Descentralizarea și Federalismul

I. Statul unitar

Statele unitare sunt acelea care nu poseda decat un centru de putere politica si guvernamentala, un centru unic de decizie. Puterea politica, in totalitatea atributelor si functiilor sale apartine unui titular unic care este persoana juridica a statului. In aceste natiuni, intreaga suveranitate este exercitata de catre guvernul national, care in democratie este vazut ca un agent al poporului care este suveran. Toti indivizii aflat sub suveranitatea acestuia se supun unei singure autoritati, traiesc sub acelasi regim constitutional si se afla sub incidenta acelorasi legi. Statul unitar nu este, insa, incompaatibil cu anumite forme de descentralizare a colectivitatilor locale. Guvernele statelor unitare pot delega autoritatea politica si administrativa catre municipalitati sau alte entitati guvernamentale, dar aceste entitati nu au nici o suveranitate sau autoritate, decat cea conferita de catre guvernul national. Aceasta forma de organizare cere, insa, ca autonomia acordata autoritatilor locale sa nu mearga pana la autoguvernare. Aceasta conditie este realizata datorita faptului ca puterea autoritatilor locale vine din partea puterii centrale, care permite si supravegheaza folosirea ei. Impartirea competentelor intre stat si colectivitatile locale nu este descrisa in Constitutie.

Statul unitar prezinta urmatoarele caracteristici :

- Este format dintr-un ansamblu unic de organisme constitutionale prin care se exercita puterea politica la nivel central si local ;

- Activitatea de guvernare se difuzeaza de la centru pe cale ierarhica ;

- Exista o singura ordine juridica intemeiata pe o constitutie unica ;

- Populatia are o singura cetatenie ;

- Este unicul subiect de drept international.

Arhitectura unitara a statului este, in principiu, concentrata pe principiul centralizarii. Aparatul statal centralizat reprezinta intreaga natiune si serveste interesele generale ale acesteia. Conducerea centralizata prezinta avantajul ca actele guvernantilor se aplica unitar pe intreg teritoriul statal. Conducerea centralizata presupune dreptul de control al centrului asupra modului in care ii sunt respectatae deciziile si posibilitatea de corectie in situatia in care deciziile sale sunt incalcate. Centralizarea nu exclude insa, crearea la nivel local a unui aparat administrativ care sa faciliteze raporturile dintre centru cu cei administrati.

Centralizarea absoluta este astazi contractata de trei corective : deconcentrarea, descentralizarea si autonomia locala. In realitate, nu intalnim tipuri pure ale celor doua principii centralizarea si descentralizarea, si situatii intermediare apropiate de unul sau de altul. Insa, in ultimul timp s-a observat faptul ca, autoritatile nationale au lasat o marja de libertate mai mare autoritatilor locale.

Deconcentrarea nu este decat o amenajare teritoritoriala a administratiei statului, sau o amenajare practica a centralizarii. Deconcentrarea se manifesta prin principii si reguli aflate in stransa dependenta fata de stat, cand se acorda unei autoritati locale sau specializate, ai carei titulari sunt numiti de puterea centrala, dreptul de a lua anumite decizii. Prin deconcentrare, statul nu-si imparte puterea sa, ci se apropie de cetateni, instaland la fata locului servicii specializate dotate cu o anumita autonomie.

Descentralizarea este acel regim in care administratia intereselor locale este data in grija organelor alese pe plan local de catre colectivitatile locale. Descentralizarea presupune : pe de o parte delegarea responsabilitatilor si resurselor unor autoritati infranationale relativ independente si autonome care raspund in fata cetatenilor regiunii sau comunitatii si nu in fata puterii centrale ; pe de alta parte, diminuarea competentelor care apartin autoritatilor centrale.

Prin autonomie locala se intelege dreptul si capacitatea efectiva a autoritatilor administratiei publice locale de a solutiona si de a gestiona, in cadrul legii, in nume propriu si in interesul colectivitatii locale, o parte importanta a treburilor publice. Acest principiu se regaseste in normele constitutionale precum si in legea de organizare si functionare a adminstratiei publice locale. Exercitiul responsabilitatilor publice trebuie sa fie atribuit acelor autoritati publice situate cel mai aproape de cetateni. La atribuirea unei responsabilitati catre o alta autoritate trebuie sa se tina cont de amploarea si de natura sarcinii, precum si de cerintele de eficienta si economie.