Principiile de Organizare și Funcționare a Serviciilor Publice

Definiţiile serviciului public

În limbajul current, noţiunea de “serviciu public” este utilizată pentru a desemna un organism, adica o persoană juridica, privateă sau publică, prin care se realizeaza o activitate de interes general (sensul organic). Mai importantă însă este definirea serviciului public în sens material, ca tip de activitate, şi nu ca organism. În doctrina occidental s-au exprimat de-a lungul timpului trei definitii care coexista si astazi, ba chiar au fost preluate in legislatia comunitara.

Definiţia clasică, datand de la inceputul secolului XX, consideră că serviciul public este

acea activitate de interes general prestată numai de o persoană publică. Este evident că definirea serviciului public se face după natura juridică a organului care îl prestează şi care trebuie neapărat să fie persoană publică, adică statul, colectivitate locală sau altă instituţie publică.

Definiţia interbelică. Pana in 1939 persoanele private nu puteau desfasura activitati specific serviciilor publice. Aceasta interdictie a devenit insa o frana in calea deyvotarii economice intrucat societatea avea nevoie din ce in ce de mai multe servicii publice diverse, operative, flexibile. Statul si institutiile sale nu puteau face fata cerintelor sociale, astfel incat s-a vazut nevoit sa incredinteze unele servicii publice catre personae private. Astfel a aparut idea prestarii unui serviciu de interes general prin intermediul unei firme private. Aceata definitie ramanea deficitara pentru ca nu preciza in ce conditii activitatea unei personae private poate fi considerate serviciu public.

Definiţia actuală s-a conturat la sfârşitul anilor ’80 recunoscand faptul ca unele servicii publice desfasurate de persoanele private nu trebuie sa se bucure neaparat de prerogativele puterii publice.

Termenul de serviciu public “ este utilizat atât în sens organizatoric, de organism social, cât şi în sens funcţional, de activitate desfaşurată de acest organism” .

“Serviciul public este un organism creat de stat, judeţ sau comună, cu o competenţă şi putere determinate, cu mijloacele financiare procurate din patrimoniul general al administraţiei creatoare, pus la dispoziţia publicului pentru a satisfice în mod regulat şi continuu o nevoie cu caracter general, căreia initiativa privată nu ar putea să-i dea decât o satisfacţie incompletă şi intermitentă” .

“Serviciile publice, inţelese în sens larg, sunt ansambluri de personae şi lucruri create în vederea satisfacerii unei nevoi publice, de către o colectivitate publică, supuse autoritaţii şi controlului acesteia” .

Principii de organizare şi funcţionare a serviciilor publice

Înfiinţarea serviciilor publice, indiferent de natura şi modul lor de gestiune, se face cu condiţia respectări unor principii de organizare şi funcţionare fundamentale: principiul eficienţei, principiul echităţii şi principiul descentralizării.

Principiul eficienţei serviciului public este impus de faptul că toate cheltuielile necesare se suportă de la buget, adică din taxele şi impozitele plătite de contribuabili.

În aceste condiţii, administraţia este obligată să găsească cel mai bun raport între eforturile (costurile) făcute şi efectele obţinute, respectiv cantitatea şi calitatea serviciilor prestate cetăţenilor. Acest principiu trebuie avut în vedere în toate fazele şi etapele de elaborare a capitolelor de cheltuieli bugetare necesare funcţionării serviciilor publice.

Pe de altă parte, eficienţa presupune satisfacerea tot mai completă a nevoilor cetăţeanului, ceea ce face ca, de cele mai multe ori, cheltuielile prevăzute în buget să fie depăşite. Este însă preferabil să fie satisfăcut interesul public, chiar dacă administraţia va face datorii, întrucât scopul de a fi al acesteia este tocmai satisfacerea tuturor condiţiilor pentru desfăşurarea normală a vieţii publice. Cu cât serviciul public este mai bine structurat, organizat şi condus, cu atât banul public este mai bine folosit, cu alte cuvinte, funcţionează mai eficient.

Principiul echităţii (egalităţii) prestărilor de servicii, este un corolar al principiului egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa legii şi, ca atare, toţi cetăţenii trebuie să beneficieze în aceeaşi măsură de serviciile publice. El se aplică deopotrivă agenţilor serviciilor publice şi utilizatorilor serviciilor publice.

Agenţii serviciilor publice sunt supuşi aceloraşi reguli în ceea ce priveşte derularea carierei lor sau accesul la posturi. Acest principiu explică, astfel, regula fundamentală a funcţiei publice, aceea a accesului legal la posturile publice. Ea interzice orice discriminare bazată pe motive de ordin religios, rasial, filozofic sau politic.