fi la o petrecere – momentul incetarii neatentiei civile este intotdeauna riscant, avand in vedere ca pot aparea cu usurinta neintelegeri, referitoare la natura intalnirii care se stabileste (Goffman, 1971). De aceea realizarea contactului vizual poate fi ambigua si experimentala. Dupa aceea o persoana se poate comporta ca si cum nu ar fi facut nici o miscare directa, in cazul in care initiativa nu poate fi acceptata. Goffman distinge intre expresiile pe care indivizii le “dau” si pe cele pe care le “emit”. Primele reprezinta cuvintele si expresiile faciale, pe care oamenii le folosesc pentru a produce anumite impresii asupra altora. Cele din a doua categorie reprezinta indicatii pentru controlarea sinceritatii si exactitatii lor. De exemplu, proprietarul unui restaurant asculta cu un zambet politicos declaratiile clientilor, care spun cat de mult le-au placut mancarurile -–remarcand in acelasi timp cat de incantati pareau in timp ce mancau, daca au lasat mancare in farfurie, precum si tonul vocii folosit pentru a-si exprima satisfactia.