Impactul Integrării în Alianța nord-atlantică asupra Managementului Resurselor Umane din Armata României

Argument

Succesul sau insuccesul în orice activitate umană depinde, într-o foarte mare măsură, de modul în care se întrebuinţează resursele avute la dispoziţie, adică de managementul lor. Managementul reprezintă un complex de acţiuni desfăşurate cu scopul de a asigura funcţionalitatea normală, eficientă, a colectivităţilor umane organizate, în ansamblul lor, cât şi a fiecărei verigi structurale.

Armata, ca organizaţie cu atribuţii ample în domeniul apărării şi securităţii naţionale şi nu numai, primeşte din partea societăţii resurse materiale, umane, financiare, informaţionale ce se cer a fi utilizate cât mai eficient şi în deplină concordanţă cu scopurile şi obiectivele stabilite pentru această instituţie a statului. Altfel spus, există un management al resurselor apărării care poate fi conceput ca un sistem, printre componentele căruia se află şi subsistemul resurselor umane. Resursele umane fac parte din categoria resurselor puse la dispoziţia armatei de către societatea în care organizaţia militară fiinţează pentru ca aceasta din urmă să-şi poată îndeplini misiunile constituţionale încredinţate legal. La rândul lor, acestea dispun de un management specific, care „…reprezintă un complex de măsuri concepute interdisciplinar, cu privire la recrutarea personalului, selecţia, încadrarea, utilizarea prin organizarea ergonomică a muncii, stimularea.

Problematica managementului resurselor umane din armată dobândeşte o semnificaţie deosebită, atât datorită schimbărilor semnificative şi rapide din societatea românească, cât şi a transformărilor structurale şi de conţinut ale instituţiei militare. Armonizarea schimbărilor din mediul militar cu cele generate în domeniul managementului resurselor umane este o sarcină permanentă şi dificilă a celor cu responsabilităţi în acest domeniu de activitate. În plus, impactul progresului tehnic şi al revoluţiei informaţionale, cuplat cu cel al reformei din organismul militar asupra resurselor umane din armată se impune luat şi el în calcul la derularea programelor de recrutare, selecţie, formare, dezvoltare şi utilizare a personalului militar şi civil. În acelaşi timp, integrarea României în Alianţa Nordatlantică şi viitoarea aderare la Uniunea Europeană exercită şi va exercita o influenţă semnificativă, sistematică şi constantă asupra resurselor apărării, în general, şi asupra resurselor umane din armată, mai ales. De aceea, întregul demers al celor cu responsabilităţi în domeniul gestionării resurselor umane din armată va avea permanent în vedere exigenţele formulate de cele două organizaţii amintite anterior. Implicit, aceasta a presupus şi presupune elaborarea, adoptarea şi punerea în practică, de către cei în drept, a unor strategii adecvate şi explicite în ceea ce priveşte resursele umane din armată. Totodată, aceste strategii au luat şi vor continua să ia forma unor acte normative – legi, hotărâri de guvern, regulamente, ordine ale ministrului apărării naţionale, dispoziţii – prin care se reglementează complexa activitate de gestionare a resurselor umane din instituţia militară.

2. Sistemul managementului resurselor umane din armată

2.1. Managementul resurselor umane din armată - definiţie, caracteristici

Armata, prin structura, organizarea, activitatea, membrii, scopurile şi obiectivele sale reprezintă o organizaţie. În această calitate, ea constituie un element al sistemului social, adică al societăţii în care fiinţează. În alţi termeni, armata este acea organizare socială care primeşte de la societate resurse(materiale, umane, financiare şi informaţionale) pe care să le gestioneze în deplină concordanţă cu scopurile şi obiectivele dinainte stabilite. În acest sens, un rol major revine managementului resurselor apărării, în general, şi resurselor umane, în special.

