Protecția socială a etniei rrome

PROTECTIA SOCIALA A ETNIEI RROME

- INTERVENTIA, INTRE TOLERANTA SI VALORIFICAREA PRACTICILOR POZITIVE-

INTRODUCERE - Un mod de viata “diferit”?

Sa ne imaginam urmatoarea situatie: ne aflam intr-un mijloc de transport in comun in care se afla si cativa reprezentanti ai acestei comunitati. Multi incearca sa stea cat mai departe de ei, astfel incat in jurul lor se formeaza o sfera „nepopulata”. E lesne de inteles ca aceasta este o forma de excluziune datorata discriminarii rasiale. Principalul element distinctiv si uneori si disturbant pentru unii este portul lor traditional, fiind urmat de limba, gesturi, modul de exprimare nuantat poate prea ascutit. Insa putini isi pot imagina ca acest din urma element este poate un mijloc de aparare, o compensatie a intolerantei (deloc de neglijat ca insusi termenul de „toleranta” presupune un raport privit dintr-o postura considerata superioara”), tepii acestei etnii.

Dar ce determina acest tip de comportament si mod de viata? Este de fapt un cerc vicios, ce are ca elemente saracia, strans legata de posibilitatea de munca, deci de angajare, apoi intoleranta manifestata de angajatori, pe baza stereotipului „tiganii nu au educatie”. Educatia, la randul ei, tine de cultura si de nivelul de bunastare. Aceste criterii culturale pot fi varsta frageda la care rromii se casatoresc si intemeiaza o familie(aproximativ 12-13 ani), indeletnicirile „fragile” care sa poata sprijini aceasta responsabilitate sosita prea devreme, venituri ocazionale si, ca unica sursa de venit stabil, ajutorul social.

In ceea ce priveste educatia, problema poate fi privita si din alt punct de vedere: nu cumva lipsurile in educatie ale majoritatii sunt cele care genereaza problema in educatie a minoritatilor, nu cumva permisivitatea la invatamant are ca bariera chiar actele intolerante ale majoritatii? Acestia sunt democratii ce pledeaza pentru egalitate, libertate si diversitate culturala, dar actioneaza in pofida fiecarei dintre aceste conditii.

Experienta muncii la o varsta prea frageda

Asa cum am specificat in randurile anterioare, ne aflam pe conturul unui cerc vicios din care nu se poate iesi. Cel mai problematic aspect si , daca putem spune astfel, nucleul acestui lant determinist, este acela al copiilor care ajung sa cunoasca munca la varste extrem de fragede, varsta la care alti copii raman inocenti, in jocurile lor naive si vesele.

Avand la baza un studiu de caz efectuat in anul 2001, in localitatea Calvini, voi incerca sa conturez caracteristicile muncii, cauzele care-i determina pe copii sa-si castige existenta de timpuriu si consecintele muncii in planul dezvoltarii copiilor.

Declaratiile adultilor din comunitate cu privire la muncile prestate de copii sunt contradictorii. Toti parintii intervievati au declarat ca nu-i implica pe copii in munca. Reprezentantii autoritatilor publice din comuna au descris astfel activitatile in care sunt implicati copii din comunitate. In opinia lor, aceste activitati se pot grupa in trei categorii: comert ambulant (in special in piete) cu produse agricole, agricultura si turnatorie. Interviurile cu copiii între 11 si 16 ani au confirmat cele spuse de persoanele din cadrul autoritatilor publice. In afara celor trei tipuri de activitati, copiii au mai aratat ca lucreaza in gospodarie pentru a-si ajuta parintii. Fetele sunt, in general, implicate in activitati specifice femeilor: gatesc, spala, fac curatenie, iar baietii, in activitati care solicita o mai mare angajare fizica: taie lemne, aduc apa.

Extinzand spre o sfera mai generala, formele muncii copiilor rromi pot fi clasificate astfel: activitati in cadrul gospodariei( activitatile casnice neaducatoare de venituri si activitatile aducatoare de venituri, dar realizate in cadrul gospodariei proprii precum turnarea de vase prelucrate din metale neferoase, activitati desfasurate in afara gospodarie , in agricultura, avand ca beneficiar (patron) persoane sau societati comerciale din alte localitati si comertul ambulant sau in piete cu produse agricole sau „ceaoane”. De cele mai multe ori, copiii nu-si cauta singuri de lucru, ci sunt luati de catre parintii lor la munca. Copiii sunt purtati de catre parinati prin diferite zone din tara, in cautarea unui loc de munca si de multe ori lucreaza la fel de mult ca si adultii (varsta nu este considerata un impediment, copii incepand, uneori, sa lucreze in agricultura chiar de la 7–8 ani).