Securitatea Alimentară

I.Securitatea alimentară:definiție și priorități

La nivel internațional conceptul de securitate alimentara este definit ca fiind accesul pentru toată lumea și în mod permanent la hrana necesară unei vieți active și sănătoase.

Asigurarea securităţii alimentare este strict dependentă de realizarea unui echilibru durabil între producţia alimentară mondială (dependentă, la rândul ei, de resursele agroalimentare mondiale), populaţia în continuă creştere şi veniturile, respectiv cererea sa de alimente.

Conform Băncii Mondiale şi Organizaţiei pentru Agricultură şi Alimentaţie a Naţiunilor Unite, una dintre problemele cu care se confrontă omenirea în acest secol este surplusul de alimente şi scăderea preţurilor cerealelor, care este o interpretare bazată pe prognozele asupra cererii şi ofertei mondiale de cereale până în anul 2020.

Cercetătorii de la Worldwatch Institute, susţin că, dacă se are în vedere încetinirea ritmului de creştere a producţiei alimentare mondiale, concluzia nu poate fi alta decât că generaţiile viitoare se vor confrunta cu spectrul insuficienţei alimentare şi al creşterii preţurilor alimentelor.Previziunile făcute de acestia ţinând cont de influenţa mai multor factori asupra economiei alimentare mondiale, sunt :

• progresul tehnologiilor agricole;

• scăderea vitezei de dare în folosinţă a noi terenuri agricole;

• limitele folosirii îngrăşămintelor în agricultură;

• limitele privind randamentele la hectar;

• existenţa în diferite zone ale lumii a unor situaţii de criză privind apa destinată irigaţiilor;

• schimbarea destinaţiei unor mari suprafeţe de teren agricol, în special în ţările cu industrializare rapidă;

• efectul combinat al eroziunii solului şi al calamităţilor din cauza creşterii temperaturii globale asupra productivităţii agricole;

• sporirea veniturilor populaţiei în unele zone ale lumii ceea ce a determinat o escaladare a lanţului alimentar.

Planeta se confruntă astazi cu numeroase surse de insecuritate alimentară precum:stocuri cerealiere reduse, populaţie în creştere, preţuri fluctuante, dar cu tendinţă de creştere, utilizarea pe baze lipsite de sustenabilitate a pământului şi a apei, efecte cumulate ale eroziunii solului şi creşterii globale a temperaturii iar pentru iar pentru a rezolva problema alimentara ar trebui luate în considerare actiuni precum :

• Îmbunătăţirea cunoştinţelor în domeniul nutriţional;

• Creşterea producţiei de alimente;

• Îmbunătăţirea distribuţiei alimentelor;

• Îmbunătăţirea depozitării alimentelor.

II.Politica alimentară a UE

Din cele mai vechi timpuri au existat preocupări pentru starea de nutriție a populației, însa abia către mijlocul secolului trecut s-au pus bazele ştiinţifice şi instituţionale ale politicilor alimentare şi nutriţionale contemporane.

Politicile alimentare şi nutriţionale sunt reprezentate de un ansamblu coerent de obiective, priorităţi, principii, norme şi decizii adoptate şi aplicate de factorii şi instituţiile investite cu competenţele necesare pentru a asigura întregii populaţii condiţiile economico-sociale, cuvenite unei alimentaţii raţionale şi indispensabile statutului nutriţional, care să conducă la o stare bună a sănătăţii individuale şi publice.

Obiectivul politicii Uniunii Europene în materie de siguranţă alimentară este de a proteja sănătatea şi interesele consumatorilor, în paralel cu asigurarea unei bune funcţionări a pieţei unice. În acest sens, UE elaborează şi monitorizează respectarea standardelor de control în ceea ce priveşte igiena alimentelor şi a produselor alimentare, sănătatea şi bunăstarea animalelor, aspectele fitosanitare şi prevenirea riscurilor de contaminare cu substanţe externe. De asemenea, UE stabileşte norme pentru etichetarea adecvată a alimentelor şi a produselor alimentare.

Politica în materie de siguranţă alimentară a fost reformată la începutul anilor 2000, în conformitate cu abordarea „De la fermă la consumator”, garantând astfel un înalt nivel de siguranţă pentru alimentele şi produsele alimentare comercializate în cadrul UE, în toate etapele lanţului de producţie şi de distribuţie. Această abordare se referă atât la alimentele produse în Uniunea Europeană, cât şi la cele importate din ţările terţe.

Actuala politică în materie de siguranţă alimentară se bazează pe o serie de principii stabilite sau actualizate la începutul anilor 2000. Aceste principii, aplicate în conformitate cu abordarea integrată „De la fermă la consumator”, includ în mod expres transparenţa, analiza şi prevenirea riscurilor, protecţia intereselor consumatorilor şi libera circulaţie a produselor sigure şi de calitate în cadrul pieţei interne şi în relaţia cu ţările terţe. O serie de organisme specializate, în special Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară, contribuie la garantarea siguranţei alimentelor. Cercetarea reprezintă, de asemenea, un element important al politicii în materie de siguranţă alimentara.

Principiul precautiei este cel mai des aplicat, fiind invocat atunci când un fenomen, un produs sau un proces poate avea efecte periculoase, identificate printr-o evaluare ştiinţifică şi obiectivă, iar această evaluare nu permite determinarea cu suficientă certitudine a riscului.