Atena

Originea oraşului patronat de zeiţa înţelepciunii, care i-a dat şi numele, se pierde în negura veacurilor, cam la 3000 de ani înaintea lui Hristos.

Astăzi, Atena ocupă 250 km2; împreună cu portul Pireu este populată cu 3 milioane de locuitori. Punctul de atracţie rămâne nucleul său iniţial, colina centrală, Acropole, cu ceea ce a mai rămas din minunatele sale construcţii.

Akropoli (Acropole) şi împrejurimile sale

Colina stâncoasă cu înălţimea de 156 m, lungă de 270 m şi lată de 156 m, ocupă patru hectare. Aici au fost găsite vestigii chiar din mileniul II î.H, dar monumentele reprezentative datează din sec. 5 î.H., Secolul lui Pericle. Se intră în Acropole prin aşa numita Pili (poartă) Beulsé, purtâtând numele arheologului care a descoperit-o în 1853 sub ruinele unui bastion turcesc. Datează din perioada romană şi era încadrată de două turnuri. În faţa porţii Beulé, în stânga, după Mnimio Agripa, monumentul generaluilui Agrippa, ginerele lui Augustus (se păstrează numai solcul), există o platformă de pe care se deschide o larga perspectivă; în Evul mediu, de-aici coboara o scară până la Izvorul Clepsydra.

Propileele constituiau intrarea monumentală pe Acropole. Au fost construite în (437-432 î.H) de Mnesicles, care a folosit marmură albastra de Eleusis şi marmură albă de Pentelie, pe ruinele, pe ruinele unei mai vechi (sec. 6 î.H.) construcţii, distrusă în cursul unui asediu persan.

În timp, au fost transformate, de cruciaţi, în palatul ducal (turnul datând din timpul respectiv, a fost demolat abia în 1878 de Schliemann şi în fortificaţie de către turci.

De pe faţadă se păstrează doar trunchiurile celor şase coloane dorice care susţineau frontonul triunghiular. Corpul central era flancat de două aripi asimetrice : aripa din stânga, cu două săli, în care era Pinacoteca (denumire rămasă până în prezent oentru muzeele ce expun picturi) şi aripa din dreapta, care nu avea decât o sală deschisă spre Templul Athenei Nike. Din corpul central se păstrează cele şase coloane ionice care separau spaţiul median dintre cele două nave laterale. A fost reconstituită o porţiune din tavan. Urmează un portic doric, analog celui de la intrare, tot cu şase coloane. Accesul se făcea printr-o scară largă de 22 m şi o rampă destinată carelor şi animalelor de sacrificiu.

Naos Athinas Nikis (Templul Athenei Nike)

Numit şi Apteros Nike (Victoria fără aripi) a fost astfel conceput încât să domine Drumul Sacru, precedând Propileele. Potrivit miturilor antice, bătrânul Egeu, tatăl lui Theseu s-ar fi aruncat din acest loc în mare (probabil, o mică inadvertenţa a frumoasei legende), crezând, eronat, că fiul său ar fi fost ucis în Creta. Templul este de dimensiuni reduse : 7 m înălţime, 8,27 m lungime şi 5,44 m lărgime, şi este construit în stil ionic (421 î.H.); a fost reconstruit integral în sec. XIX. Are câte patru coloane pe fiecare faţadă.

De la intrarea în incintă, până la monumentele principale – Parthenonul, în dreapta şi Erechteionul, în stânga – se pot vedea numeroase fundamente, socluri, capiteluri răsturnate şi coloane frânte. Printre ele, soclul statuii din bronz Promahos Athina care domina spaţiul din spatele Propileelor, un segment din Propileea arhaică, construită în secolul 6 î.H., de Pisistratides, fragmente din vechiul zid de protecţie „ciclopie” (secolul XIV î.H.), temeliile unui templu închinat zeiţei Artemis, vestigii din Chalcoteca, un edificiu rectangular care servea pentru depozitarea bronzurilor votive ş.a.

Parthenonas (Parthenonul)

Închinat zeiţei-fecioară (parthenos) Athena, edificiul a fost construit în vremea lui Pericle de arhitecţii Iktinos şi Kalikrates, sub conducerea lui Phidias; început în anii 447-438 î.H., a fost desăvârşit în anii 410-407 î.H., întreruperea fiind datorată războaielor mezice. Phidias a coordonat lucrările de decoraţie şi a fost autorul statuii din sanctuar a Athenei; templul a fost transformat în biserică, având hramul Sfintei Sofia, intrarea, iniţial la est, fiindu-i mutată la vest. Sub franci, a devenit catedrala Sfânta Maria. Turcii au transformat-o în moschee, ridicând în colţul de sud-vest un minaret. A suferit multe pierdei datorită asediilor şi expoziţiilor din perioada medievală şi, după aceea, în urma „iniţiativelor” lordului Elgin. În 1834 a început o amplă operaţie de recuperare şi restaurare a templului, care se desfăşoară şi în prezent.