Politici publice de integrare a persoanelor cu dizabilități

Dex-ul ne descrie "societatea" drept "un ansamblu unitar, sistem organizat de relatii intre oameni istoriceste determinate, bazate pe relatii economice si de schimb". Pe cale de consecinta ne dam seama ca termenul de "societate" nu inglobeaza totalitatea membrilor unei comunitati! Acele persoane incapabile sa furnizeze un pachet de servicii/bunuri multumitoare ies din cercul increderii sociale pentru ca nu-si indeplinesc rolul social la un nivel identic cu ceilalti membri. "Persoana cu dizabilitati" este eufemismul creat de isteria americana a politically correctness-ului pentru a inlocui ofensatorul "handicapat". Insa, vom fi nevoiti sa recuperam termenul de "handicapat" deoarece el poseda o incarcatura explicativa care nu mai este valida in cazul recent creatului eufemism. In societatea romaneasca de astazi, fie ca este utilizat in limbajul curent, in mass-media sau chiar in declaratii oficiale, termenul de "handicapat" poarta cu sine intelesul maximei deprecieri, negarea abilitatilor unei persoane. In fapt, termenul de handicapat provine din limba engleza medievala si era utilizat pentru a descrie un joc de hazard ce consta in extragerea unor biletele adunate intr-o palarie (hand in the cap, tradus in rom. "mana in palarie"). Astfel, in medicina handicapul ar reprezenta nefericita loterie a naturii (astazi am spune a geneticii). Prin urmare, daca handicapul atinge o persoana prin hazard, atunci persoana in cauza nu poarta raspunderea pentru situatia creata, deci trebuie absolvita de orice vina si nicidecum stigmatizata. Desi termenul este utilizat in engleza medievala, oameni cu anomalii au existat din totdeauna, ba chiar au beneficiat de o "atentie" sporita. Se stie ca in Grecia Antica si India, de exemplu, persoanele cu deficiente fizice sau mintale pronuntate erau nimicite si aruncate in prapastie. Nici macar raspandirea crestinismului, care indemna la mila si indurare, nu a putut schimba atitudinea societatii fata de aceste fiinte nenorocite. In scurt timp, bisericile si manastirile au inceput sa-i utilizeze pentru a aduna pomana. Este usor de inteles ca doar o mica parte dintre aceste persoane traiau pe langa biserici si manastiri, cei mai multi dintre ei hoinarind de foame caci familiile nu doreau sa intretina asemenea fiinte. De destinul lor incep insa sa se preocupe carturarii renascentisti, atitudinea lor umanista manifestandu-se in special pentru persoanele cu handicap mintal. De pilda, Johann Amos Comenius in celebra sa lucrare Didactica Magna (1657) vorbeste pentru prima oara despre necesitatea de a manifesta grija pentru persoanele cu handicap mintal: "Cel care de la nastere e lipsit de minte are nevoie cu atat mai mult de ajutor, de instruire si educatie. Nu exista o minte slaba, care nu ar putea fi cat de cat adusa pe calea invataturii". Abandonate de societate, persoanele cu dizabilitati vor trebuie sa astepte aparitia si dezvoltarea statului modern pentru a mai preocupa pe cineva. Experienta revolutionara franceza a scornit ideea potrivit careia ocrotirea sociala ar trebui sa nu mai fie o pomana sau o activitate filantropica, ci o datorie a statului iar din acel moment a inceput plasarea lor in aziluri semi-carcerale. Epoci diferite, aceeasi atitudine, aceleasi prejudecati: imaginea persoanei cu handicap este permanent dominata de neputinta, de absenta puterii economice, profesionale, sociale, civice. In realitate, persoanele cu handicap mai presus de toate sunt Oameni ca noi toti iar multi dintre ei chiar au dovedit abilitati iesite din comun chiar pentru persoanele "valide". Ce persoana "valida" si-ar permite vreodata sa-l numeasca "handicapat" pe Stephen Hawking (n. 1942), unul dintre cei mai mari astro-fizicieni ai lumii, comparat adesea cu genii ca Isaac Newton sau Albert Einstein? Faptul ca sufera de scleroza amiotrofica laterala se pare ca nu l-a impiedicat pe Stephen Hawking sa studieze la Oxford si Cambridge, sa dezvolte o spectaculoasa teorie asupra universului (T.O.E. "The Theory of Everything"), sa publice o carte (A Brief History of Time) tradusa in 33 de limbi si vanduta in 9 milioane de exemplare si sa obtina titlul de Lucasian Professor of Mathematics, titlu pe care l-a mai obtinut doar Isaac Newton.