Ambalarea și etichetarea modernă a mărfurilor alimentare

Introducere,

Ambalajul – factor al calităţii şi competitivităţii alimentelor procesate

Dezvoltarea şi perfecţionarea activităţii în domeniul tehnicii şi economiei ambalajelor se impune astăzi ca o necesitate obiectivă datorită dezvoltării şi diversificării producţiei şi a consumului de bunuri, sporirii participării la schimburile internaţionale, , precum şi promovării formelor rapide şi eficiente de servire în comerţ..

Ambalajele sunt considerate astăzi un element de strategie a întreprinderii în comercializarea produselor sale,.

Pentru ca un ambalaj să fie corespunzător, el trebuie să îndeplinească o serie de condiţii indispensabile promovării cu succes a unui produs ambalat pe piaţă, condiţii care presupun performanţe,sub aspect material (protecţie fizico- mecanică, chimică), cât şi sub aspect subiectiv, legat de motivaţia cumpărătorilor, de preferinţele lor.

Ambalajul indeplineşte funcţia de protecţie şi conservare, uşurează manipularea, transportul, depozitarea şi desfacerea produselor, precum şi promovarea vânzărilor.

Problemele de ambalare sunt deosebit de complexe datorită diversificării materialelor folosite, varietăţii produselor ce trebuie ambalate, mulţimii metodelor şi maşinilor de ambalare şi de confecţionare a ambalajelor, numărului mare al accesoriilor de protecţie şi prezentare şi diversităţii condiţiilor de transport.

Ambalarea produselor constituie, alături de procesul de transport şi de depozitare, o condiţie prealabilă a realizării actelor de vânzare –cumpărare a mărfurilor. Procedeul ambalării prezintă implicaţii complexe, care încep cu producţia, deoarece ambalarea este o fază intrinsecă a procesului de producţie şi continuă până la procesul de consum, care are loc la beneficiar.

Pe parcursul procesului complex: producţie –circulaţie –consum, produsul alimentar poate fi supus acţiunii unor factori interni şi externi, a căror prezenţă generează uzură fizică şi morală.

„Uzura fizică” a mărfurilor se referă la degradarea mărfurilor ca urmare a acţiunii factorilor fizici, chimici, biologici etc.

„Uzura morală”, se referă la scăderea interesului consumatorilor, ceea ce duce la încetinirea procesului de vânzare. Ambalajul reprezintă unul dintre factorii care au menirea de a crea condiţii în ceea ce priveşte frânarea uzurii fizice, şi a celei morale.. Preambalarea alimentelor a devenit o necesitate socială tot mai evidentă a societăţii moderne,alimentatia oamenilor ajungând să depindă aproape exclusiv de hrana preparată parţial sau integral de o industrie consacrată acestui scop.

Ambalajul trebuie să reducă la minimum posibil pagubele provenite din riscurile de manipulare, încărcare, descărcare, transport, depozitare, distribuţie sau cauzate de factorii climatici,

chimici, fizici, biologici etc.

Alături de caracteristicile funcţionale, care asigură păstrarea calitativă şi cantitativă a produselor, ambalajul trebuie să corespundă şi din punct de vedere economic.

Sub aspect economic, ambalajul poate fi apreciat ca un produs finit oarecare, în care s-au investit importante cheltuieli materiale şi de producţie.

Concluzie: un ambalaj ideal trebuie să protejeze bine produsul, să fie uşor şi ieftin, iar caracteristicile sale tehnice trebuie să faciliteze operaţiile de manipulare, transport şi stocare şi să reprezinte un instrument eficient de marketing.

Pentru a răspunde acestor exigenţe, proiectarea ambalajelor produselor alimentare trebuie să urmărească:

-Conservarea şi păstrarea intactă a calităţii produselor contra acţiunii factorilor interni şi externi. Se referă la conservarea calităţii produsului alimentar prin protecţia lui împotriva factorilor externi ai mediului: umiditate relativă a aerului, particule de praf, radiaţii ultraviolete, microorganisme, temperatură, şocuri mecanice etc.

