Cooperare în Privința Securității

Lipsa unei suveranităţi internaţionale nu numai că facilitează izbucnirea războaielor, dar creează şi dificultăţi statelor mulţumite de status-quo-ul pentru a-şi atinge obiectivele recunoscute de interes comun. Deoarece nu sunt instituţii sau autorităţi care să emită sau să pună în aplicare legi internaţionale, politicile cooperării care vor duce la multumiri reciproce dacă alţii cooperează pot duce la dezastre dacă nu vor coopera.,

Deoarece statele sunt constiente de aceasta, anarhia incurajeaza comportamentul care ii duce pe toti cei implicate intr-o stare mai proasta decat cea in care se aflau, chiar si in cazul limita in care toate statele ar dori sa inghete status-quo-ul. Aceasta e valabil si pt oamenii din cartea lui Rousseau “ Vanatoarea cerbului”. Daca coopereaza pt a-l prinde pe cerb, vor manca toti bine. Dar dac o persoana se duce sa vaneze un iepure- care ii place mai putin decat cerbul- nici unul din ceilalti nu va prinde nimic. Astfel, toti actorii au aceeasi ordine a preferintelor, si nu exista o solutie care sa le dea la toti prima alegere:

1. sa coopereze si sa prinda cerbul(analogia internationala fiind cooperare si dezarmarea);

2.sa vaneze un iepure in timp ce ceilalti sunt raman la posturi (mentinerea unui nivel inalt de inarmare in timp ce ceilalti sunt dezarmati);

3.toti vaneaza iepuri ( competitia inarmarii la nivel inalt si risc ridicat de razboi);

4. ramanerea in pozitia de baza in timp ce altii vaneaza iepuri( a fi neinarmat in timp ce ceilalti sunt inarmati). Daca nu crede fiecare ca ceilalti vor coopera, nici el nu va coopera. Si de ce sa se teama ca ca un altul ar face ceva care sa sacrifice prima lui alegere? S-ar putea ca celalalt sa nu inteleaga situatia sau nu nu poata sa-si controleze impulsurile la vederea unui iepure sau sa se teama ca un alt membru al grupului nu e de incredere. Daca persoana are una din aceste suspiciuni, e mult mai probabil ca ceilalti sa se teama ca acesta va pleca, ducand astfel si la abandonul lor si cel mai probabil, si la al lui. Bineinteles in acest caz simplu, si in multele care sunt mai realistice, sunt un nr de aranjamenete care ar permite cooperarea. Dar punctual principal ramane: desi actorii stiu ca doresc atingerea unui obiectiv comun, s-ar putea sa nu reuseasca.

Chiar si in cazul in care exista o solutie ce e prima alegere a tuturor, cazul international e caracterizat de 3 dificultati non-prezente in vanatoarea cerbului. In primul rand, la motivatiile pentru abandon date mai sus trebuie adaugate teama potentiala ca, desi celalalt stat sustine momentan status-quo-ul, s-ar putea sa devin a nemultumit mai tarziu. Nu conteaza cat de dedicati status-quo-ului sunt factorii de decizie, nu pot se lege de aceleasi drum, ei si succesorii lor. Ideile se pot schimba, noi conducatori pot veni la conducere, valorile fluctueaza, pot aparea noi oportunitati si pericole.

A doua problema reiese dintr-o posibila solutie. Pentru a-si proteja proprietatile, statele cauta mereu sa-si controleze resursele sau teritoriile in afara statului. Tarile care nu au suficiente resurse interne trebuie sa se asigure ca resursele necesare vor intra in tara sip e timp d razboi. Aceasta a fost o parte a explicatiei date invaziei japoneze in China si asia de sud-est inainte de al 2-lea razboi mondial. Daca ar exista o autoritate internationala care sa garanteze accesul, acest motiv pt control ar disparea. Dar deoarece aceasta nu exista, chiar si un stat care ar prefera status-quo-ul maririi zonei sale de control ar putea trece la aceasta ultima politica.

Cand se considera ca exista legaturi mari intre politica externa si cea interna sau intre politicile interne a 2 state, lupta pentru securitate poate convinge statele sa intervina in politicile interne ale altor state pt a asigura o zona tampon ideologica. Astfel, justificarea lui Metternich pt supravegherea politici statelor italiene se rezuma astfel:

Fiecare stat e suveran in ceea ce priveste politica sa interna. Aceatsa implica ca nici un stat nu trebuie sa intervina in afacerile intrene ale altui stat. totusi, orice pas gresit facut de un stat in politica sa interna poate strica linistea altui stat si acest deranj in linistea altui stat constituie o interferenat in politica interna a acestuia. De aceea, fiecare stat, sau mai degraba, fiecare suveran puternic, are datoria, in numele dreptului la independenta al fiecarui stat, sa supravegheze guvernele statelor mai mici pt a preveni unii pasi gresiti ai acestora in afacerile interne.

Mai frecvent preocuparea este cu atacul direct. Pentru a se proteja, statele doresc sa controleze, sau cel putin sa neutralizeze zonele de la graniţă. Dar încercările de a crea zone tampon pot alarma pe cei care au interese acolo, cei care se tem ca se vor crea precedente nedorite sau care cred ca vulnerabilitatea lor va creşte.

II. Ce face posibila cooperarea?

Data fiind această imagine sumbră, întrebarea justă este, de ce nu sunt toţi morţi? Sau, mai puţin dur, ce fel de variabile ar ameliora impactul anarhiei si problemei securităţii. Lucrările mai multor pot apărea în termenii Vânătorii Cerbului sau puneri în scenă repetate a Dilemei Prizonierului. Dilema Prizonierului diferă de Vânătoarea Cerbului deoarece nu apare nici o soluţiei în interesul tuturor participanţilor. Sunt stimulări ofensive si defensive care pleacă din coalizarea cu ceilalţi. Si, dacă piesa se joacă doar o dată, singurul răspuns raţional este abandonul. Dar dacă jocul se repetă la infinit, ultima caracteristică nu se mai susţine şi putem analiza jocul în termeni similari cu cei aplicaţi la Vânătoarea Cerbului.

Ar fi în interesul fiecărui actor sa-i priveze pe ceilalţi de puterea de a fugi. Fiecare ar fi doritor să sacrifice această capacitate dacă şi ceilalţi ar fi constrânşi în acelaşi fel. Dar dacă ceilalţi nu sunt, atunci e în interesul actorului să-şi păstreze puterea de a fugi. Matricele teoriei jocului pt aceste două situaţii sunt prezentate mai jos, nr din căsuţe reprezentând ordinea preferinţelor actorilor.

Putem observa posibilităţile logice prin reformularea întrebării noastre: „date fiind situaţiile de mai sus, ce face mai mult sau mai puţin probabil ca jucătorii vor coopera şi vor atinge nivelul CC?” Şansele atingerii acestui rezultat vor fi mărite de: 1. orice ar putea creste impulsionarea spre cooperare prin mărirea câstigului cooperării(CC) şi/sau scăderea costurilor actorului dacă cooperează el şi celălalt nu.2. orice scade impulsionarea spre abandon prin creşterea câştigurilor avantajului asupra celuilalt (DC) şi/sau creşterea costurilor noncooperării (DD). 3. orice creşte speranţele fiecărei părţi în ceea ce priveşte cooperarea celorlaţi.