Alpinismul în România

I. Introducere

Muntele a exercitat, dintotdeauna, grin grandoarea peisajului sau o atractie irezistibila pentru om si “cucerirea” acestui spatiu face parte din nemasurata lui dorinta de cunoastere.

Alpinismul, în accepțiunea cea mai largă a cuvântului, desemnează orice activitate recreativă sau sportivă care are ca scop ascensiunea în munți. Termenul inițial vine de la ascensiuni în munții Alpi (alpi+nism).

Constituirea primelor cluburi alpine din a doua jumatate a sec XVIII a marcat momentul hotarator care a dus la dezvoltarea de azi a sportului inaltimilor. Insa actul de nastere al alpinismului are data de 8 august 1786, ziua cand Jacques Balmat, impreuna cu naturalistul elvetian de Sausaure au urcat pentru intaia oara pe varful Mont Blanc din Alpi. Aceasta prima ascensiune a fost urmata de alte numeroase tentative de escalada, efectuate din placerea de a urca cat mai sus, de a strabate poteci necunoscute, de a cunoaste orizonturi inca nepatrunse de fiinta umana. Acestea au atras atentia opiniei publice asupra unei noi activitati: alpinismul.

In secolul al XIX lea au fost cucerite toate varfurile Alpilor, dupa care au fost atacate lanturile de munti din afara Europei. Cea mai mare inaltime din lume a fost atinsa de alpinismul stiintific: o expeditie engleza a urcat in anul 1922 pe muntele Everest la inaltimea de 8300 m.

In prezent alpinismul se practica prin urcarea pe peretii de stanca sau de gheata sau pante pronuntat inclinate de zapada de inaltimi variabile de obicei intre 50 m si 2000 m (si uneori chiar mai mult). Se pot folosi toate mijloacele artificiale ca pitoane. carabiniere, scarite etc.

Alpinismul îmbracă mai multe forme. Sumar, se pot distinge cele mai importante delimitări în cadrul generic al alpinismului:

a) alpinism clasic (văi, creste)

b) alpinismul tehnic (cătărare alpină)

- cătărarea „big-wall“ (pe pereti de stâncă foarte mari)

- cătărarea pe gheată/mixt

c) cătărarea liberă (escaladă)

- bouldering-ul (cătărarea liberă la mică înăltime, fără coardă)

- buildering-ul (cătărarea liberă pe clădiri urbane înalte)

De asemenea, în functie de stil se pot distinge:

• cătărarea liberă

• cătărarea artificială

• cătărarea solitară (singur dar cu auto asigurare)

• cătărarea solo integral (singur si fără coardă)

• cătărarea "la vedere"

• cătărarea "după lucru"

Alpinismului in Romania- scurt istoric

Daca din vremuri stravechi ciobanii si vînatorii colindau muntii cu scopuri practice, în secolul al XIX-lea au aparut în Carpati primii "cuceritori” ai inaltimilor. Varful Omul a fost urcat de turisti înca din anul 1839 (profesorul A. I. Vaillant). Calauziti de vînatorii de capre Nicolae Gelepeanu, Nicolae Butmaloiu, Tunaru si altii, primii "bucegisti" Nicolae Bogdan, Nestor Ureche si fratii Haret s-au aventurat în zona de abrupt, începînd din 1921, fratii Radu si serban Ţiteica au patruns peste tot unde se putea merge fara mijloace tehnice: peretele Albisoarelor, Valea Galbinelelor, Rîpa Zapezii, Valea Adînca. Cercetarile lor sistematice au dus la întocmirea primei harti a abruptului Bucegilor.

In jurul anului 1930 un grup de tineri formeaza Gruparea Alpina, în 1933 apare Buletinul Alpin sub redactia lui Nicolae Dimitriu, iar în 1934 se constituie, de catre G. Frim, Udriste-Olt, Al. Steopoe si Petre Balaceanu, Clubul Alpin Român. Prima lista a traseelor alpine din 1935 cuprinde, în afara traseelor "usoare" (ca Valea Alba, Valea Morarului), 22 trasee de dificultate "medie" (de exemplu, Valea Galbinelelor) si 9 trasee "grele" (de exemplu, Vf. Picatura, Hornul Central). Dar chiar în acelasi an, la 20 octombrie 1935, Nicolae Baticu, cu doi tovarasi, realizeaza premiera Peretelui Galbinelelor pe traseul Furcilor, adevarat pionierat în istoria alpinismului românesc. Curînd este escaladat uriasul perete al Vaii Albe prin Fisura Centrala, iar Nicolae Baticu si Emilian Cristea realizeaza premiera Pintenului Vaii Albe si a Celor Trei Surplombe din Peretele Galbinelelor în 1946.

