Drepturile funcționarilor publici

Administraţia publică, prin însăşi natura sa fără filosofie proprie ,este subordonată unor scopuri exterioare , dar ea îşi trage legitimitatea din sistemul de valori dominante, din puterea publică, care fixează, în general scopurile şi mijloacele pe care trebuie să le utilizeze pentru atingerea acestor scopuri .Se spune ,astfel, că “administraţia publică este permanent plasată sub nivelul politic , subliniindu-se că, în sfera administraţiei publice , deasupra instituţiilor administrative există instituţiile publice care facilitează existenţa statului şi satisfacerea nevoilor comune ale colectivităţii în conformitate cu deciziile instituţiilor publice “.

Plutarh spunea că legea este regina tuturor muritorilor şi nemuritorilor. Existenţa noastră întru respectul legii, construirea propriului sistem de valori în consonanţă cu sistemul social de valori concentrat în norme juridice sunt adevăruri care dăltuiesc destinul, care ne ajută să trăim în armonie unii cu alţii şi toţi cu societatea, cu statul, cu autorităţile. Căci statul, prin natura sa, este ceva multiplu şi dacă devine o unitate mai strânsă, din stat se face familie şi din familie, om .

Abordând problema drepturilor funcţionarilor publici trebuie să subliniem că, aşa cum se susţine în realitatea juridică, nu există drepturi şi obligaţii independente unele de altele. Astfel, fiecărui drept îi corespunde o obligaţie corelativă şi fiecare obligaţie naşte, la rândul său, un drept.

Funcţionarii publici au, în considerarea calităţii lor de angajaţi, drepturi specifice dreptului muncii, cum ar fi: dreptul la salariu, la concedii de odihnă, medicale sau de studii, asistenţă medicală, pensie etc. În cadrul raportului juridic de drept administrativ în care funcţionarul public este parte, acesta are o serie de drepturi şi obligaţii, îndatoriri şi chiar interdicţii.

Dacă instituţia publică, naţională sau europeană, are dreptul să ceară de la funcţionarul său un comportament profesional şi extraprofesional adecvat, în mod similar, funcţionarul public este îndreptăţit să pretindă şi să obţină de la instituţia publică în care este încadrat recunoaşterea şi respectarea drepturilor sale garantate de lege. În istoria poporului român calitatea de slujbaş public este legată indisponibil de calitatea de boierie apărută în datinile poporului român fie prin moştenire de la vechii slavi, locuitori ai Daciei romanizate, fie de la bizantini, prin filtrul aşezămuntelor bulgare pe care muntenii le-au împrumutat adeseori . C.G.Dissescu, in volumul III al Cursului de drept public, consacrat dreptului administrativ, rezervă o lecţiune specială materiei funcţionarilor publici.În limbajul arhaic presărat cu metafore autorul îşi motivează astfel importanţa instituţiei abordate:Precum omul pentru ca să respire are trebuinţă de un organ special, de plămâni, tot astfel şi în stat ne trebuie un organ determinat care sa exercite puterea legiuitoare, un altul puterea executivă, şi altul puterea judecatorească .

În lucrările profesorului Alexandru Negoiţă remarcăm terminologia specifică doctrinei franceze, de personal al administraţiei de stat, dar de funcţionari de stat şi, respectiv, funcţia în administraţia de stat pe care o defineşte ca un ansamblu de atribuţii stabilite prin legi sau prin acte juridice emise pe baza şi în executarea legii, atribuţii pe care le îndeplineşte o persoană fizică încadrată în muncă într-un organ al administraţiei de stat şi care are abilitatea legală de a îndeplini anumite atribuţiuni, iar persoana care le îndeplineşte are calitatea de funcţionar al administraţiei de stat .

Profesoara Rodica Narcisa Petrescu, reprezentantă a Şcolii clujene, se opreşte la două criterii de clasificare, şi anume: importanţa funcţiei, care naşte funcţii de conducere si funcţii de execuţie şi regimul juridic aplicabil potrivit căruia unor funcţii li se aplică dreptul comun, adica regimul stabilit de Statutul funcţionarilor publici, iar altora li se aplică regimuri statutare speciale .

In ceea ce ne priveşte, credem că pot fi identificate următoarele criterii de clasificare a funcţiilor publice şi, in baza lor, următoarele categorii de funcţionari publici:

Un prim criteriu il reprezintă regimul juridic aplicabil, care determină existenţa a două mari categorii:

• funcţionari contractuali,

• funcţionari statutari, care, la rândul lor, pot fi:

• funcţionari supuşi statutului general;

• funcţionari supuşi unor statute speciale;