Abandonul școlar - problemă de politică publică

În România, rata anuală a abandonului şcolar înregistrează un trend ascendent

În opinia mea, una din problemele cu care se confruntă ţara noastră este incapacitatea autorităţilor de a preveni abandonul şcolar, fapt ce duce inevitabil la creşterea gradului de anafalbetizare, în special în sânul comunităţilor minoritare.

Potrivit unui raport realizat de experţii români cu susţinerea UNICEF România şi dat publicităţii în mai 2013, abandonul şcolar este în creştere în ultimii ani, şi afectează în special patru categorii de copii: cei de etnie romă, cei care au crescut în familii sărace, cei din mediul rural şi cei cu dizabilităţi. Astfel, se afirmă că de la încheierea studiului şi până în prezent, rata abandonului şcolar a crescut, una din cauzele posibile fiind şi resimţirea efectelor crizei economice începând cu anul 2010. Statistic, la finele anului 2006 România înregistra o rată a abandonului şcolar de 18%, scăzând apoi în perioada 2007-2008 la 15%. Odată cu criza economică din 2009-2010, abandonul şcolar a crescut la 16%, în acest moment fiind într-un trend ascendant. Aceleaşi estimări preconizează o rată de 17% pentru anul 2013. Majoritatea copiilor români care nu sunt cuprinşi în învăţământul preuniversitar, au avut, la un moment dat, contact cu şcoala,însă au abandonat-o în primii ani. În acelaşi raport se afirmă că cei mai afectaţi de abandonul şcolar sunt copii rromi, cei cu dizabilităţi, copii proveniţi din medii sărace şi cei proveniţi din mediul rural. Potrivit studiului, în 2009, aproximativ 20% din numărul total al copiilor de 3-6 ani nu mergeau la grădiniţă, 8% (peste 65.000 de copii) din numărul copiilor de 7-10 ani nu frecventau şcoala primară, în timp ce peste 5% (peste 50.000) din totalul copiilor de 11-14 ani nu mergeau la gimnaziu. Cei mai afectaţi sunt băieţii, copiii din familii defavorizare, copiii de etnie romă şi cei cu cerinţe educaţionale speciale.

Autorii raportului indică faptul că " sărăcia are un impact major asupra copiilor de vârsta învăţământului primar şi gimnazial şi se aşteaptă ca efectele crizei economice prelungite să crească rata neşcolarizării şi cea a abandonului şcolar în rândul copiilor care provin dintr-un mediu socio-economic defavorizat". În cazul elevilor romi, atât în ciclul primar cât şi în cel gimnazial, aceştia au abandonat şcoala din mai multe motive: aspectele financiare, părinţii absenţi sau atitudinea negativă a familiei faţă de educaţie, influenţa prietenilor sau a fraţilor mai mari, diferite dizabilităţi sau probleme medicale şi căsătoriile timpurii. Copiii aceştia ajung, cel mai adesea, să lucreze în afara gospodăriei, însă nu există date pentru a compara situaţia copilului de etnie romă cu a celorlalţi fiindcă ultimul studiu referitor la exploatarea copilului prin muncă a fost realizat în urmă cu aproape 10 ani. Un alt impediment este limba vorbită în familie, care constituie o piedică în cale accesului la educaţie sau al reuşitei şcolare.

Legislaţia în vigoare, (Legea Învăţământului) stipulează faptul că învăţământul obligatoriu este de 9 clase, iar fregventarea fiind obligatore până la vârsta de 16 ani. De asemenea, statul asigură gratuitatea cursurilor şi sprijin material pentru acei copii cu o situaţie financiară deficitară. Bursele de studiu sau cele sociale, gratuităţile pentru mijloacele de transport în comun sau, acolo unde este necesar, asigurarea transportului cu autovehiculul şcolii sunt metode prin care se încurajează continuarea studiilor. Totuşi, în opinia mea, starea materială precară, prejudecăţile sau mediul familial sunt punctele importante unde statul ar trebui să acţioneze. Implicarea este necesară cu atât mai mult cu cât deocamdată, legea nu prevede sancţiuni pentru părinţii care nu-şi şcolarizează copiii, şi aici mă refer în special la cei proveniţi din comunitatăţile rrome aflate în pragul sărăciei. Aceşti copii fie nu au fregventat niciodată şcoala, fie au renunţat de comun acord cu părinţii lor.