In timp ce în Bucegi se desfasura activitatea Clubului Alpin Român, în Piatra Craiului si Fagaras activau alpinistii de la "Societatea Carpatina Ardeleana a Turistilor" SKV, cea mai veche societate turistica din România, înfiintata la Sibiu în 1880, la care activau alpinisti cunoscuti cum sunt: Karl Lehmann si Erwin Csallner. Acesta din urma a realizat în 1935 primul traseu alpin din Cheile Bicazului: peretele nord-estic al Pietrei Altarului. Titi lonescu, Ion Ionescu-Dunareanu si Elena Habermann "descopera" Piatra Craiului prin 1939-1942. În acelasxi timp, Clubul Alpin Român ia initiativa primelor scoli de alpinism din Bucegi si Piatra Craiului, idee reluata de Confederatia Generala a Muncii dupa 1950 si continuata de Federatia Româna de Turism-Alpinism.

În anii urmatori, respectiv în 1955, Alexandru Floricioiu, Roland Welkens si Norbert Hiemesch realizeaza traseul direct al Fisurii Albastre. În 1963 se realizeaza premiera de iarna a traseului direct al Fisurii Albastre de catre Igor Popovici si Robert Domnesteanu, iar în 1967 Taina Dutescu este prima femeie care realizeaza acelasi traseu în calitate de "cap de coarda".

Premiera de iarna si în acelasi timp premiera feminina a traseului Sperantei este realizat în 1970 de Emil Coliban si Taina Dutescu.

Sa nu uitam pe cei ce au meritul de a fi îndrumat tineretul catre alpinism - Nicolae Dimitriu, sufletul Clubului Alpin Român, Nicolae Baticu si Emilian Cristea de care am mai pomenit, Ion Coman, dascalul alpinismului brasovean, Valentin Garner, îndrumatorul alpinistilor din Zarnesti, Toma Boerescu, alpinist, schior, cabanier si salvamontist din Sibiu, Dan Pichiu din Hunedoara, parintele traseelor din Retezat, Iosif Ghetie, îndrumatorul studentilor bucuresteni si deschizator al zonei Buila-Vînturarita.

II. CADRUL GEOGRAFIC

Alpinismul românesc îsi desfasoara activitatea în primul rînd în Carpati. Iata care sînt zonele de stînca deschise pîna la ora actuala:

Bucegi:

— abruptul prahovean: Costila, Caraiman, Jepii Mici

— abruptul nordic: Morarul, Bucsoiul

— abruptul Strungii: Gutanul, Grohotisul

— Valea Ialomitei: Batrîna/Turnul Seciului, Cheile Tatarului

Leaota — Cheile Crovului

Piatra Craiului

— abruptul apusean

— Prapastiile Zarnestilor

— Zona Curmatura

— Cheile Dîmbovicioarei si Brusturetului

Fagaras

— Negoiul

— Vînatoarea lui Buteanu — Creasta Arpaselului

— Valea Ucea Mare

— Valea Podragului

— Valea Sîmbetei

Muntii Capatînei — Buila — Vînturarita

— Zona Arnota

— Cheile Oltetului

Surean

— Cheile Taia

— Cheile Rosia

— Zona Pesterii Bolii

— Piatra Bulzului

— Zona Pestera Cioclovina

Retezat — Bucura II

— Valea Pietrele

— Peleaga

— Judele

— Cheile Buta

Muntii Mehedinti si muntii Cernei — Valea Cernei

Muntii Banatului

— Cheile Nerei

— Cheile Carasului

Muntii Apuseni:

— Zona Vadul Crisului

— Cheile Rîmeti

— Cheile Poienii

— Muntele Bedeleu

— Muntele Vulcan

— Cheile Turzii

Gutîi — Creasta Cocosului

Rarau — Pietrele Doamnei

Ceahlau

— Panaghia

— Claia lui Miron

— Ocolasul Mare

— Ocolasul Mic

— Turnul lui Budu

Hasmasul Mare (Haghimasul) — Cheile Bicazului

Ciucas

— Muntele Rosu

— Turnul Caprioarei

— Turnul Goliat

— Mîna Dracului

— Zaganul

Piatra Mare

— Piatra Scrisa

— Peretele Martin

— La Scaune

— sura Mare

— Prapastia Ursului

Postavarul — Peretele sud-estic si Cheile Rîsnoavei:

— Vanga Mare

— Pietrele lui Solomon

— Tîmpa

Persani — Cheile Vîrghisului

Practicarea alpinismului in Romania

Pe teritoriul tarii noastre muntii ocupa un loc deosebit de important, atat sub raport geografic, cat si sub cel al sitemului national de aparare. Acoperirea unei suprafete de aproximativ 30% din teritoriu, precum si dispunerea lor central sunt factori de mare insemnatate din punct de vedere economic si turistic.