Istoric ONU

Referat
7/10 (1 vot)
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 11 în total
Cuvinte : 7063
Mărime: 25.95KB (arhivat)
Publicat de: Alexia Macovei
Puncte necesare: 6
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: GABRIELA IONESCU
Referat prezentat la Univ.Constantin Brancusi, TgJiu

Extras din referat

Istoria Naţiunilor Unite a început cu mult înainte de înfiinţarea organizaţiei mondiale, la data de 26 iunie 1945 la San Francisco. Rădăcinile ideilor exprimate de aceasta se sprijină pe teoriile unor gânditori însemnaţi precum Hugo Grotius (întemeietorul dreptului modern al popoarelor, 1584-1645), Abbé de Saint-Pierre (1658-1743) sau pe lucrarea lui Immanuel Kant apărută în 1795 "Despre pacea veşnică".

Perioada 1941-1945

Cele două războaie mondiale aruncaseră omenirea într-o prăpastie a deznădejdii şi făcuseră într-o jumătate de secol peste 100 de milioane de victime. Părinţii Naţiunilor Unite şi ai Cartei doreau să împlinească dorinţa profundă a omenirii de pace şi convingerea că, după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, statele înfrăţite vor putea realiza o ordine mondială pacifistă de durată. În august 1941, preşedintele american Franklin D. Roosevelt şi premierul britanic Winston Churchill s-au întâlnit în Insulele Bermude pentru a-şi stabili obiectivele postbelice. Cu toate că, în urma atacării, de către Germania, a Uniunii Sovietice - în iunie 1941 - Moscova şi Londra încheiaseră un acord de aliere, la această întrunire nu a participat şi conducerea sovietică. Rezultatele discuţiilor au fost fixate într-o declaraţie comună - 'Carta Atlantică'. Cele două state au recunoscut, printre altele, şi dreptul popoarelor la autodeterminare, precum şi libertatea comerţului mondial şi cooperarea economică, renunţarea la uzul de violenţă şi crearea unui sistem de securitate comun. Ei au subliniat la sfârşit că, până la crearea unui alt sistem durabil de securitate internaţională, este necesară dezarmarea statelor atacatoare, fapt ce părea să anunţe deja înfiinţarea unei noi organizaţii internaţionale. Atât Roosevelt cât şi Churchill s-au arătat iniţial puţin interesaţi să implice şi alte state în problema principală de asigurare a păcii internaţionale. Acest lucru s-a schimbat doar după atacul japonez asupra Pearl Harbour şi intrarea în război a SUA. Oamenii politici au înţeles că o pace de durată nu putea fi realizată decât prin implicarea unei coaliţii de state pe bază largă şi mai ales prin implicarea Uniunii Sovietice.

La 1 ianuarie 1942, sub conducerea SUA, URSS, a Marii Britanii şi Chinei, 26 de state aliate au semnat “Declaraţia Naţiunilor Unite”, prin care se obligau să continue, cu toate mijloacele, lupta împotriva Axei - şi mai ales împotriva Reich-ului German, Italiei şi Japoniei - până la victoria totală. Totodată, ele au aderat şi la principiile Cartei Atlantice americano-britanice cu privire la ordinea postbelică şi, prin acestea, la constituirea unui sistem de securitate internaţională de durată. Până la sfârşitul războiului, alte 21 de state au semnat această Declaraţie.

La iniţiativa americanilor, planurile pentru constituirea unei organizaţii internaţionale au început să se contureze rapid. Astfel, SUA au prezentat încă din 1943 un prim proiect de statut. În octombrie 1943, miniştri de externe ai SUA, URSS, ai Marii Britanii şi ai Chinei au căzut de acord la Conferinţa de la Moscova să creeze cât mai curând posibil o organizaţie internaţională pentru pace şi securitate. Puteau deveni membri ai acestei organizaţii (în spiritul universalităţii) toate statele suverane şi paşnice (fapt care excludea la început statele duşmane din al Doilea Război Mondial).

