Puterea politică

In “Mica Enciclopedie de politologie”, puterea este definita ca "fenomen social fundamental, care consista in capacitatea de a lua decizii si a asigura indeplinirea lor prin utilizarea diferitelor mijloacede persuasiunesau de constrangere;puterea se exprima intr-o relatie asimetrica (conducere-supunere si/sau dominare/subordonare) intre factorii la nivelul carora se manifesta. Se pot, in general, distinge tot atatea tipuri de puteri cate genuri de grupari umane exista intr-o societate."

Specificul puterii politice

Pot fi distinse tot atatea feluri de putere cate genuri de activitati sociale exista: puterea familiala a parintilor, puterea militara a unui ofiter superior. Rezulta ca toate sociologiile ( a familiei , a muncii, a timpului liber, a informatiei, etc.) au intr-o masura mai mare sau mai mica de-a face cu acest fenomen. De aceea, stiinta politica sau sociologia politica nu sunt eficient definite. Atunci cand li se atribuie, ca obiect puterea ; aceasta definitie este prea larga si imprecisa. Sociologia politica trebuie sa se plaseze la nivel macrosociologic, sa faca referiri la societatea globala, chiar si atunci cand, studiaza un fapt politic particular.

A studia in mod stiintific puterea in diferite tipuri de colectivitati umane (familiale, scoala, intreprindere, unitati militare,minister, etc.) inseamna :

a) a analiza metodic elaborarea hotararilor de actiune colectiva ;

b) modul de coordonare a activitatilor particulare;

c) de reglementare a tensiunilor si conflictelor;

d) modul de organizare formala a relatiilorde conducere-supunere;

e) sistemul care rezulta din imbinarea acestei structure cu procesele de control social, retelele de influenta si de ascenta si reletiile de dominare-subordonare, ce pot rezulta din ele.

Pentru a distinge specificul puterii politice este necesar sa fie precizat locul pe care ea-l ocupa in ansamblul fenomenelor de putere si cum se diferentiaza aceste forme dupa natura relatiilor sociale. Pornim de la principalele sfere ale vietii sociale ; economica, politica, sociala si culturala. Formele puterii pot fi diferentiate in functie de vaoarea pe care se bazeaza puterea, prin prezenta unei organizari specifice in cadrul careia se realizeaza puterea.

Teoria politica sustine drept criterii de identificare a puterii politice in ansamblul celorlalte puteri sociale, suveranitatea. Lapierre defineste astfel notiunea: “Suveranitatea puterii politice presupune ca nu exista autoritate superioara in fata careia s-ar putea face appel pentru a contexta deciziile sale si ca suprematia puterii politice ii permite sa reprime orice incalcare a legilor; detinatorii puterii politice –legislatori si guvernanti—avand ca functie s hotarasca in numele ansamblului societatii globale, guverneaza prindeciziile lor toate celelalte puteri sociale, fara a fi obligate sa se supuna vreuneia dintre acestea. Realizarea scopurilor de conducere a societatii impugn ca numai o putere centrala – cea politica – sa dispuna legal de dreptul de coercitie si numia ea sa fie investita cu puterea de a recurge la constrangere in caz de nesupunere. Puterea insa, la randul ei, este supusa limitarii prin constitutie si curtile constitutionale, pe de o parte, si de controlul social exercitat de societate, pe de alta parte.

Trebuie sa facem o distinctie intre putere, in general, pe care o numim putere sociala, pe de o parte, si puterea politica, pe de alta parte. Puterea sociala poate fi caracterizata ca o anumita ordine a deciziilor ce privesc ansamblul societatii si posibilitatea aplicarii acestor decizii. In acest sens, puterea apare la orice comuitate umana cat de cat organizata. In conceptia lui Lapierre, puterea constituie functia siciala de luare a unor decizii pentru ansamblul societatii globale. Puterea politica este de toate si, prin excelenta, putere de stat.

Deoarece in ultimele decenii aproape toate fenomenele si procesele sociale suporta actiuni de reglementare si reglare din partea statului si, pentru ca politicul are prioritate nu numai fata de economie, dar in raport cu toate celelalte fenomene sociale, distinctiile facute intre putere in general, puterea sociala, economica, puterea ideologic-spirituala sunt relative, pentru ca in realitate niciuna nu poate sa apara intr-o forma "pura", nepolitica.

Principalul criteriu de identificare a puterii politice in ansamblul puterilor este suveranitatea, care in definitia lui J. W. Lapierre "presupune ca nu exista autoritate superioara in fata careia s-ar putea face apel pentru a contesta deciziile sale si ca suprematia puterii publice ii permite sa reprime orice incalcare a legilor;detinatorii puterii politic, legislatori si guvernanti – avand ca functie sa hotarasca in numele ansamblului societatii globle, guverneaza prin deciziile lor toate celelalte puteri sociale, fara a fi obligati sa se supuna vreuneia dintre acestea". Scopurile politice de coordonare a sistemului social global cer ca puterea politica sa fie superioara in raport cu toate celelalte puteri sociale "sa fie supusa doar unor limitari constitutionale si, in ultima instanta, ca numai aceasta putere sa aiba dreptul de coercitie in caz de esupunere. Aceasta insa nu implica ca guvernantii sa fie sustrasi oricarui control social,oricarei presiuni si sa fie perfect independenti de orice putere sociala. Cum observa si J. W. Lapierre, suveranitatea puterii se bazeaza pe "suveranitatea dreptului"care nu este fara legatura cu puterea sociala. "Orice critica a revolutiilor… arata ca regulile de drept consacra relatiile de dominare-subordonare, care existau in momentul in care primele au fost stabilite." Aceasta suveranitate este in esenta mentinuta nu prin "forta dreptului", ci prin "dreptul fortei".