Standardizarea instrucției în armata româniei - element definitoriu în creșterea interoperabilității cu celelalte armate aliate

Introducere

Evolutia mediului international de securitate este marcată de noi provocări cu privire la securitate, generate în principal de aparitia unor procese precum globalizarea și criza economică, care se adaugă riscurilor și amenintărilor clasice. Optiunea pentru restructurare și modernizare a armatei a devenit o necesitate, și se datorează unor nevoi nationale concretizate într-o strategie de ansamblu care privește asigurarea unei forte credibile de descurajare necesare statului român pentru protejarea si totodata promovarea intereselor sale, pentru mentinerea suveranitătii și independentei nationale. Strategia aceasta corespunde direct nevoilor de realizare a obiectivelor de interoperabilitate și de atingere a standardelor proprii statelor membre NATO prin realizarea unor structuri suple, antrenate și înzestrate modern, care prezintă flexibilitate si pot executa variate misiuni ce decurg din statul membru al Aliantei.

Cu toate că pericolul unei agresiuni convenţio1nale, împotriva României şi a aliaţilor săi este puţin probabil, posibilitatea apariţiei unei asemenea ameninţări, pe termen lung, nu trebuie sub nicio formă neglijată. Astfel, procesul de transformare a Armatei României în corelare cu procesul de transformare a Alianţei reprezintă un fenomen normal ce decurge din noile orientări strategice. Finalitatea transformării se va concretiza în realizarea unei structuri de forţe mo¬dernă, mai redusă numeric, profesionalizată, echipată adecvat, dislocabilă, interoperabilă, cu o capacitate de autosusţinere şi de protecţie multidimensională, având o componentă de comandă şi control flexibilă, care, pe baza unor informaţii şi date optime, să aibă posibilitatea luării deciziilor specifice în timp scurt.

Ca şi componentă a instruirii, instrucţia necesită o atenţie deosebită, întrucât ea face legătura între ceea ce se însuşeşte, prin intermediul învăţământului militar, şi exerciţii. Standardizarea instrucţiei are, ca urmare, un nivel intermediar. Vom porni de la premisa că educaţia, instruirea, exerciţiile şi evaluarea primesc conotaţii relevante, în condiţiile transformării ce se desfăşoară în cadrul Alianţei, esenţial pentru adaptarea la noile cerinţe ale mediului de securitate internaţional, reprezentând mijloace importante în realizarea standardelor corespunzătoare pentru forţe şi mijloace, pentru elaborarea, dezvoltarea şi evaluarea conceptelor şi a capabilităţilor militare.

1. Principiile standardizării

Procesul de standardizarea militară nu este un scop în sine, el desfăşurându-se în concordanţă cu obiectivele politico-militare ale României şi, în special, cu Strategia de securitate naţională şi Strategia militară a României.

A elabora standarde presupune a găsi cea mai bună modalitate de manifestare a unei activităţi. Pentru a respecta obiectivitatea, transparenţa, caracterul lor voluntar, şi imparţialitatea standardelor, neurmărind interesele nimănui, ci având ca principal obiectiv îmbunătăţirea calităţii vieţii sau desfăşurării, în condiţii optime, a unor activităţi, s-au elaborat principiile procesului de standardizare, idei directoare ce trebuie respectate, tocmai pentru a beneficia întru totul de avantajele acestora.

Ca elemente de ordin conceptual, principiile care fundamentează activitatea standardizare definesc regulile care proiectează coloana vertebrală a acestei activităţi. Fiind adevăruri generale, ele au un caracter imperativ şi prin urmare trebuie desfăşurat în spiritul coţinuturilor standardelor, fără a leza în vreun fel caracteristicile acestora. Principiile standardizării militare sunt:

a)Voluntarismul decurge din caracterul voluntar al standardizării, din participarea voluntară a factorilor interesaţi atât din Ministerul Apărării Naţionale, cât şi din afara acestuia, în procesul de elaborare/ revizuire a standardelor militare nesecrete. Din punct de vedere juridic NATO nu va impune Acordurile de Standardizare, însă, în calitatea de membru deplin, avem obligaţia morală de a face acele demersuri necesare pentru a ne putea alinia la nivelul armatelor occidentale şi pentru a convinge că aria de securitate şi stabilitate se va extinde substanţial spre sud-estul continentului.

b)Responsabilitatea naţională

Activitatea de standardizare desfăşurată în cadrul Ministerului Apărării Naţionale trebuie armonizată cu cea desfăşurată la nivel naţional, prin urmare înzestrarea forţelor şi logistica acestora reprezintă responsabilitate naţională. Domeniile de interes comun al specialiştilor militari şi civili sunt: comunicaţiile; tehnologia informaţiilor; carburanţi, lubrifianţi; echipament aeronautic; explozibili, instalaţii electrice; simboluri grafice şi documentaţie în domeniul electrotehnic, logistic, geodezic şi geografic

c)Terminologia militară este un sector extrem de complex prin diversitate, specializare şi, nu în ultimul rând, prin dificultate, iar NATO are reglementări precise în acest domeniu. În ceea ce priveşte procesul de standardizare militară, pentru a atinge obiectivele propuse, cunoaşterea şi utilizarea terminologiei comune este esenţială pentru evitarea confuziei şi a neînţelegerilor.