Fabrica de mituri - cinematograful

Apariţia unui mit suprem, în speţă cinematografia, implică factori autodeterminanţi, dintre cei mai importanţi fiind cultura şi civilizaţia.

A defini cultura, ne spune Alexandru Tănase în una dintre cărţile sale de bună circulaţie, înseamnă a dezvălui semnificaţia majoră a omenescului, a descoperi vocaţia supremă a omului ca existenţă conştientă de sine, ca fiinţare specifică ce depăşeşte imediatul şi se proiectează în viitor ca tendinţă spre viabilitate şi permanenţă''

“Faptele culturale sunt înainte de toate fapte de cunoaştere'', susţine Alexandru Tănase. Comunicarea înseamnă ''generalizarea socială şi asimilarea critică a valorilor culturale, integrarea culturii în totalitatea praxisului social, realizarea funcţiei sale sociale, a rosturilor sale umane''. Este vorba, cu alte cuvinte, de ''trecerea culturii în lume'', de împlinirea sa.

Punctul de vedere istoric asupra civilizaţiei, subliniază A. Tănase, pune accentul pe raportarea sa la ideea de progres, la dezvoltarea societăţii, civilizaţia fiind astfel definită ca o etapă relativ evoluată în istoria umanităţii, o formă evoluată de cultură care include folosirea scrisului, existenţa oraşelor, apariţia organizării politice a societăţii''. Din această perspectivă, civilizaţia ar fi o etapă târzie a istoriei omenirii, al cărei început s-a făcut doar cu câteva mii de ani în urmă, în momentul în care, în anumite zone şi la anumite populaţii, s-a depăşit stadiul tribal de organizare.

a. Cultura este un proces de umanizare a naturii, se constituie prin dialog activ cu lumea în urma unei acţiuni de individualizare, de personalizare. Accentul se pune pe dimensiunea interioară, pe trăire şi învăţare, pe exercitarea aptitudinilor şi energiilor spirituale individuale; autorul actului cultural este individul (creator şi receptor de valori).

b. Civilizaţia nu este nici dincolo, nici dincoace de cultură, ci este un mod de a fi al culturii, ''sensul activ şi funcţional al culturii, domeniul acţiunii, eficacităţii şi pozitivităţii'', spune autorul pomenit. În timp ce corelatele fundamentale ale culturii sunt natura şi omul, ale civilizaţiei sunt societatea şi omul. ''Cultura este rezultatul detaşării omului de natură, având faţa îndreptată spre subiect; civilizaţia este rezultatul inserţiei omului în societate şi are faţa îndreptată spre obiect''.

c. Civilizaţia este prin excelenţă opera colectivă, cultura este, prin definiţie, creaţie individuală, efort personal. Cultura presupune, ca geneză, o mişcare de la natural la subiectiv, de la social şi obiectiv la individual şi subiectiv, civilizaţia presupune o mişcare inversă, de la individual-subiectiv la social-obiectiv.

d. Eforturile culturale individuale se condensează în valori, pe când eforturile civilizatoare se întruchipează în bunuri. Nu toate valorile devin automat bunuri, evident, dar toate bunurile (materiale) sunt, într-un fel sau altul, rezultatul realizării valorilor. Civilizaţia se naşte şi este rezultatul circulaţiei şi realizării valorilor.

e. În planul individualităţii, al subiectivităţii, cultura este rezultatul educaţiei, civilizaţia fiind sistemul, organizat şi instituţionalizat, al educaţiei.

Încheie autorul: ''Dacă civilizaţia este cultură in actu, integrată într-un sistem organizat de muncă, de trai şi de gândire, rezultă că vigoarea, trăinicia unei civilizaţii depind de măsura în care o societate dată... îşi creează sisteme de organizare şi instituţii corespunzătoare, cu ajutorul cărora transformă valorile culturale în fapte de viaţă, adică în fapte de civilizaţie. Căci, în ultimă analiză, civilizaţia nu este decât societatea care şi-a asimilat şi integrat (...) valorile culturale care-i sunt necesare sau, din alt unghi de vedere, cultura pătrunsă în toate celulele vieţii sociale''.

Cinematograful s-a născut la sfârşitul secolului XIX, deoarece a fost nevoie de un drum lung să se atingă nivelele de dezvoltare necesare ale fizicii, chimiei, mecanicii, electrotehnicii, opticii ca abia după aceea să înceapă să se dezvolte tehnica cinematografică.

Cinematografia a avut, poate, dintre toate formele artistice, cea mai rapidă traiectorie ascensională şi, raportându-ne şi la zilele noastre, putem afirma cu certitudine că procesul de transformare continuă cu aceeaşi uluitoare viteză. De-a lungul secolelor, oamenii au experimentat două dintre dispozitivele(tehnicile) ce vor deveni mai târziu elemente cheie ale cinematografiei: proiectarea imaginilor cu ajutorul luminii (folosind “camera obscură” şi “lanterna magică”) şi crearea iluziei mişcării prin exploatarea fenomenului optic numit “persistenţa viziunii”. Aceasta din urmă se referă la capacitatea creierului uman de a reţine pentru o zecime de secundă ultima imagine proiectată pe retina ochiului. Un film este creat de fapt din mii de fotografii individuale ce se succed într-o ordine firească, iar între fiecare dintre acestea există o pauză, însă ochiul uman este “păcălit” de iluzia optică a continuităţii. Deşi ecranul cinematografului pare să fie în permanenţă luminat, aproape jumătate din timp el este întunecat. Imaginea dă impresia că tremură sub privirea noastră, sau cel puţin aşa se întampla în pionieratul cinematografiei, în zilele noastre viteza de proiectare a imaginilor atingând chiar si 30 de cadre pe secundă.