Imunități și Privilegii Diplomatice

Imunitãţi şi privilegii diplomatice

1.Înţelesul noţiunii “imunitãţi şi privilegii”.

În literatura de specialitate expresia “imunitãţi şi privilegii” desemneazã întregul complex de garanţii de care se bucurã o misiune diplomaticã şi personalul acesteia din partea statului acreditar.

Regimul juridic pe care dreptul diplomatic îl asigurã unei misiuni diplomatice şi personalului acesteia este format nu numai din imunitãţi şi privilegii, ci şi din drepturi, facilitãţi, scutiri, libertãţi, care pot fi examinate separat.

O misiune diplomaticã are sarcini de îndeplinit, dar, pentru înfãptuirea lor, membrii misiunii şi aceasta însãşi trebuie sã se bucure de garanţii care sã le faciliteze desfãşurarea activitãţilor şi sã împiedice orice abuz din partea autoritãţilor statului acreditar. Aceste garanţii sunt asigurate prin imunitãţi şi privilegii, în principal.

Examinate din punct de vedere al obligaţiilor statului acreditar, imunitãţile şi privilegiile privesc doua categorii mari de acţiuni: a) autoritãţilor statului acreditar li se impune o limitare a competenţei lor, atunci când subiecte sunt misiunile diplomatice şi personalul acestora: instanţele nu se pot sesiza şi, deci, nici judeca anumite cauze, autoritãţile de siguranţã şi de poliţie sunt lipsite de drepturi de exercitare a constrângerii în anumite limite, organele vamale nu pot face, în cazurile date, control vamal şi nici pretinde taxe etc.; b) al doilea grup de acţiuni se referã la exceptarea de unele obligaţii, care revin în mod normal cetãţenilor, a misiunilor diplomatice şi personalului acestora: scutiri fiscale, scutiri vamale, scutiri de contribuţii etc.

Prima categorie priveşte dreptul procedural, cea de-a doua dreptul material.

Mai puţin, existã şi o a treia componentã a regimului de garanţii pe care le acordã statul acreditar unei misiuni diplomatice şi personalului acesteia. Este cazul obligaţiilor cominatorii generale , care revin statului acreditar ca atare, acţiuni menite sã garanteze, în plus, anumite drepturi subiective ale misiunilor diplomatice şi personalului acestora. Exemplul, potrivit art. 25 din Convenţia de la Viena din anul 1961, statul acreditar este obligat sã acorde toate înlesnirile pentru îndeplinirea funcţiilor unei misiuni diplomatice.

Existã şi obligaţia de a permite exercitarea unor drepturi subiective proprii, obligaţie in omitendo, cum ar fi cea prevãzutã la art. 27 al sus-numitei Convenţii, care impune statului acreditar obligaţia de a permite comunicarea liberã a misiunii diplomatice cu guvernul acesteia; art. 20 din Convenţia de la Viena din anul 1961; acordã dreptul misiunii şi şefului sãu de a arbora drapelul statului acreditant pe cladire, pe reşedinţã şi pe mijloacele de transport etc., drepturi care pot fi exercitate fãrã ca statul acreditar sã se opunã.

Iatã de ce afirmãm cã noţiunea de imunitãţi şi privilegii este incompletã pentru a desemna întregul complex de garanţii de care se bucurã misiunile diplomatice şi persinalul acestora.

Vom examina, prin urmare, imunitãţile cu complexitatea lor, inviolabilitãţile, precum şi privilegiile, drepturile, libertãţile şi facilitãţile misiunilor diplomatice şi ale personalului acestora.

2. Care este natura juridicã a acestor garanţii?

Sunt ele asigurate de normele dreptului intern, de normele dreptului internaţiona, sau de curtoazie?

Codurile penale şi de procedurã ale statelor restrâng sfera de competenţã a autoritãţilor lor represive atunci când subiecte ale legii interne ar fi membrii personalului diplomatic .

De aceea, s-a susţinut cã dreptul intern reglementeazã o parte a relaţiilor diplomatice. În sprijinul acestei idei s-a invocat faptul cã scutirea vamalã şi fiscalã se face prin legea internã, care stabileşte excepţiile de taxe vamale, de impozite etc.