Despre Democrație

Pe parcursul celei de-a doua jumătăţi a secolului al XX-lea lumea a asistat la o schimbare politică extraordinară şi fără precedent. Toate alternativele principale la democraţie fie au dispărut, au devenit supravieţuitoare excentrice sau s-au restrâns din scenă pentru a se refugia în cele din urmă bastioane. La începutul secolului, rivalii premoderni ai democraţiei – monarhia centralizată, aristocraţia ereditară, oligarhia bazată pe sufragiul limitat şi exclusiv – îşi pierduseră legitimitatea aproape peste tot în lume. Principalele regimuri antidemocratice ale secolului al XX-lea – comunist, fascist, nazist – au dispărut printre ruinele războiului sau odată cu prăbuşirea din interior a Uniunii Sovietice. Dictaturile militare fuseseră destul de mult discreditate datorită eşecurilor lor, mai ales America Latină; acolo unde au reuşit să supravieţuiască au adoptat cel mai adesea o faţadă pseudodemocratică.

Despre democraţie se discută de aproximativ doua mii cinci sute de ani, suficient timp pentru a aduna un set ordonat de idei, asupra căruia fiecare sau aproape fiecare, ar putea cădea de acord. Se pare că cei două mii cinci sute de ani în care democraţia a fost discutată, dezbătută, sprijinită, atacată, ignorată, instituită, practicată, distrusă şi apoi restabilită, nu au condus la un acord asupra unora dintre întrebările fundamentale privind democraţia.

Chiar dacă democraţia are o istorie atât de îndelungată, aceasta a contribuit la confuzie şi dezacord, întrucât „democraţie” a însemnat lucruri diferite pentru diverşi oameni, în diverse timpuri şi locuri. Într-adevăr, pe parcursul a lungi intervale din istoria omenirii, democraţia a dispărut din practică, abia supravieţuind ca idee sau o amintire printre cele dragi şi puţine. Până acum două secole, istoria nu prea avea reale exemple de democraţii. Democraţia era mai mult un subiect de teoretizat pentru filozofi decât un sistem politic real pe care oamenii să îl adopte şi să îl pună în practică. Şi chiar în puţinele cazuri în care exista o „democraţie” sau o „republică”, majoritatea adulţilor nu aveau dreptul să participe la viaţa politică.

O parte a expansiunii democraţiei – probabil cea mai mare parte – poate fi în principal pusă pe seama răspândirii ideilor şi practicilor democratice. Asemenea jocului, picturii sau scrisului, se pare că democraţia a fost inventată mai mult de o dată şi în mai multe locuri. Şi dacă au existat condiţii favorabile pentru inventarea democraţiei într-un anume timp şi loc (de exemplu, în Atena, în jurul anului 500 î.H.), probabil ar fi putut exista condiţii favorabile asemănătoare şi în alte locuri. Democraţia poate fi inventată şi reinventată independent, oricând există condiţiile prielnice. Iar condiţiile au existat în locuri diferite şi în perioade diferite de timp. La fel cum o porţiune de teren arabil şi o ploaie binefăcătoare au încurajat, în general, apariţia agriculturii, tot astfel, anumite condiţii favorabile au susţinut întotdeauna o tendinţă spre evoluţia unui guvernământ democratic. De exemplu, datorită condiţiilor favorabile, vreo formă de democraţie probabil că a existat în timpul conducerilor tribale cu mult timp înaintea documentelor istorice.

O posibilitate pentru crearea acestor condiţii favorabile ar putea fi următoarea: anumiţi oameni alcătuiesc un grup destul de bine delimitat – „noi” şi „ei”, noi şi alţii, poporul meu şi poporul lor, tribul meu şi alte triburi. Tribul este relativ independent de controlul celor de afară; membrii tribului pot, mai mult sau mai puţin, să se conducă fără ca cei din exterior să se amestece. Iar în final, să presupunem că un număr substanţial din membrii grupului, probabil bătrânii tribului, se consideră ca aproximativ egali în a fi îndreptăţiţi la puterea de decizie în guvernarea grupului. Este posibil ca tendinţe democratice să apară în aceste condiţii. Un impuls către participarea democratică se dezvoltă din ceea ce se poate numi logica egalităţii.

Pe parcursul perioadei îndelungate în care fiinţele umane trăiau împreună în grupuri mici şi supravieţuiau vânând şi culegând rădăcini, fructe şi alte daruri ale naturii, fără îndoială că uneori, probabil adesea, au creat un sistem în care mulţi dintre membrii inspiraţi de logica egalităţii – cei mai bătrâni sau mai experimentaţi – participau la luarea oricăror decizii necesare pentru grup. Faptul că într-adevăr astfel au decurs lucrurile este puternic sugerat de studii asupra societăţilor tribale care nu cunoşteau scrierea. Apoi, multe mii de ani, vreo formă de democraţie primitivă ar fi putut fi cel mai „natural” sistem politic.

Politica, declară mulţi cercetători contemporani ai domeniului, se preocupă de conflictele dintre grupurile de interese angajate în lupta pentru putere. Totodată, politica este arta de a obţine, prin mediere şi compromis, cât poţi mai mult pentru grupul de interese pe care-l reprezinţi. Interesul public se defineşte, dacă el se poate defini cumva, ca fiind pur şi simplu ceva care poate fi asigurat prin medierea diferitelor pretenţii în privinţa puterii. Compromisul este, astfel, nu numai un ideal politic auto-suficient, ci, aşa cum insistă mulţi, caracteristica distinctivă şi esenţială a democraţiei ca formă de guvernare.

Într-o vreme când claritatea şi consensul în ceea ce priveşte semnificaţia democraţiei sunt atât de vital esenţiale, se cuvine ca o astfel de concepţie să fie examinată cu grijă, Aceasta deoarece, cum unii cercetători doresc sa spună, că adevărul, dreptatea şi bunul simţ sunt prea ambigue pentru a putea servi ca repere în soluţionarea democratică a conflictelor, atunci astfel de aserţiuni nu pot şi nici nu trebuie să treacă drept incontestabile.

În hăţişul deseori impenetrabil de idei despre democraţie, ar putea fi identificate câteva criterii care ar trebui îndeplinite de un proces de conducere a unei asociaţii, pentru a satisface cerinţa ca toţi membrii să fie la fel de îndreptăţiţi de a participa la luarea de decizii privind politicile asociaţiei, cum ar fi:

Participarea efectivă. Înainte ca asociaţia să adopte o politică, toţi membrii vor avea oportunităţi egale şi efective de a-şi face cunoscute celorlalţi membri părerile lor privind politica ce ar trebui adoptată.

Egalitatea la vot. În momentul în care trebuie luate deciziile în privinţa politicii, fiecare membru va avea o oportunitate egală şi efectivă de a vota, iar toate voturile vor fi considerate egale.

Înţelegerea luminată. În limitele rezonabile de timp, fiecare membru va avea oportunităţi egale şi efective de a se informa asupra politicilor relevante alternative şi a consecinţelor lor probabile.