Politica de asigurare a calității în învățământul superior

1. Metode și instrumente de evaluare a politicilor publice care pot fi aplicate pentru evaluarea politicii de introducere a unui sistem de asigurare a calității în învățământul superior din România.

Atunci când dorim să efectuăm o evaluare a unei politici publice, putem folosi numeroase metode, instrumente și tehnici de evaluare, printre care: ancheta sociologică ( instrumente - chestionare, ghiduri de interviu, planuri de anchetă; tehnici - de codificare, scalare, analiză, prelucrare), interviul, observația, experimentul, analiza documentelor sociale și tehnica analizei de conținut, metoda analizei de rețea socială. Totuși, cum alegem cea mai potrivită metodă sau tehnică și cel mai portrivit instrument? Evident, nu alegem aleatoriu, ci în funcție de ce informație ne dorim să obținem.

Astfel, pentru a evalua politica de introducere a unui sistem de asigurare a calității în învățământul superior din România, am putea folosi metoda anchetei sociologice pentru a evalua următoarele: evaluarea alternativelor de politici (evaluarea politicilor de asigurare a calității propuse de universități), evaluarea efectelor unei politici publice la nivelul publicurilor-țintă ( evaluarea calității serviciilor educaționale, perfomanțelor cadrelor didactice, rezultatelor și efectelor programelor publice). Interviul este o altă metodă ce poate fi folosită pentru evaluarea efecteolor unei politici publice la nivelul publicurilor-țintă ( pentru a afla părerile celor implicați în procesul de implementare al politicii, efectele pe care le are politica asupra studenților și cadrelor didactice). Experimentul este o metodă potrivită pentru evaluarea alternativelor de politici, de exemplu alegerea unei grile de indicatori de asigurare a calității în învățământului superior prin pilotare (Cerkez 2009, 79).

2. Definirea asigurării calității în învățământul superior și a relației din aceasta și procedurile de acreditare.

Asigurarea calității

Asigurarea calității înseamnă crearea încrederii, în rândul publicului, că sistemul național de învățământ superior răspunde așteptărilor, face ce trebuie, cheltuiește banul public eficient (Popescu și Brătianu 2004, 3). Asigurarea calității face parte din managementul calității, adică un întreg ansamblu de măsuri care au ca scop ca universitățile să poată planifica obținerea calității, să-i determine parametrii, s-o măsoare și să dovedească rezultatul obținut.

Asigurarea calității este o funcție a autonomiei academice. Ar fi deci suficient ca activități de management al calității să se deruleze în chip regulat în instituțiile de învățămînt superior, pentru ca acestea din urmă să marcheze o creștere calitativă. Orice evaluare externă ar trebui să se mărginească la constatarea că există mecanisme de management al calității care funcționează. Asigurarea calității, adică crearea încrederii publicului în procesele care se desfășoară în universități, ar consta în această evaluare externă (Popescu și Brătianu 2004, 5).

Asigurarea calității și procedurile de acreditare

Un program de studii universitare funcționează legal dacă este autorizat provizoriu sau acreditat și funcționează în condițiile stabilite prin actul de autorizare, respectiv acreditare. O instituție de învățământ superior de stat sau particulară se înființează prin lege, cu respectarea dispozițiilor legale privind acreditarea, stabilite conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată prin Legea nr. 87/2006, cu modificările ulterioare.

Sistemul național de învățământ superior include toate instituțiile de învățământ superior acreditate. O instituție de învățământ superior autorizată să funcționeze provizoriu, conform procedurilor legale în vigoare, devine parte a sistemului național de învățământ superior numai după acreditare. Răspunderea publică obligă orice instituție de învățământ superior, de stat sau particulară să aplice și să se supună reglementărilor în vigoare referitoare la asigurarea și evaluarea calității în învățământul superior.

Toate universitățile trebuie să îndeplinească condițiile privind asigurarea calității educației pentru a obține acreditarea, dar apoi este la latitudinea fiecărei universități de a stabili obiectivele ei, unde vrea să ajungă, cum dorește să se poziționeze în cadrul ofertei naționale, și ia măsurile necesare pentru a-și înfăptui viziunea. Astfel, acreditarea determină dacă sunt satisfăcute standardele naționale, iar managementul calității pornește de la standarde stabilite de universitatea însăși, pentru a evolua către aplicarea celor mai bune practici.

3. Contextul implementării politicii publice: Procesul Bologna și apariția formelor instituționalizate de evaluare și management universitar la nivel european.

Procesul Bologna

Procesul Bologna este un proces de reformă europeană pentru îmbunătățirea proaspătului creat Spațiu European al Învățământului Superior. O caracteristică importantă a Procesului Bologna - și cheia succesului său - este că aceasta implică, de asemenea, Comisia Europeană, Consiliul Europei și UNESCO-CEPES, precum și reprezentanți ai instituțiilor de învățământ superior, studenți, personal, angajatori și agenții de asigurare a calității.

În același timp, reformele de la Bologna ajută universitățile și colegiile europene să devină mai competitive și mai atractive pentru restul lumii. Procesul de la Bologna sprijină, de asemenea, modernizarea sistemelor de educație și formare, garantând că acestea răspund nevoilor unei piețe a forței de muncă în schimbare (Commission 2017).

Noul obiectiv central al Procesului Bologna este de a îmbunătăți Spațiul European al Învățământului Superior (SEIS), bazat pe cooperare internațională și schimb academic, care este atractiv pentru studenții și personalul European, precum și studenților și personalului din alte părți ale lumii.