La Conferinţa de la Yalta din februarie 1945, Roosevelt, Churchill şi Stalin au căzut în fine de acord asupra ultimilor puncte disputate. Aici era vorba mai ales despre modalităţile de votare în cel mai important for al viitoarei organizaţii, Consiliul de Securitate. La cererea URSS, membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate - URSS, SUA, Marea Britanie, Franţa şi China - urmau să deţină drept de veto în toate chestiunile importante, fapt care a constituit multă vreme o piedică serioasă pentru activităţile organizaţiei. Fără acest compromis nu s-ar fi putut ajunge însă nicăieri. Încă dinaintea sfârşitului războiului, cele patru puteri au invitat toate statele care semnaseră până la acea vreme Declaraţia Naţiunilor Unite, la Opera din San Francisco, pentru a-şi prezenta proiectul de statut. Participanţii la Conferinţă au adoptat aşadar Carta, în unanimitate, la 26 iunie 1945. Polonia, care nu putuse participa mai înainte la lucrări, a semnat şi ea Carta ca cel de-al 51-lea membru fondator. Astfel s-a născut Organizaţia Naţiunilor Unite (United Nations Organization - UNO), iar după ce numărul necesar de state a ratificat tratatul, Carta a intrat în vigoare la data de 24 octombrie 1945.

ONU în perioada 1946-1988

Aşteptările uriaşe care au însoţit constituirea Organizaţiei mondiale s-au năruit în curând. Conflictul est-vest care a apărut cel mai târziu în 1947 a îngreunat desfăşurarea unor activităţi constructive în cadrul forurilor ONU în primele decenii de existenţă ale Organizaţiei.

Acordul dintre marile puteri care se aflau în aceeaşi tabără pe timpul celui de-al Doilea Război Modial s-a evaporat încă de la împărţirea câştigurilor - şi astfel s-a evaporat şi speranţa de a crea “o lume nouă”, pe care ONU urma să o reprezinte la nivel instituţional. Dacă Naţiunile Unite reuşiseră unele succese până în 1947, printre altele retragerea Uniunii Sovietice de pe teritoriul Iranului, reglementarea problemei Trieste-ului şi retragerea trupelor franco-britanice din Liban şi Siria, fosta asociere armată dintre puterile occidentale şi Uniunea Sovietică a degenerat în 1947 într-un conflict care a durat, după cum se ştie, 40 de ani şi care a marcat relaţiile internaţionale şi activităţile Naţiunilor Unite.

Conflictele ideologice şi de putere politică dintre cele două blocuri au dominat din acest moment dezbaterile şi negocierile din toate forurile ONU şi, evident, mai ales în cadrul Consiliului de Securitate. Funcţia Organizaţiei de menţinere a păcii a fost practic desfiinţată, ba mai mult “marile puteri iubitoare de pace”, care, conform statutului, purtau răspunderea principală pentru pace, au comis în curând, în lupta pentru dobândirea sferelor de influenţă în lumea a treia, cele mai periculoase acte de încălcare a păcii. Blocada Consiliului de Securitate creată de Războiul Rece nu trebuie să ne facă să credem că primele patru decenii ar fi fost timp pierdut pentru ONU, istoria acestei Organizaţii începând de-abia odată cu răsturnarea de situaţie din anii 1989/90. O asemenea apreciere ar trece cu vederea unele realizări ale Organizaţiei mondiale precum cele din domeniul protecţiei drepturilor omului, a dezvoltării drepturilor popoarelor sau al decolonizării. Cu toate că Capitolul VII al Cartei ONU, sâmburele sistemului colectiv de securitate nu a putut fi transpus în realitate, Organizaţia a găsit alte domenii asupra cărora să-şi concentreze activitatea. În ciuda - sau tocmai datorită - blocadei, Organizaţia a reuşit să aibă succese notabile în anumite domenii, care au făcut astăzi ca ONU să fie recunoscut ca un for al problemelor globale. Câmpul de activitate al ONU s-a limitat în prima fază a existenţei sale asupra acelor domenii care nu vizau interesele directe ale marilor puteri.

Primul Secretar General, Trygve Lie din Norvegia, a fost preocupat de dezvoltarea Secretariatului şi organizarea Naţiunilor Unite, cu sediul principal la New York, într-o structură competentă. În plus, în această perioadă a fost creată o serie de organizaţii speciale şi organizaţii umanitare, menite să faciliteze reconstrucţia teritoriilor distruse - mai ales la nivel european. Un punct culminant al acelor ani a fost “Declaraţia Universală a Drepturilor Omului”, elaborată de Comisia ONU pentru drepturile omului - organism special din cadrul Consiliului Economic şi Social - şi adoptată în unanimitate la data de 10 decembrie 1948 de către Adunarea Generală.

