Puterea politică

Ca urmare a rolului important pe care politicul il exercita in orice societate, puterea politica, ca forma specifica a puterii sociale, joaca in cadrul acestuia un rol major.

Notiunea de putere, inclusiv cea de putere sociala este extrem de vaga, de generala, fara a fi in masura sa aiba niste delimitari clare, precise.Dintre nenumaratele dorinte ale omului,cele mai importante sunt dorinta de putere si aceea de glorie.Acestea nu sunt identice,desi sunt indeaproape inrudite:primul ministru are mai multa putere decat glorie,regele are mai multa glorie decat putere.Oricum,de regula,cea mai usoara cale de a dobandi gloria este obtinerea puterii;acest lucru este adevarat cu deosebire in ceea ce ii priveste pe oamenii care au o atitudine activa in raport cu evenimentele publice.De aceea dorinta de glorie indeamna la actiuni asemanatoare cu acelea inspirate de dorinta de putere,iar cele doua categorii de motivatii pot fi,dn ratiuni practice,privite ca una singura.Economistii clasici,la fel ca si Marx,care este de aceeasi parere cu ei in ceea ce priveste acest aspect,au gresit presupunand ca interesul economic personal ar trebui considerat ca fiind mobilul fundamental in stiintele sociale.Dorinta de a detine bunuri,atunci cand este considerata separat de dorinta de putere si de glorie,este finita si poate fi satisfacuta pe deplin in conditiile unei vieti nor,ale indestulate.Dorintele cu adevarat costisitoare,nu sunt cele dictate de nevoia de comfort material.Atunci cand si-au asigurat un nivel mediu de comfort,atat indivizii cat si comunitatile,vor lupta mai degraba pentru putere,decat pentru bogatie:este posibil ca bogatia sa fie dorita ca un mijloc de a obtine puterea,sau ca o crestere a bogatiei sa fie urmarita pentru ca ea asigura o crestere a puterii,insa,in ambele situatii,motivatia fundamentala nu este una economica.Aceasta eroare a economiei clasice si a celei marxiste nu este doar una teoretica,ci are si o semnificatie practica deosebita,ea fiind cauza care a facut ca unele dintre evenimentele cele mai importante din ultima perioada sa fie gresit intelese.Istoria,fie cea antica,fie cea moderna,poate fi interpretata corect numai intelegandu-se ca dragostea de putere este cauza actiunilor care sunt importante in contextul problemelor sociale.

Impulsul catre putere are daua forme:explicita,in conducatori si implicita,in adeptii lor.Atunci cand oamenii il urmeaza pe lider din propria lor dorinta,ei fac acest lucru in virtutea ideii pe care o au despre dobandirea puterii de catre grupul pe care acesta il comanda,simtind ca triumful lui este si triumful lor.Majoritatea oamenilor simt ca nu au,ei insisi,competenta necesara pentru a conduce spre victorie grupul din care fac parte,si,de aceea,cauta un sef care pare sa posede curajul si sagacitatea necesara dobandirii suprematiei .

Puterea poate fi definita ca o capacitate de a produce niste efecte dorite.Dupa cum observa J.W.Lapierre,”in orice comunitate umana se pot observa,intre indivizii si grupurile care o compun,relatii de conducere-supunere sau relatii de dominare-subordonare”Coexistenta acestor relatii este inerenta oricarui tip de putere din societatile anterioare socialismului.De asemenea pot fi distinse tot atatea feluri de putere cat genuri de grupuri sociale exista:puterea familiala a parintilor.puterea administrativa a unui functionar,puterea militara etc. Pierre Clastres sustinea ca”puterea politica este universala,imanenta socialului(...),realizandu-se insa in doua moduri:putere coercitiva,putere necoercitiva.Puterea politica coercitiva nu este modelul puterii adevarate,ci doar un caz particular,o realizare concreta a puterii politice in anumite culturi,cum ar fi cea occidentala,puterea ca violenta sau constrngere este marac societatilor istorice,respectiv a societatilor care poarta in ele cauza inovatiei,a schimbarii,a istoricitatii.Am putea dispune astfel societatile dupa o noua axa:societatile cu putere politica necoercitiva sunt societatile fara istoric,societatile cu putere politica coercitiva,cele istorice.Inovatia este asadar fundamentul constrangerii,si nu al politicului.”Dar nu cred ca exista putere lipsita total de coercitie,in formele cele mai difuze si imediate,orice putere politica combina autoritatea legitima,in fata careia ascultarea este consimtita si puterea care constrange la supunere fie prin amenintare,fie prin folosirea legitima a violentei.

Thomas Hobbes si John Locke au separat gândirea politica a secolului al XVII-lea de preocuparile teologice si morale aratând ca problema centrala a politicii este puterea, în special puterea de stat. Pentru ei scopul legislatiei umane este de a preciza drepturile si nu de a înlocui legea si drepturile naturale, iar cel al puterii, de a elabora legi, care prevedeau inclusiv folosirea fortei pentru asigurarea executarii lor.

Charles de Montesquieu s-a preocupat, în mod special, de studierea principiului separatiei puterilor în stat, considerat ca element fundamental pentru prevenirea abuzului de putere.„..Nu exista libertate, daca puterea judecatoreasca nu este separata de puterea legislativa si de cea executiva” , iar puterea judecatoreasca revine unui corp specializat.

Jean-Jacques Rousseau si-a axat conceptia democratica asupra detinerii si exercitarii puterii pe sintagma de „suveranitate a poporului”. El a considerat