Cuprins
- CAPITOLUL I 2
- DELIMITĂRI CONCEPTUALE 2
- 1.1. Istoricul şi evoluţia agriculturii ecologice 4
- 1.2. ,,Agricultură ecologică”, termen protejat şi atribuit de U.E României. 8
- 1.3. Obiectivele principiile şi normele 9
- CAPITOLUL II 13
- CE ESTE AGRICULTURA ECOLOGICĂ 13
- 2.1. Principii 13
- 2.2. Lanţ de distribuţie 14
- 2.3. Reguli 14
- 2.4. Siglă şi etichetare 15
- 2.5. Fapte 15
- CAPITOLUL III 16
- NOUA LEGISLAŢIE – SCURTĂ PREZENTARE GENERALĂ 16
- 3.1. Particularităţi ale legislaţiei ecologice a UE 18
- 3.2. Noile regulamente privind importurile 20
- 3.3. Scurt istoric 21
- 3.4. Baze de date pentru seminţele ecologice 22
- 3.5. Cicluri de lucru în cadrul UE 22
- 3.6. Comitetul permanent pentru agricultura ecologică 23
- 3.7. Date şi statistici 24
- CONCLUZII 27
- BIBLIOGRAFIE: 30
Extras din referat
CAPITOLUL I
DELIMITĂRI CONCEPTUALE
Conform definiţiei, dată de Organizaţia pentru Alimente şi Agricultura FAO (Food şi Agriculture organization), şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii OMS în "Codul Alimentarius", agricultura ecologică reprezintă un "sistem integral de gestionare a procesului de producţie, care contribuie la sprijinirea şi consolidarea rezistenţei agroecosistemului, incluzând biodiversitatea, ciclurile biologice şi activitatea biologică a solului. Agricultura ecologică pune accent pe folosirea unor practici de gestionare corespunzătoare, in loc de introducerea unor produse fabricate afarǎ din ferma respectivă şi ia in consideraţie şi faptul cǎ particularitǎţile fiecǎrei regiuni în parte necesită sisteme, bine adaptate specificului acestei regiuni. Asta se poate realiza prin folosirea, unde este posibil, a metodelor agronomice, biologice şi mecanice in loc de folosire a materialelor sintetice pentru anumite operaţii in cadrul sistemului. "Agricultura biologică respectă reguli stricte, stabilite prin normele legislative.
Ca orice marcă comercială, care garantează o mai înaltă calitate şi originea produselor, agricultura biologică este strâns legată de respectarea unor reguli stricte de producţie, stabilite prin anumite norme legislative agricultura biologică trebuie controlată şi certificată. In scopul a garanta consumătorului respectarea regulilor de producţie stabilite.
Agricultura ecologică este o metodă de producţie care ţine cont de cunoştinţele tradiţionale ale ţăranilor şi care integrează progresele ştiinţifice în toate disciplinele agronomice, răspunzând preocupărilor sociale fi ale mediului înconjurător, fumizăndu-se consumatorilor produse de calitate chiar şi în ţările mai sărace.
Obiectivul principal al agriculturii ecologice este de a proteja biosfera şi resursele naturale ale planetei, excluzând utilizarea îngrăşămintelor chimice, pesticidelor de sinteză şi a erbicideior, metodeie de prevenire jucând un rol primordial în lupta împotriva dăunătorilor, boliior şi a buruienilor.
Pentru a practica o agricultură în armonie cu natura trebuie să se ţină seama de tehnicile biologice utilizate şi de condiţiile locale, adaptându-se la realităţile socio-economice dar şi la metodele tradiţionale, prin utilizarea optimă a resurselor din agroecosisteme, fiind un factor esenţial pentru obţinerea unor rezultate optime şi de lungă durată.
Principiile pe care este fondată agricultura ecologică sunt universale, dar tehnicile utilizate sunt adaptate în funcţie de condiţiile pedoclimatice, de resurse şi de tradiţiile locale.
Agricultura ecologică este o metodă care necesită capacitate de observare şi de reflexie.
Foloseşte un potenţial ridicat de mână de lucru, necesitând deci locuri noi de muncă, şi menţine ţăranii la munca câmpului, aspect important într-o perioadă de şomaj, pe de o parte şi exod masiv din zonele rurale către aglomerările urbane, pe de altă parte.
Cerinţele minime pentru realizarea dezvoltării durabile:
- distribuirea echilibrată şi echitabilă a resurselor şi accentuarea laturii calitative a producţiei ca atribute ale unei noi concepţii despre redimensionarea creşterii economice.
- perfecţionarea, reorientarea sau chiar schimbarea tehnologiilor, punerea lor sub control şi monitorizarea riscurilor acestora.
- descentralizarea formelor de guvernare, creşterea gradului de participare la luarea deciziilor privind ecologia şi mediu;
- asigurarea unui potenţial dezvoltat din punct de vedere financiar, economic, uman, tehnologic.
Mediul şi resursele naturale trebuie să fie recunoscute ca fundament al tuturor activităţilor umane, iar protejarea lor trebuie să reprezinte o condiţie obligatorie pentru dezvoltare.
Conceptul de dezvoltare durabilă se bazează pe drepturi, obligaţii şi justiţie, presupunând: necesitatea de menţinere a integrităţii mediului {Enviromental integrity):
- promovarea eficienţei economice (Economic efficiency);
- menţinerea echităţii (Equity).
Dezvoltarea durabilă a ecosistemelor agricole şi posibilitatea de a produce alimente de cea mai bună calitate, poate fi considerată cea mai însemnată contribuţie a agriculturii în asigurarea viitorului omenirii.
Agricultura durabilă (sustenabilă) este în primul rând viabilă din punct de vedere economic, răspunde exigenţei cererii de alimente sănătoase şi de calitate superioară, este o agricultură care garantează protecţia şi ameliorarea resurselor naturale pe termen lung şi le transmite nealterate generaţiilor viitoare.
O astfel de agricultură determină şi diversifică activităţi economice deoarece materiile prime apar şi se prelucrează prioritar în zonele rurale, dezvoltă infrastructura şi creşterea potenţialului economic al satelor.
Deci, agricultura durabilă trebuie să fie:
- productivă;
- profitabilă;
- ecologică;
- să conserve resursele;
- echilibrată social şi uman
Preview document
Conținut arhivă zip
- Agricultura Ecologica.doc