Materialul din care se realizează ambalajul, sistemul şi forma constructivă pot determina efecte diferite de la o grupă la alta de mărfuri alimentare.

De aceea, păstrarea intactă a calităţii mărfii presupune compatibilitate între produs şi ambalaj (ambalajul să nu influenţeze negativ produsul în urma unor reacţii chimice);

-Raţionalizarea procesului de manipulare, depozitare, transport şi distribuţie,

-Promovarea desfacerii produselor pe piaţă.

Ambalajul trebuie să atragă atenţia cumpărătorului prin formă, culoare şi grafică adecvată, să fie uşor de recunoscut, să sugereze o idee precisă despre produs. De asemenea, preambalarea mărfurilor alimentare trebuie să ţină cont de necesitatea dozării alimentelor în unităţi de masă sau de volum vandabile, de exigenţele ridicate de consumatori faţă de comoditatea în manipulare şi utilizare, precum şi faţă de nevoia de informare a acestora asupra funcţionalităţii şi condiţiilor de păstrare a produselor.

Caracteristicile estetice ale ambalajelor au o mare importanţă în actul de vânzare; ele trebuie să-i convingă pe consumatori de calitatea produselor. Forma de prezentare contează aproape în aceeaşi măsură ca şi produsul în sine.

De aceea, ambalajul trebuie să creeze imaginea calităţii produsului conferită de soliditate, greutate redusă, durabilitate şi eficienţă în utilizare, iar concepţia estetică de ansamblu să promoveze produsul, să pună în valoare marca, să permită o rapidă şi corectă citire, fără să dea naştere la confuzii.

Tendinţele în dezvoltarea ambalajelor.

Se tinde spre simplificarea acestora şi ameliorarea calităţii, determinate de criza de materii prime, energie şi materiale, de problemele ecologice şi exigenţele consumatorilor.

În ţările dezvoltate, cu tradiţie îndelungată în producerea ambalajelor, ambalajul este considerat ca o parte integrantă a produselor de înaltă calitate. Consumatorii sunt dispuşi să plătească mai mult pentru a avea un produs mai bun, pentru un asemenea produs, modul de ambalare, având o importanţă deosebită. De altfel, în costul produsului ambalat, costul ambalajului variază de la mai puţin de 5% din valoarea produsului până la 6…10% sau chiar 15% din acesta. Excepţie fac produsele de lux, la care costul ambalajului se poate ridica la 30…50% din costul produsului.

Realizarea unui ambalaj presupune efectuarea unor cheltuieli directe (proiectare, crearea funcţiilor estetice, materiale, manoperă şi utilaje), cât şi cheltuieli indirecte (transport, manipulare, depozitare).

Ca în orice altă activitate, şi în fabricarea ambalajelor se urmăreşte obţinerea unei eficienţe tehnice, economice şi sociale cât mai ridicate, mai ales în condiţiile în care ambalajul a devenit el însuşi un produs ca atare.

Ambalajul şi-a dezvoltat propria retorică, multiplicând semnele de recunoaştere pentru a convinge consumatorul într-un timp extrem de scurt că produsul respectiv este mai bun decât cel al concurenţei.

Principalele dezvoltări ale ambalajului (atractivitatea şi diversitatea prezentării,îmbunătăţirea condiţiilor de depozitare şi uşurinţa manipulării, mai buna informare a consumatorului) au constituit motorul dezvoltării materialelor şi proceselor de ambalare.

Abordarea celor mai răspândite tehnici şi metode de ambalare a produselor alimentare se prezintă astfel:

-ambalarea colectivă (gruparea mai multor unităţi de produs într-un singur ambalaj). Se aplică pe scară largă „fardelarea” pentru obţinerea unor pachete paralelipipedice paletizate de mălai, zahăr, făină, orez etc.;

-ambalarea porţionată (cantitatea de produs se stabileşte pentru o singură folosire). Se pot ambala astfel: produsele neperisabile (zahăr, biscuiţi, cafea, sare) pentru care se impune păstrarea gustului şi aromei şi protecţie împotriva umidităţii şi aerului, precum şi produsele perisabile (unt, brânzeturi fermentate).