Dreptul Diplomatic și Consular

Introducere

Dreptul internațional reprezintă corpul de reguli referitoare la drepturile și obligațiile staatelor în relațiile dintre ele, iar acesta conține în conținutul normelor sale – dreptul diplomatic și dreptul consular.

În prezenta lucrare, dreptul diplomatic și dreptul consular sunt privite ca ,, beneficiare,, ale surselor, doctrinei și principiilor de drept internațional, acesta din urmă fiind considerat subramură a dreptului public, mai exact a ramurii sale externe, adică a dreptului internațional public.

Dreptul internațional public reprezintă parte a ansamblului de norme cu privire la drepturile şi obligaţiile statelor şi ale organizaţiilor internaţionale, ca şi la drepturile şi obligaţiile companiilor şi ale indivizilor pe planul relaţiilor interstatale.

Capitolele destinate din prezenta lucrare dreptului diplomatic, prezintă explicații și adnotări concentrate mai ales asupra semnificațiilor definitorii ale diplomației ca profesie dar și ale instituțiilor prin intermediul cărora diplomația este exercitată, aceste explicații le regăsim cu precădere în cel de-al doilea capitol al lucrări. Exercitarea diplomației ca profesie este prezentată exclusive în cadrul organizării, al pregătirii sau al îndeplinirii misiunilor diplomatice. Drept urmare, din cuprinsul lucrari putem da de înțeles că dreptul diplomatic este dreptul misiunii diplomatice.

Misiunea diplomatică permanentă (ambasada, postul consular) se constituie în vederea atingerii obiectivelor din domeniul relaţiilor diplomatice şi consulare şi este, aşadar, constituită pentru a funcţiona permanent.În general, este evident că între două state care îşi primesc reciproc misiunile diplomatice „temporare” şi „permanente” există relaţii diplomatice.În condiţiile în care două state schimbă doar misiuni diplomatice ad hoc se poate vorbi, fără îndoială, despre relaţii diplomatice, dar numai în înţelesul cel mai larg, pentru a se evita excluderea nefirească a misiunilor diplomatice ad hoc din sfera relaţiilor diplomatice.

Altminteri, în înţelesul desprins riguros din capitolele 1-3, capitole destinate dreptului diplomatic putem spune că, relaţiile diplomatice propriu-zise rezultă numai din îndeplinirea unor acte anumite de către fiecare stat, nefiind suficient schimbul de misiuni diplomatice ad hoc.

De asemenea în prezenta lucrare, termenul „privilegiu” se referă la domeniul indicat prin grupul confuz de cuvinte de prea multe ori utilizate la pluralul care îi conferă dimensiunea de spuză imprecisă: „facilităţi, privilegii, imunităţi”.

Capitolul destinat dreptului consular prezintă pe larg cele mai importante caracteristici ale dreptului consular și anume: normele generale care guvernează relațiile consulare in general; regulile și normele care privesc organizarea și funcționarea oficiilor consulare și normele referitoare la statutul juridic al oficiilor consulare și a personalului lor, respectiv,imunitățile și privilegiile consulare.

Capitolul I. Noțiuni introductive privind dreptul diplomatic

1.1 Noţiunea, definirea şi caracteristicile dreptului diplomatic

Dreptul diplomatic cuprinde toralitatea normelor juridice ce guvernează statutul organelor diplomatice sau altfel spus totalitatea regulilor de drept internațional care fac referire la organizarea, sarcinile, comtetența și staturul organelor pentru relațiile externe.

Dreptul diplomatic este definit în literatura de specialitate ca fiind o ramură a dreptului internațional public ce are ca obiect normele și practica care reglementează relațiile externe ale statelor și ale altor subiecte de drept internațional. Într- o altă accepțiune dreptul diplomatic este definit ca fiind aceea parte a dreptului internațional ce stabilește regulile practicii relațiilor externe ale statelor între ele, ori ca o ramură a dreptului internațional public care reglementează înființarea, funcționarea și statutul juridic, precum și desfințarea organelor internaționale .

Obiectul dreptului diplomatic îl reprezintă diferitele aspect al activității diplomatice desfășurate de organele interne ale statelor, ca și de organelle externe ale statelor, create cu acest scop – misiunile diplomatice permanente și ad-hoc, - precum și anumite laturi ale activității conferințelor și organizațiilor internaționale.

De aici rezultă următoarele trăsături ale dreptului diplomatic :

- Dreptul diplomatic nu este situate în afara dreptului internațional, ci că acesta reprezintă una dintre ramurile dreptului internațional;

- Comparativ cu celelalte norme de drept internațional per ansamblu, normele dreptului diplomatic joacă un rol instrumental, în sensul că acesta ajută la atingerea obiectivelor de politică externă și oferă modalitățile de stabilire și de ducere a relațiilor interstatale și, într-un fel contribuie direct efectiv la asigurarea aplicării celorlalte norme de drept internațional;

- Dreptul diplomatic ocupă un loc central în cadrul ramuri de drept internațional deoarece acesta se ocupă de însuși mecanismul ce face să existe și să se desfășoare relațiile interstatale.

- La baza dreptului diplomatic stau aceleași principii fundamentale pe care se sprijină dreptul internațional. Principiile dreptului internațional constituie criteriul cel mai important în aprecierea legalității activității diplomatice, acestea constituind călăuza activității diplomatice, fiind necesar ca acestea să se respecte cu strictețe.

- Baza dreptului diplomatic rezidă în imperativul stabilirii și dezvoltării unor relații normale interstatale, de menținere a contactelor și de a realize o bună colaborarea înte acestea, dar și în dezideratul pe care îl au statele ca relațiile diplomatice să funcționeze pe o bază stabilă și ordonată.