Extras din referat
De ce am ales politica in domeniul culturii si nu alta politica? In cele ce urmeaza vom
incerca sa aducem argumente care sa demonstreze importanta si rolul in societate al culturii. In
sustinerea acestei argumentari o sa ,,invocam” o serie de detalii istorice cu privire la cultura
spatiului european.
Europa este continentul ,,mama al civilizatiei”, deoarece aici in acest spatiu ,,mitificat” de
catre greci in antichitate se pun bazele unei noi culturi, bazata pe, arta, literatura, filosofie, istorie
etc.. De asemenea cu ajutorul unor nume gen Homer, Herodot, Socrate, Platon sau Aristotel se
creaza noi perceptii asupra lumii: vechi legende sunt scoase la lumina scenei şi devin motive
emblematice asemenea celui al lui Edip, al lânii de aur, al lui Prometeu; personaje istorice pătrund
în literatură şi capătă astfel dimensiuni legendare, spre pildă Socrate, Pericle, Alexandru Macedon;
altele sunt pur şi simplu produsul imaginaţiei, Lizistrata, Dafnis şi Chloe. Dar, toate aceste
personaje, fie ele legendare, fie ele istorice sau fictive, se regăsesc nu numai în cultura greacă, ci
populează toate literaturile europene. În acelaşi timp evenimentele majore ale istoriei Eladei
( asediul Troiei, victoriile de la Maraton şi Salamina, campaniile lui Alexandru Macedon) se
metamorfozează în momente emblematice a căror faimă se perpetuează prin tradiţia literară.
Romanii nu s-au lasat mai prejos, acestia au adoptat şi prelucrat genurile şi temele culturale
născute în Grecia si chiar si-a inventa propriile idei culturale care se adaugă moştenirii greceşti:
Roma însăşi devine un motiv literar prezent în toate literaturile europene străbătând în diferitele ei
ipostaze epocile şi modelele literare. Avem si aici o serie de personaje legendare, ca Romulus,
Lucreţia, Horaţii şi Curiaţii, sau istorice, Iulius Caesar, Brutus, Antonius şi Cleopatra, si se adaugă
celor greceşti alcătuind o tipologie culturală caracteristică; în chip similar universul cultural se
îmbogăţeşte cu toposuri noi, iubirea dintre Enea şi Didona, creanga de aur, moartea cosmosului,
virtutea romană. Indiferent de curentele şi preferinţele culturale apărute de-a lungul veacurilor,
toposurile greceşti şi romane se regăsesc nu numai în literatura cultă a popoarelor europene, ci şi în
folclor, Alesandria de exemplu sau originea romană a popoarelor europene. Să nu uităm că pentru
noi, românii, conştiinţa romanităţii a fost o idee forte de-a lungul întregii noastre istorii.
La aceste elemente definitorii se vor adăuga atât pentru romani, cât şi pentru greci, ideile
prin care creştinismul se va impune şi în domeniul culturii: patimile Mântuitorului, iubirea creştină,
renegarea lui Petru, crucea învingătoare devin şi ele elemente constitutive ale universului de cultură
greco-latin. Dezvoltându-se în cadrul unităţii realizate de Imperiul Roman, religia Evangheliilor
remodelează sufletele contribuind decisiv atât la configurarea sufletului, cât şi a culturii europene.
Un rol deosebit de important in cultura nationala si europeana in acelasi timp a fost detinut
de catre civilizatia geto-dacilor. Acestia au dominat spatiul carpato-danubiano-pontic pe o perioada
de mai multe secole atingand nivelul cel mai inalt in sec. I î. Hr.- sec I d.Hr., cand la conducere s-au
aflat printre altii Burebista si mai apoi Decebal.
Rolul pe care l-au avut daco-geții în cultura românească este unul foarte însemnat. Pe lânga
faptul că folclorul românesc, arta plastică, muzica, dansurile, ritmurile, obiceiurile, ceramica
românești conțin urme ale civilizației acestora, avem si o serie de cuvinte ce imbogatesc lexicul
limbii romane.
