Sistemul Corporativ Japonez

Introducere

Guvernanţa corporativă reprezintă un aspect central şi dinamic al realităţii economice şi se regăseşte din ce în ce în tot mai multe ţări. Interesul crescut se poate explica prin:

- Creşterea excesivă a pieţelor internaţionale de capital liberalizate, cu disponibilităţi mobile uriaşe pentru explorarea oportunităţilor de investiţii la nivel global;

- Dezvoltarea şi creşterea masivă a corporaţiilor multinaţionale, cu un impact vizibil asupra economiilor naţionale;

- Creşterea rapidă a bunăstarii personale a populaţiei;

- Monitorizarea tot mai atentă a investiţiilor şi creşterea standardelor în guvernanţa corporativă;

- O tendinţă generală în societate, spre o mai mare deschidere, transparenţă şi comunicare, facilitată de noile tehnologii si de cerinţele societăţii.

Guvernanţa corporativă implică un set de relaţii între managementul unei companii, consiliul acesteia, acţionari şi alte părţi interesate. De asemenea asigură structura prin care obiectivele firmei sunt stabilite şi este un mijloc de monitorizare a performanţelor. Consiliul de administraţie al oricărei firme trebuie să ţină cont de următorii cinci factori, care formează guvernarea corporativă: obiectivele strategice pe termen lung; angajaţi, mediul inconjurător şi/sau comunitate, clienţi şi/sau furnizori, respectarea regulamentelor.

O bună guvernare corporativă este acum recunoscută ca fiind esenţială pentru stabilirea unui climat investiţional atractiv, caracterizat prin întreprinderi competitive şi pieţe financiare eficiente. De asemenea ajută micile întreprinderi prin facilitarea succesiunii managementului şi pentru o mai buna promovarea a spiritului antreprenorial.

În Tabelul 1 (vezi Anexe) este prezentată o comparaţie între cele trei mari forme de guvernanţă corporativă existente la nivel mondial: modelul tradiţional (anglo-saxon), modelul co-determinării (continental european) şi modelul stakeholder (extins japonez).

Se consideră că modelele corporative european-continental și japonez sunt oarecum similare, în sensul că solidaritatea corporativă se îmbină cu armonia socială.

Urmărind scopul guvernării corporative japoneze se desprind câteva idei de avansat şi dezvoltat, cum ar fi faptul că guvernarea corporativă nu presupune numai supravegherea şi stimularea în scopul obţinerii de performanţe, ea trebuie să încurajeze experimentele şi difuziunea practicilor avansate, să aducă o contribuţie decisivă nu numai în apărarea intereselor investitorilor ci şi la asigurarea stabilităţii sociale, încurajarea mobilităţii şi creşterii calitative a capitalului uman, desfăşurarea ordonată a proceselor de producţie, evitarea unei mişcări haotice a preţurilor si menţinerea unei strânse corelări cu valorile culturale.

Sistemul corporativ japonez

Sistemul corporativ diferă de la o ţară la alta şi apar diferenţe semnificative în procesul de dezvoltare a fiecărei strategii adoptate ce urmăreşte maximizarea profitului şi a competitivităţii încadrate în sisteme diferite.

Economia niponă are o structură duală, marile grupuri economice, denumite „keiretsu” (vechile zaibatsu), coexistând cu un număr mare de întreprinderi mici.

Zaibatsu erau mari întreprinderi capitaliste din perioada interbelică din Japonia, asemănătoare cartelurilor sau trusturilor, dar organizate de regulă în jurul unei singure familii. Un “zaibatsu” putea să înfiinţeze companii în toate zonele importante din punct de vedere economic; toate zaibatsu-urile aveau propriile bănci pe care le foloseau pentru mobilizarea capitalului.

După război, “zaibatsu-urile” au fost desfiinţate: pachetele de acţiuni deţinute de companiile-mamă au fost scoase la vânzare, iar companiile individuale au fost eliberate de sub controlul acestora. După semnarea tratatului de pace în 1951, multe companii au început să se asocieze în ceea ce aveau să se numească grupuri de întreprinderi; acestea diferă de “zaibatsu-urile” iniţiale prin politica de coordonare şi printr-un anumit grad de interdependenţă financiară între membrii companiei. Astfel au fost create actualele ”keiretsu”. În prezent acestea deţin 2% din piaţa japoneză, iar întreprinderile independente mici şi mijlocii, un procent de 98%.