Cavernele Moldovei

INTRODUCERE

Pesterile au constituit din totdeauna un loc de atractie pentru specia umana: la inceput adapost pentru primitivii oameni ai paleoliticului, ce-si gaseau aici refugiu impotriva urgiei climatului glaciar, apoi loc de retragere din fata diferitelor navaliri dinspre est, adapost pentru vrajitoare, vraci, banditi sau pustnici si, mai de curand, loc de iscodire a adevarului stiintific in ceea ce priveste formarea si evolutia lor. Ele, prin intunericul si misterul ce se invaluie au atras insasi cei curiosi, curajosi si cei dornici de o stranie frumusete, plus sportivi si turisti. Pesterile au devenit, pe la sfarsitul secolului trecut "terenul de joc" al indraznetilor, activitate ce curand s-a numit speologie (sau speleologie).

Speologia este o stiinta relativ tanara, dar cu mult mai vasta si mai atragatoare decat se crede. Sub pamant sunt tainuite foarte multe lucruri in stare sa uimeasca, sa surprinda si sa pasioneze savantul pretentios si sceptic.

Mii de pesteri si prapastii, cunoscute in prezent omenirii, reprezinta doar o parte intima a intinselor goluri subterane ce exista in adancurile planetei noastre, dar care nu au iesire la suprafata. Acestea sunt uriasele palate ale imparatiei mineralelor, unde noi am patruns nu mai departe de antreu. Si de aceea speologia are ca sarcina nu numai studierea proceselor de formare si evolutie a pesterilor subterane si a prapastiilor, ci si dezvaluirea a tot ce poate fi vazut si gasit sub pamant.

Ramasitele culturii materiale a oamenilor primitivi, gasite in timpul sapaturilor in multe pesteri, au permis savantilor sa reconstituie modul de viata, obiceiurile si psihologia stramosilor nostri indepartati. Reprezentarile ce s-au pastrat ca prin minune in adancurile unor pesteri vadesc cu elocventa faptul ca omul primitiv plazmuise in inchipuirea sa un intreg panteon de zeitati misterioase, ale caror nume nu le vom afla niciodata.

Speologia - o stiinta renascuta din epoca preistorica - a aparut pe lume si a prins viata datorita curajului unor oameni razleti, care au cutezat sa incalce oprelistile si descantecele ce apasau ca o vraja asupra palatelor si castelelor subterane.

Vanatorii din toate tarile au jucat si ei un rol de seama in descoperirea si cercetarea pesterilor si grotelor. Astfel americanul Hotchins, urmarind un urs ranit de el, a descoperit in anul 1809 Pestera Mamutilor, cea mai mare pestera din lume.

In mod similar a fost descoperita si pestera Oriniac (departamentul Garonna-de-Sud), al carei nume il poarta o intreaga epoca din existenta omenirii primitive.

Tehnica cercetarii pesterilor subterane si prapastiilor se perfectioneaza pe an ce trece. Coborarea in prapastii verticale nu se mai efectueaza cu ajutorul unei simple funii, ci este coborata si ridicata de un traliu primitiv.

Acum cercetatorii au la dispozitie scari de capron asigurare suplimentar cu cabluri de otel, telefoane portative, emitatoare radio si alte mijloace de telecomunicatii moderne.

SPELEOTEME

Principalele tipuri de speleoteme (formatiuni de o structura fina cu o forma foarte variata, create de conditiile specifice interiorului fiecarei pesteri, deseori constituind decorul principal al acesteia; se intalnesc rar) care pot fi intalnite in pesteri sunt:

1. Stalactite - un tip de speleoteme

Aceste formatiuni sunt atarnate de tavan si sunt formate de apa, ce contine diferite tipuri de calcite, care mai apoi se cristalizeaza, intrand in reactie cu dioxidul de carbon.

Stalactitele imbraca forma unor turturi pietrificati, dezvoltati din sus in jos, dinspre tavanul galeriilor si salilor spre planseul lor. In general ele au o configuratie cilindrica sau conica, iar lungimea variaza dintre cativa centimetri la cativa metri, in cazuri de exceptie pot ajunge la 5-7 metri lungime.

Unele formatiuni stalactitice au forme curioase, cum ar fi stalactitele- macaroane, numite si stilolite cu diametrul de la cativa milimetri si lungime de pana la doi metri.

Anemolitele se dezvolta pe piezis, iar stalactitele bulboase apar ca forme masive cu fizionomii aparte.

2. Stalagmite - formatiuni ce cresc invers stalactitelor - de pe podea spre tavan, formate de obicei in rezultatul caderii apei de pe suprafata stalactitelor. Dimensiunile lor variaza la fel in limite largi, ajungand la 7 m inaltime. Paleta formelor si aici fiind nuantata : stalagmitele-lumanari, conice, tronconice, arenacee - o subforma de domuri stalagmitice masive.

3. Coloane - o formatiuni care rezulta din concresterea stalagmitelor si stalactitelor. Formandu-se in decursul unei perioade indelungate deseori ating dimensiuni impresionante.

In cazuri de exceptie ele pot rezulta printr-o crestere exacerbata a uneia sau alteia din cele doua forme, iar cel mai atractiv fapt este existenta unei punti de legatura dintre planseul si tavanul galeriilor endocarstice. Se intalnesc in majoritatea pesterilor afectate de procese de depunere.

4. Helicite - formatiuni care seamana cu retele fragile si incurcate de cilindri, formate datorita scurgerii foarte lente a apei, incat calcitele si gipsurile continute in ea reusesc sa se cristalizeze si sa orienteze in directii diferite orientarii normale. De obicei speologii considera ca helicitele se dezvolta contrar legilor fizicii;