Continuand pe firul istoriei trebuie mentionat ca primul mileniu a fost dominat de Imperiul
Roman care si a pus amprenta decisiv asupra uniformizarii culturale si aici ne referim in special la
religie (crestinismul), care define o forta din toate punctele de vedere.
Intre secolele XI-XIII cultura europeana a inceput sa se dezvolte, ajutata de sistematicile
insusiri de elemente de la inaltele civilizatii ale Islamului si Bizantului, alaturi de adaptarea acestei
mosteniri la conditiile speciale si la interesele Occidentului1 . Dupa cel de-al doilea razboi mondial
societatea industriala moderna a determinat, datorita unor factori specifici, ca statul sa devina
actorul principal in fundamentarea politicii sociale, modificandu-si functiile sale in incercarea de a
asigura bunastarea colectiva, oportunitati egale membrilor societatii. Politica culturala apare astfel
ca parte a politici sociale asumate fie de stat fie de reprezentantii colectivitatilor locale. In anii ’60,
viziunea se schimba, Alain de Benoist afirmand ca „viitorul Europei nu depinde atat de economiile
ei cat de apartenenta tarilor europene la statutul etnic unitar, cel indo-european. Ideea trecutului
1 Samuel P.Huntington, Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale, Antet, Bucureşti,1998, p.71
comun indo-european impune ideea unui viitor comun, care depinde de unificarea etniilor, intr-un
imperiu federal unic” 2. Astfel, se remarca conceptia valorificarii elementelor comune si construirea
unei cooperari culturale pe baza lor.
Cultura a ajutat generatii intregi sa-si gaseasca sensul, identitatea, viziunea proprie, ea a dat
comunitatilor sentimentul de apartenenta si respect reciproc. Insa a doua jumatate a secolului XX a
fost folosita si pentru a evidentia deosebirile dintre cele doua mari sisteme politice care dominau
Europa. De la marcarea diferentelor politice s-a ajuns si la marcarea unor diferente culturale, care
erau mai curand creatii ale arsenalelor ideologice. Cu toate acestea, sfarsitul razboiului rece nu a
insemnat si sfarsitul discutiilor privind diferentele culturale intre Europa de Vest si cea de Est, ci
doar o incercare de colaborare, sau mai bine spus de convertire a Orientului la valorile occidentale.
Desi steriotipurile etnice si culturale, religia 3, gradul de dezvoltare economica, marea
diversitate lingvistica sunt factori care ingreuneaza integrarea europeana, dezvoltarea unei politici
culturale nu ar fi fost posibila fara existenta unui fundament comun tuturor statelor europene.
Cultura comuna iudeo-greco-romana constituie principalul element de ordin istoric care constituie
fundamentul identitatii europene. Aceste radacini comune au facilitat transmiterea si preluarea
produselor culturale dezvoltate in cadre nationale 4. Civilizatia europeana isi gaseste astfel
radacinile in culturile proprii ale natiunilor din care este compusa. Marile creatii culturale ale unui
popor european sunt cunoscute si de celelalte popoare. Au fost desigur si perioade in care circulatia
creatiilor culturale intre diferite zone ale Europei a fost ingradita sau chiar interzisa. Aceste perioade
reprezinta exceptii de scurta durata, regula fiind cea a inter-influentelor si imprumuturilor culturale.
Avand in vedere aceste fundament comun, Rudy Demotte afirma ca Europa culturala exista
si este facuta din „cant si muzica, din pictura si din sculpturi, din spectacole si scrieri, din scoli si
curente de gandire” 5, Tot in acest sens, considerand cultura europeana ca ansamblu al ideilor,
simbolurilor, teoriilor ce se regasesc in trairea sociala a vietii, Constantin Noica, in „De dignitate
Europae”(1988), defineste acest concept prin potentialul de evolutie constanta a unei individualitati
pana la nivelul impunerii si recunoasterii generalului, construirea acelei individualitati care sa
obtina unitatea.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Politica in Domeniul Culturii.pdf