Managementul resurselor umane poate fi privit, simultan, ca fiind: acţiune practică, ştiinţă şi proces. Astfel, el poate fi considerat o acţiune practică, caz în care desemnează un sistem de principii, cerinţe, reguli şi metode de conducere, precum şi talentul managerilor de a le aplica, adică un proces concret de raţionalizare şi eficientizare a activităţii respectivei organizaţii. Managementul resurselor umane, ca activitate complexă, nu îşi poate pune în valoare virtuţile decât cu şi prin oameni(unii în poziţie de manageri, alţii în cea de executanţi). Aceştia se impune a fi permanent în contact cu progresele cunoaşterii în domeniul specific activităţii lor. De aceea, cei care conduc structuri de personal, la diferite niveluri din armată, trebuie să fie eficienţi în tot ceea ce întreprind, flexibili, deci capabili să se adapteze la situaţii noi fără disfuncţionalităţi majore, şi creativi, cu alte cuvinte inovatori, inventivi şi cu imaginaţie creatoare în munca lor. Asemenea calităţi se dobândesc printr-o permanentă deschidere faţă de nou, printr-o învăţare continuă.[VEZI CHESTIONAR]

În calitate de ştiinţă, managementul, oferă metode, procedee şi instrumente de soluţionare a problemelor de conducere din instituţia militară, la toate nivelurile organizatorice ale acesteia, în orice condiţii, adică în situaţie normală, critică şi de criză. Managementul resurselor umane, ca proces, include recrutarea, selecţia, formarea şi dezvoltarea profesională, utilizarea, reconversia profesională, asistenţa post-carieră a resurselor umane puse la dispoziţie de societate, la un moment dat, în concordanţă cu misiunile constituţionale ce i se pot încredinţa armatei de către instituţiile abilitate ale statului.

Resursele umane ale armatei sunt constituite din oameni- ofiţeri, subofiţeri, maiştri militari, militari angajaţi pe bază de contract, personal civil- care lucrează efectiv şi care prin activitatea lor asigură realizarea obiectivelor acesteia, punând în valoare celelalte resurse şi străduindu-se să le utilizeze raţional.

Managementul resurselor umane posedă o serie de caracteristici. Una dintre ele este de ordin cantitativ, în sensul că resursele umane reunesc un numãr finit de persoane, care au calitatea de membri ai unui grup uman(oamenii comunică şi interacţionează, dezvoltă relaţii interpersonale complexe şi diverse, îndeplinesc roluri şi au statute diferite în cadrul organizaţiei, se supun unor norme şi cutume commune). O a alta trăsătură definitorie o reprezintă raţionalitatea, adică activitatea conştientă şi voluntară (în sensul de liber consimţită) orientată spre un anumit scop, recunoscut şi asumat de toţi membrii grupului uman respectiv.

Un sistem coerent al managementului resurselor umane din armată reprezintă o necesitate. Aceasta dintr-o serie de motive, printre care se află şi următoarele: continuitatea activitãţii specifice instituţiei militare; resursele financiare relativ limitate puse la dispoziţie în acest scop; complexitatea activitãţii ce se desfăşoară în armată; condiţiile diverse în care trăiesc şi muncesc, dar şi în care vor trebui să acţioneze grupurile militare, la pace, în condiţii de criză şi de război; prezenţa riscului de a fi rãnit sau chiar ucis pe timpul executării unor misiuni de luptă; privarea de unele drepturi cetãţeneşti (de exemplu, de a face parte dintr-un partid politic, de a fi ales într-o funcţie publică.). În acelaşi timp, asupra managementului resurselor umane din armată o influenţă constantă exercită caracteristicile mediului de securitate. Printre aceste trăsături definitorii se află şi următoarele: absenţa certitudinilor privind riscurile şi ameninţãrile diverse, la adresa securităţii individuale, naţionale, regionale şi internaţionale; sporirea numãrului ameninţãrilor nonmilitare în raport cu cele militare; apariţia unor actori nonstatali capabili sã genereze riscuri şi ameninţãri la adresa securităţii statelor lumii, în general, şi a securităţii umane, în special; sporirea interesului şi gradului de implicare a comunitãţii internaţionale, prin organizaţii şi instituţii nonstatale în prezervarea securităţii umane a individului şi globale. În acest context, a sporit aportul ONU şi al unor organizaţii regionale la reglementarea crizelor, la soluţionarea tensiunilor şi conflictelor interstatale, interetnice şi de altă natură care, într-un fel sau altul, pun în pericol securitatea umană a indivizilor şi pe cea globală.