Influența autonomiei locale asupra deciziilor din administrația publică din statele Uniunii Europene

Cap.I. Conceptul de autonomie localǎ

Administraţia publică la nivelul unităţilor administrativ teritoriale se organizează şi funcţionează pe baza principiilor autonomiei locale, al descentralizării serviciilor publice, eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale, legalităţii şi al consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor de interes local.

Cuvântul „autonomie” derivǎ din limba greacǎ veche, în care prefixul „auto”=singur, de la sine, independent, iar „nomos”=lege. Prin urmare, în sens etimologic, prin noţiunea de autonomie urmeazǎ sǎ se înţeleaga libertatea (dreptul) de a se guverna prin propriile sale legi.

Autonomia locala reprezintǎ forma modernǎ de exprimare a principiului descentralizǎrii administrative şi înseamna dreptul la autoadministrare. Ea este asociatǎ

cu stabilirea unui statut distinct al colectivitǎţilor şi autoritǎţilor locale, în raport cu

administraţia de stat. Esenţa acestui principiu este legatǎ de colectivitǎţile locale care, în

„Carta Europeanǎ: Exerciţiul autonom al puterii locale”, adoptatǎ de Consiliul Europei la

15 octombrie 1985 cunosc douǎ accepţiuni:

1. colectivitǎţi locale de bazǎ (comune, districte şi departamente);

2. colectivitǎţi regionale (regiuni).

Problematica autonomiei locale este valabilǎ atât în statele unitare cât şi în statele membre ale unei federaţii. În ambele cazuri, autonomia locala relevǎ gradul de independenţǎ a colectivitǎţilor locale în raport cu autoritǎţile publice centrale sau cu

statul federat din care fac parte. Ca atare, autonomia localǎ nu poate fi confundatǎ cu

organizarea raportului dintre statul federal şi statele federate. În statele federale este exclusǎ orice putere (intervenţie) a autoritǎţilor federale asupra colectivitǎţilor locale din statele federate. Controlul se manifestǎ numai la nivelul statului federal, fiind exclusǎ

imixtiunea sa în problemele colectivitǎţilor locale care dispun de autoritǎţi proprii.

Problemele locale sunt numai de ordin administrativ, în timp ce statul federat dispune de putere constituantǎ, având posibilitatea sǎ-şi elaboreze propria Constituţie. În cazul unei comune, de exemplu, aceasta nu poate recurge la modificarea structurii administrative stabilitǎ prin lege şi nici nu poate crea alte autoritǎţi administrative, pe lânga cele prevǎzute de lege.

Cap.II. Carta Europeanǎ a autonomiei locale

Statele europene se caracterizeazǎ printr-o mare diversitate a sistemelor de administraţie.În afara unor motivaţii de naturǎ economicǎ, social-politicǎ şi istoricǎ, aceastǎ diversitate rezultǎ şi din modul de organizare politico-administrativǎ a puterii politice în fiecare din statele europene. Din acest punct de vedere statele europene sunt grupate în: state federale( Germania, Austria, Rusia, Iugoslavia), state regionale ( Italia, Spania),state unitare ( Franţa, Portugalia, Olanda, România). A apǎrut astfel necesitatea stabilirii unor trǎsǎturi general-comune în reglementǎrile organismelor europene în ceea ce priveşte colectivitǎţile locale organizate în unitǎţile administrativ-teritoriale.

În anul 1994, Consiliul Miniştrilor înfiinţeazǎ instituţia Congresul Puterilor Locale şi Regionale din Europa - organ consultativ reprezentând comunitǎţile locale. Obiectivul principal al congresului îl constituie: garantarea participǎrii puterilor locale în procesul de unificare europeanǎ; contribuie la promovarea democraţiei locale şi la dezvoltarea relaţiilor externe între comunitǎţile locale; analizeazǎ modul în care statele membre aplicǎ principiile democraţiei locale aşa cum au fost ele adoptate prin „Carta Europeanǎ a autonomiei locale” la Strasbourg în 15 octombrie1985. Carta Europeanǎ de la Strasbourg menţionează faptul că: “Prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă pentru colectivităţile locale să reglementeze şi să administreze în cadrul legii, sub propria lor răspundere şi în favoarea populaţiei respective, o parte importantă din treburile publice”.

Pentru a analiza modul de reglementare a autonomiei locale la nivelul constituţional al fiecărui stat membru al Uniunii Europene trebuie să facem o primă distincţie între statele care au constituţii adoptate înainte de deceniul şase al secolului XX şi cele care au adoptat constituţii ulterior acestei date. Astfel, dacă constituţiile unor state ca Germania (1949), Belgia (1831), Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord(1215,1628, 1679, 1689, 1911, 1949, 1958), Irlanda (1937), Danemarca (1953), nu utilizează expres termenul de autonomie locală, în schimb state care au adoptat constituţii mai recente: Spania (1978), Grecia (1975), Luxemburg (1868 cu revizuire în 1948 şi 1993), Portugalia (1976), au consacrat în reglementările lor fundamentale această terminologie.