Bashar al-Assad - președintele Siriei

Referat
7/10 (1 vot)
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 7 în total
Cuvinte : 2198
Mărime: 22.74KB (arhivat)
Publicat de: Constantin Florescu
Puncte necesare: 6

Extras din referat

Una dintre cele mai importante figuri al Orientului Mijlociu la aceasta data este fara indoiala presedintele Siriei, Bashar al-Assad. Ajuns in cea mai inalta functie a statului Sirian in anul 2000, al-Assad a ajuns in foarte scurt timp o figura influenta atat in regiune cat si pe plan international, el inlocuindu-l pe scaunul de presedinte pe pe defunctul sau tata, Hafez al-Assad, care a condus statul sirian timp de 29 de ani. Desi functia de presedinte ii era destinata initial fratelui sau mai mare, Basil, moartea acestuia a facut ca cel ce avea sa ocupe aceasta pozitie sa fie Bashar, care a ajuns la putere oarecum impotriva vointei sale .

Bashar al-Assad s-a nascut la Damasc la data de 15 septembrie 1965. Fiul lui Aniseh si Hafez al-Assad, Bashar a absolvit in anul 1988 Facultatea de Medicina din cadrul Universitatii din Damasc. Vorbitor fluent de limba engleza si cunoscator la nivel conversational al limbii franceze, el s-a specializat in oftalmologie in cadrul Spitalului Militar Tishreen, dupa care a plecat in Regatul Unit al Marii Britanii in anul 1992 pentru a-si continua studiile , el intorcandu-se in 1994 dupa moartea fratelui sau mai mare, Basil,decedat intr-un accident auto.

Dupa intoarcerea in Siria, el s-a alaturat academiei militare Homes din nordul Damascului, unde a avansat foarte repede in grad, in 1999 fiind numit Colonel. Dupa moartea tatalui sau, Hazer al-Assad, in anul 2000, Bashar a devenit omul perfect pentru a fi numit liderul Partidului Arad Socialist Baa`th si care urma sa-i succeada vechiului presedinte in functie. Drept urmare, la data de 11 iunie 2000, Bashar al-Assad a fost promovat la rangul de Locotenent-general, Comandant al Armatei si a Fortelor Armate. La aceeasi data, partidul Baa`th l-a numit, din partea sa, candidat pentru functia de presedinte al Siriei, iar la 24 iunie 2000, al-Assad a devenit Secretar General al aceluiasi partid.

Pentru ca lucrurile sa ii fie pe deplin favorabile, Parlamentul sirian (Majlis Al Sha`ab), a votat micsorarea varstei minime pentru candidatii la presedintie, de la 40 la 34, varsta pe care Bashar o avea in anul 2000. In data de 17 iulie 2000, a avut loc un referendum general in urma caruia, cu o majoritate covarsitoare de 97, 29%, al-Assad a castigat cursa pentru presedintia Siriei, el fiind insa singurul candidat.

Dupa 7 ani la conducerea Siriei, increderea in presedintel al-Assad a fost reiterata si confirmata in urma unui scrutin in care 97,62% dintre sirieni erau de acord ca actualului sef al statului sa i se acorde un nou mandat de 7 ani.

In anul 2008 lui Bashar i s-a acordat Premiul pentru Viziune Strategica de catre Centrul Asiatic Turc pentru Studii Strategice. In 2009, ca urmare a unui sondaj de opinie publica aplicat in tari precum Egipt, Iordania, Maroc, Liban Arabia Saudita si Emiratele Arabe Unite, el a fost votat drept cel mai popular lider arab . Aceste distinctii si aprecieri venite la adresa lui Bashar l-au transformat intr-un timp relativ scurt intr-o figura proeminenta care s-a impus foarte repede in zona Orientului Mijlociu.

In plan personal, presedintele Siriei si-a dezvoltat progresiv si familia. In luna decembrie a anului 2000 el s-a casatorit cu Asma, o sirianca pe care a cunoscut-o la Londra, loc in care aceasta s-a nascut si a crescut. Sotii al-Assad au impreuna trei copii, Hafez, Zein si Karim.

Preview document

Bashar al-Assad - președintele Siriei - Pagina 1
Bashar al-Assad - președintele Siriei - Pagina 2
Bashar al-Assad - președintele Siriei - Pagina 3
Bashar al-Assad - președintele Siriei - Pagina 4
Bashar al-Assad - președintele Siriei - Pagina 5
Bashar al-Assad - președintele Siriei - Pagina 6
Bashar al-Assad - președintele Siriei - Pagina 7

Conținut arhivă zip

  • Bashar Al-Assad - Presedintele Siriei.docx

Te-ar putea interesa și

Valorificarea Potențialului Turistic al județului Argeș

DATE GENERALE Judetul Arges se afla in partea central-sudica a tarii. Se află aşezat în partea central-sudica a tarii, intre 44° 22' şi 45° 36'...

Revoluții în Lumea Arabă - Siria

INTRODUCERE Siria este situată în regiunea supranumită "Cornul Abundenței", care formează un arc adânc începând din Irak, trecând pe la confluența...

Leader-ul Vladimir Putin

1. Motivul alegerii liderului Vladimir Putin este un exemplu pentru toată lumea, cum un băiat născut într-o familie săracă poate deveni şeful unei...

Ai nevoie de altceva?