Impactul politicilor europene asupra statelor din afara Uniunii Europene

Da, impactul politicilor europene asupra statelor din afara Uniunii europene este posibil de dovedit științific.

Pentru rezolvarea problemelor interne ale unei țări, fie din Uniunea Europeană fie din afara acesteia, există un actor politic sau mai mulți actori politici care elaborează politici publice pentru rezolvarea acestor probleme.

Politicile publice sunt definite de William Jenkins ca „un set de decizii interdependente luate d un actor politic sau de un grup de actori politici cu privire la selecția țelurilor și la mijloacele de a atinge aceste țeluri într-o situație specifică, în care ar trebui ca acei actori, să poată, în principiu, să ia aceste decizii”

Am aflat ce sunt politicile publice, iar în cele ce urmează vom afla care sunt actorii și instituțiile implicate în procesul de elaborare a politicilor publice :

1. Actorii politici – actori implicați într-un anumit domeniu administrativ, părți constitutive ale unui sistem administrativ (exemple: oficiali publici- aleși sau numiți în funcție, membri ai executivului și ai legislativului ori funcționari publici, grupuri de interese, grupuri de cercetare, mass-media).

2. Sistemul societal- modul de organizare a societății poate influența măsura în care statul elaborează și implementează eficient politicile publice (exemple: grupurile oamenilor de afaceri, sindicatele, patronatele);

3. Sistemul internațional- presiunile exercitate de mediul internațional, cu deosebire într-un timp al globalizării ori europenizării, inflențează procesele statale de elaborare și implementare a politicilor publice. Gradul de influență al sistemului internațional este însă extrem de greu de probat (atât din cauza naturii diferite a problemelor, a statu-quo-ului intern, cât și a gradului variabil de presiune exercitată de sistemul internațional asupra statelor-națiune). (Iancu, D.C. 2010. Uniunea Europeană şi administraţia publică. Iaşi: Editura Polirom, p.18).

La nivel internațional, mulți autori au încercat să demonstreze că normele internaționale inflențează comportamentul de stat, arătând corelații între existența unor norme și reguli care ghidează comportamentul de stat (Krasner, 1983, 1991; Stein, 1983; Keohane, 1984; Donnelly, 1986; Wendt, 1987; Onuf, 1989; Martin, 1992;). Cu toate acestea, așa cum mulți oameni de știință au subliniat, acestă metodologie nu reușește să demonstreze legăturile cauzale, reale, între normele naționale și cele internaționale (Kratochwil și Ruggie, 1986:763-9, Haggard și Simmons, 1987; Milner, 1988:13). Ipoteza centrala a studiului este că oficialii guvernamentali și grupurile de interese sociale pot apela la regurile și normele internaționale pentru a promova propriile interese în arena politică internă. Prin aceste recursuri, normele internaționale devin încorporate în dezbaterile interne, în anumite condiții, atunci când influențează opțiunile politice naționale. Sunt identificate două condiții pentru ca un actor politic intern să fie influențat de o normă internațională și anume: proeminența internă a normei precum și contextul inter-structural în care constă dezbaterea politică.

Interacțiunea dintre normele internaționale și un actor politic intern nu poate oferi un mod complet de alegere a politicii naționale. Dezvoltarea acestei explicații necesită o analiză a factorilor care motivează actorii interni să apeleze la regurile și normele internaționale. Dovezile arată în cazul interacțiunii dintre normele internaționale și actorii politici interni că existența unui regim internațional nu implică în mod necesar că va exista cooperare.

În studiul lui Cortell și Davis găsim o abordare a interacțiunii, normelor internaționale cu cele naționale, care susține că regurile și normele internaționale pot afecta politicile interne. Studiul consolidează utilitatea de a se concentra pe structura internă ca o variabilă de intervenție. Dovezile arată că structura insituțiilor interne joacă un rol important în determinarea modului în care o normă internațională influențează o politică natțională. În acest sens apar două elemente semnificative ale structurii unei țări: centralizarea relativă a autorității de decizie și măsura în care normele internaționale în legislația internă. (Cortell, Andrew; Davis, James W. 1996. „How do International Institutions Matter? The Domestic Impact of International Rules and Norms”, International Studies Quarterly, no. 40, pp. 451-478).

Uniunea Europeană (UE) este poate cel mai important agent de schimbare în ceea ce priveşte guvernarea şi elaborarea politicilor în Europa contemporană. în 1988, Jacques Delors, pe atunci preşedintele Comisiei Europene, a afirmat că aproximativ 80% din legislaţia socio-economică a statelor membre UE era ghidată pe baza angajamentelor asumate în contextul tratatelor, regulilor de politică şi actelor legislative convenite prin instituţiile UE. Nu are importanţă dacă procentajul este exact. Importantă este recunoaşterea faptului că acordurile UE se îmbină cu activităţile de elaborare a politicilor ţărilor europene, atât ale statelor membre, cât şi ale vecinilor acestora. (Helen Wallace, William Wallace şi Mark A. Pollack, „Procesul de guvernanta in Uniunea Europeana”, 2005)

UE a fost activă într-o gamă destul de largă de politici, extinzându-şi în timp domeniul său de influenţă. Cele mai multe regimuri internaţionale sau transnaţionale sunt mai degrabă unidimensionale. Unul dintre argumente este că această gamă de domenii a generat nu doar unul, ci mai multe moduri de elaborare a politicilor, după cum arată studiile de caz. Mai mult, aceleaşi instituţii UE şi aceiaşi factori de decizie naţionali au caracteristici şi comportamente diferite şi produc rezultate diferite, în funcţie de tipul de politică în cauză şi de perioadă. Astfel, nu există o singură modalitate, universal valabilă, de a captura esenţa elaborării politicilor la nivel european. (Ibidem)