Fenomenul devianței sociale

Devianța este cunoscută ca fundamentul sociologiei. Devianța reprezinta modelul comportamental a unei persoane sau a unui grup de persoane care se abat de la standardele normale cunoscute. Comportamentul deviant se referă la acțiuni care trec dincolo de normele acceptate în mod obișnuit. Cu toții avem o idee formată în legătură cu cine sunt devianții sau cel puțin așa credem. Omul este ghidat de anumite norme si reguli care le indică ce este drept-nedrept, corect-incorect, legal-ilegal. Emile Durkheim afirmă ca acest fenomen este unul normal și des înâlnit în societate. Astfel, când un individ sau un grup de indivizi se abat de la normele și regulile considerate de societate corecte, apare comportamentul deviant. Devianța este diferită de la o cultură la alta. Ceea ce este socotit drept deviant într-un anumit loc, poate fi considerat în alt loc ca unul normal. Comportamentele violente sunt corectate prin resocializare, unde sunt învățați noi norme și legi. Toate comportamentele deviante au un scop anume și o motivație specifică. Controalele sociale sunt sancțiuni care încearcă să țină oamenii la distanță de devianță, controalele interne sociale sunt comportamente și atitudini sociale ale individului care să îi protejeze de devianță iar controalele externe sunt mecanismele societății care ajută la reeducare, cum ar fi poliția și legea. Durkheim consideră că nu există societate în care să nu existe indivizi care să nu se abată de la normele corecte și care să nu prezinte comportamentele violente.

Există teorii și teme pe baza cauzelor și formării comportamentului deviant, acestea sunt : teoria etichetării teoretice, în care un individ devine deviant în funcție de eticheta care îi este pusă. Identitatea deviantă se obține în urma distincției dintre comportamentul deviant primar și cel secundar. Devianța primară se realizează intr-un loc în care toți fac lucruri deviante dar nu sunt descoperiți, iar devianța secundară este locul în care un individ preia identitatea unui deviant și apoi o transformă într-o “carieră deviantă”. În cadrul aceste teorii oamenii sunt văzuți care victime care nu pot fi ajutate, decât ca persoane care sunt considerate periculoase. Teoria transmisiei, prin care devianța este învățată prin transmisie de la un individ la altul sau de la un grup la alt grup. Se poate învăța prin interacțiune socială cu alți indivizi care posedă un comportament deviant, deoarece criminalii învață de la alți infractori. Acest lucru poate avea un efect mai mare în funcție de momentele în care au loc interacțiunile și de vârsta persoanei, dacă persoana se află la o vârstă fragedă, devianța are șanse să influiențeze mult mai tare. Teoria conflictelor, se bazează pe indivizii care au mai puțin și care au mai mult, descoperindu-se că actele violente sunt realizate mai des de oamenii săraci decât de cei bogați.

Comportamentul deviant se realizează în funcție de persoanele cu care avem contact, în funcție de mediul în care am crescut când eram copii și în mediul în care am ales să trăim. De exemplu, dacă un copil trăiește într-un mediu în care furtul, consumul de droguri, crima și alte acțiuni violente sunt considerate ca fiind normale și el o să ajungă să le perceapă la fel, ba chiar să și săvârșească acele acțiuni, decât un copil care este izolat de violență. În cazul acesta sanșele sunt mult mai mari în apariția unui comportament deviant. Un alt factor care influiențează apariția devianței este momentul de dezvoltare a unei persoane, când trece de la etapa copilăriei spre maturitate, se formează o personalitate nouă, așteptările privind societatea cresc, se formează aspirații și idealuri noi dar și noi responsabilități care pot duce la o criză.