Imunitatea de Jurisdicție în Dreptul Diplomatic și Consular

1. Noţiuni Introductive.

Dreptul diplomatic cuprinde totalitatea normelor juridice care guvernează statutul organelor diplomatice sau totalitatea regulilor de drept internaţional care se referă la organizarea, sarcinile, competenţa şi statutul organelor pentru relaţiile externe.

Dreptul diplomatic este definit în doctrină ca o ramură a dreptului internaţional public care are ca obiect normele şi practică ce reglementează relaţiile externe ale statelor şi ale altorsubiecţi de drept internaţional sau ca fiind acea parte a dreptului internaţional care stabileşte regulile practicii relaţiilor externe ale statelor între ele, ori că o ramură a dreptului internaţional public care reglementează înfiinţarea, funcţionarea şi statutul juridic, precum şi desfiinţarea organelor relaţiilor internaţionale.

Obiectul dreptului diplomatic îl constituie diferitele aspecte ale activităţii diplomatice desfăşurate de organele interne ale statelor, ca şi de organele externe ale acestora, create în acest scop – misiunile diplomatice permanente şi misiunile diplomatice ad-hoc –, precum şi anumite laturi ale activităţii conferinţelor şi organizaţiilor internaţionale.

Unele persoane sunt sustrase mai mult sau mai puţin de la aplicarea anumitor legi. Se instituie, astfel, anumite privilegii şi imunităţi.

În acest fel unele persoane se bucură de privilegii şi imunităţi in virtutea funcţiei pe care o deţin. Lor nu le sunt aplicabile anumite legi. Imunităţile şi privilegiile pot ţine de dreptul intern sau de cel international.

Diplomaţia poate fi definită ca fiind activitatea unor organe ale statului, de stabilire, menţinere şi dezvoltare de relaţii cu alte state, apărand drepturile şi interesele lui in exterior, pentru realizarea scopurilor urmărite de politică externă .

Imunităţile şi privilegiile diplomatice constituie un ansamblu de condiţii juridice speciale acordate diplomaţilor pentru a-şi exercita intr-un mod cat mai liber funcţiile in calitatea lor de reprezentanţi ai unui stat intr-un alt stat. Acest ansamblu de exceptări este cunoscut şi sub noţiunea de statut diplomatic. Un asemenea statut este necesar nu numai pentru desfăşurarea relaţiei bilaterale ci şi pentru desfăşurarea relaţiilor internaţionale in general şi de aceea, normele acestui statut au un character de normă generală in cadrul dreptului diplomatic .

Imunitatea are două accepţiuni:

- În sens larg, prin imunitate se inţelege tratamentul special pe care statele sunt obligate, in baza dreptului internaţional, să-l acorde organelor diplomatice străine acreditate pe teritoriul său.

- În sens restrans, ea semnifică scutirea de care se bucură organele diplomatice faţă de obligaţiile la care sunt ţinuţi alţi subiecţi de drept care se află pe teritoriul acelui stat; mai exact scoaterea agenţilor diplomatici de sub jurisdicţia penală, administrativă şi civilă a statului acreditar.

Statul acreditar nu poate, deci să-i tragă la răspundere pe diplomaţi, putand doar să-i declare persona non grata şi să-i expulzeze .

Din categoriile de imunitati acordate personalului diplomatic face parte si imunitatea de jurisdictie penala, civila şi administrativă.

2. Imunitatea de jurisdicţie în dreptul diplomatic şi consular.

2.1. Noţiuni teoretice.

Instituţia imunităţilor şi privilegiilor diplomatice constituie garanţia activităţii diplomatice însăşi pentru că, fără acordarea de imunităţi şi privilegii, care crează pentru agenţii diplomatici acea condiţie juridică de natură să le asigure libertatea deplină şi securitatea necesară, exercitarea funcţiilor de către aceştia nu ar avea loc; constituind aşadar instituţia ce ocupă un loc central în cadrul dreptului diplomatic.

Această poziţie ocupată de instituţia imunităţilor şi privilegiilor diplomatice este confirmată de apariţia simultană a acesteia cu dreptul diplomatic; deoarece nu a existat trimis diplomatic şi deci, nici diplomaţie, decât atunci când s-a admis ca acestui reprezentant trebuie să i se acorde anumite garanţii.

Asigurarea tratamentului pe care-l presupun imunităţile şi privilegiile diplomatice constituie o premisă necesară, nu numai pentru relaţiile normale dintre cele două state între care s-a stabilit raportul de misiune, ci şi pentru comunitatea internaţională în ansamblul ei. Deci, importanţa existenţei unei misiuni diplomatice, este data şi de implicaţiile asupra relaţiilor normale dintre statul acreditar, influenţând relaţiile comunităţii internationale însăşi.