Modelul managerial tradițional versus modelul politic

1.Notiuni generale privind decizia administrativa

Decizia administrativa poate fi definita ca un proces complex de alegere a unei variante decizionale din mai multe posibile, în vederea realizarii unui obiectiv al administratiei publice si care influenteaza activitatea a cel putin unei alte persoane din sistem, a sistemului administrativ în ansamblul lui sau a societatii, în general.

Administratia publica reprezinta un sistem care functioneaza dupa o serie de principii (“dupa propria sa ordine”), dar care este influentata si de anumite evolutii din societatea in care este integrata. Calitatea particulara care defineste acest sistem consta in faptul ca deciziile sunt produse in functie de particularitatile stabilite de autoritatile publice si nu de fortele impersonale ale pietii. Totodata, aceste prioritati pot fi sustinute de prin monopolul actiunii statale, cu privire la folosirea legitima a fortei si coercitiei.

Deciziile reprezinta o componenta de baza a activitatii zilnice a managerilor din zilele noastre, atat in domeniul public cat si in cel privat. Desi au inceput sa apara lucrari care abordeaza modele de luare a deciziilor utile sectorului privat, nu exista acelasi interes pentru studii similare aplicabile sectorului public. Or, nu trebuie san e fie indifferent felul in care se adopta bugetul local, cum se fundamenteaza deciziile de semaforizare a unui oras sau de prevenire a accidentelor rutiere, cat costa anumite bunuri achizitionate de catre autoritati ale administratiei, pentru ca sursa de finantare o reprezinta banul public.

Orice decizie administrativa este dependenta de sistemul legislativ în vigoare. Calitatea deciziei depinde de respectarea legilor si de cunoasterea corecta a acestora de catre functionarii publici.

O mare parte a activitatii managerilor din administratia publica consta în elaborarea si adoptarea deciziilor. În principiu, luarea deciziilor în administratia publica consta în a alege dintre diferite alternative si mijloace de îndeplinire a acestora pe cele care ar trebui urmate de o organizatie.

Procesul decizional se bazeaza pe utilizarea diferitelor modele de fundamentare, cele mai importante fiind modelul managerial traditional, modelul politic si modelele mixte.

2. Modelul managerial traditional

Modelul managerial traditional a avut ca rezultat introducerea profesionalismului in administratia publica. Ideea de professionalism are la baza, distinctia intre administratie si politica, introdusa de Woodrow Wilson in 1897 si conceptia lui Max Weber despre birocratie si nevoia de rationalitate in cadrul proceselor de luare a deciziei.

Acest model incearca sa formeze administratorii in directia luarii deciziilor intr-o maniera cat mai eficienta, economicoasa si eficace. O posibila cale de indeplinire a acestor obiective o reprezinta construirea unui proces decizional bazat pe specializare, ierarhizare, formalizare si competenta. Managerul este ajutat sa aleaga intre solutii alternative aflate in competitie prin:

- Reducerea numarului de alternative care trebuie luate in considerare;

- Reducerea numarului de valori implicate in evaluarea alternativelor;

- Transmiterea cunostintelor necesare pentru luarea deciziei in mod rational;

- Furnizarea de suficiente date despre alternativele posibile, in vederea unei alegeri corecte dintre acestea.

Specializarea este modalitatea principala de reducere a numarului de alternative pe care un administrator le ia si are doua moduri principale de manifestare intre institutiile publice si in interiorul lor.

Specializarea pe jurisdictii intre institutiile publice acorda unei agentii autoritatea asupra unui domeniu relative bine definit. De exemplu, managerul din Inspectoratul Scolar Judetean de Protectie Civila. Ei nu compara valoarea sociala a activitatilor din programele pe care le administreaza cu cele ale programelor administrate de alte agentii.

Specializarea se manifesta si in interiorul institutiilor. Unii functionari publici vor formula politici, programe si reglementari, in timp de altii se vor preocupa de aplicarea lor in practica. Adica fiecare functionar are anumite atributii. Chiar daca cele doua aspecte sunt strans legate, persoana care se ocupa de aplicarea programelor si reglementarilor poate sa aleaga intre diferite mijloace de implementare, dar nu se poate exprima (cel putin nu in mod official), cu privire la scopul reglementarii sau asupra programului de politici publice.