După moartea lui Stalin, în anul 1953, relaxarea relativă ce a urmat în relaţiile dintre cele două blocuri ("coexistenţă paşnică") a însemnat şi pentru Naţiunile Unite o relaxare a condiţiilor de lucru. După ani de zile în care nu au mai primit nici un stat în rândurile Organizaţiei, în 1955 au aderat 16 noi state. Statele din blocul de est au început să participe la unele programe umanitare şi organizaţii speciale ale ONU finanţate pe bază de donaţii. Acestea erau aceleaşi pe care aceste state le boicotaseră în primii ani.

Preview document

Istoric ONU - Pagina 1
Istoric ONU - Pagina 2
Istoric ONU - Pagina 3
Istoric ONU - Pagina 4
Istoric ONU - Pagina 5
Istoric ONU - Pagina 6
Istoric ONU - Pagina 7
Istoric ONU - Pagina 8
Istoric ONU - Pagina 9
Istoric ONU - Pagina 10
Istoric ONU - Pagina 11

Conținut arhivă zip

  • Istoric ONU.doc

Alții au mai descărcat și

Politici Publice

În sensul comun, termenul politica se considera de obicei ca se aplica la ceva “mai mare” decât deciziile particulare, dar la ceva “mai mic” decât...

Blocada Berlinului

Sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial aduce cu sine era Razboiului Rece,o confruntare deschisa, nonmilitara si limitata intre doua grupuri de...

Organizații Regionale latino-americane

Organizaţie Data creãrii Ţãri membre (Nr). Ţãri membre AEC Asociaţia Statelor din Caraibe 1994 26 Antigua şi Barbuda, Bahamas, Barbados,...

Triunghiul violenței în Columbia

Triunghiul violentei in Columbia Format din: 1. Miscarile de gherila 2. Cartelurile de droguri 3. Organizatiile paramilitare Miscarile de...

Rusia după Încheierea Războiului Rece

Rusia si strainatatea apropiata Dupa încheierea razboiului rece, fiecare tara europeana a blocului socialist a fost confruntata cu problemele...

Planul de dezvoltare rurală și ocuparea forței de muncă în Comuna Feleacu, județul Cluj

Prezentarea generalǎ a comunei Feleacu Transilvania este consideratǎ de cǎtre mulţi specialişti ca fiind ţara tuturor formelor de relief, de la...

Te-ar putea interesa și

Realismul și neorealismul în relațiile internaționale. Analiza crizei din Kosovo

INTRODUCERE Teoriile utilizate în domeniul relațiilor internaționale sunt diverse, deși ele nu pornesc de fiecare dată de la premise...

Organizația Națiunilor Unite

Lista abrevierilor AG Adunarea Generală AJIL American Journal of International Law CEDO Conventia Internatională a Drepturilor Omului CIJ...

Drepturile omului în epocă contemporană

Capitolul I CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND DREPTURILE OMULUI 1.1 IMPORTANŢA DREPTURILOR OMULUI ÎN EPOCA CONTEMPORANĂ Fiind una dintre temele cele...

Există Oare o Nouă Ordine Mondială Guvernată de ONU

1. Introducere Concepte despre necesitatea unui Stat Global condus de un Guvern Global au apărut din antichitate, începînd cu intenţiile...

Implicarea ONU în soluționarea crizei din Kuweit și urmările acesteia în Orientul Mijlociu

1. ISTORIC Trăim într-o era a globalizării, când totul se reduce la colaborare. Securitatea internaţională a devenit o problemă importantă şi...

Eutanasia, între compasiune și crimă - legalizarea eutanasiei în Olanda

1. Date generale Termenul de eutanasie a fost introdus de Francis Bacon (1561–1626), care i-a acordat un sens pur filozofic. În accepţiunea sa,...

Intervenția ONU în Kosovo

Introducere ~ Kosovo ~ Legată prin destin de Albania până în 1912, provincia Kosovo – populată de sârbi în jumătatea nordică şi de albanofoni...

SUA vs Coreea Comunistă

Introducere Nicaieri altundeva nu s-a evidentiat mai pregnant manipularea de catre societatile secrete a ambelor parti participante intr-un...

Ai nevoie de altceva?