Dezvoltarea durabilă prin turism

1. Evoluţia conceptului de dezvoltare durabilă

Conceptul de dezvoltare durabilă se referă la o formă de creştere economică ce satisface nevoile societăţii - în termeni de bunăstare, pe termen scurt, mediu şi mai ales lung. El se fundamentează pe considerentul că dezvoltarea trebuie să vină în întâmpinarea nevoilor prezente fără să pună în pericol pe cele ale generaţiilor viitoare. În termeni practici, acest lucru înseamnă crearea condiţiilor pentru dezvoltarea economică pe termen lung, în acelaşi timp protejând mediul înconjurător.

Summit-ul de la Copenhaga (martie 1995) a accentuat nevoia de combatere a excluderii sociale şi a protecţiei sănătăţii publice. Tratatul de la Amsterdam a făcut o referire specială la dezvoltarea durabilă. Totuşi, abia la Consiliul European de la Goteborg, din iunie 2001, a fost convenită o strategie pentru dezvoltarea durabilă, care oferă o a treia dimensiune, de mediu, strategiei de la Lisabona şi stabileşte o nouă abordare a politicilor. Strategia se bazează pe principiul că efectele economice, sociale şi asupra mediului ale politicilor trebuie examinate într-o manieră coordonată şi luate în considerare în procesul de luare a deciziilor. Consiliul European a identificat un număr de obiective şi măsuri în cele patru domenii prioritare ale viitoarei politici de dezvoltare a Uniunii:

Combaterea modificării climei;

Asigurarea dezvoltării durabile;

Sănătatea publică;

Administrarea mai responsabilă a resurselor naturale.

Consiliul European de la Laeken, din decembrie 2001, a salutat crearea Autorităţii Alimentare Europene, a Agenţiei Europene pentru Securitatea Aeriană şi a Agenţiei Europene pentru Siguranţă Maritimă. Consiliul European de la Barcelona, din martie 2002, a afirmat că în primăvara anului 2003 va fi revizuită strategia de dezvoltare durabilă, cu accentul pe punerea în practică a rezultatelor Summit-ului mondial pe tema dezvoltării durabile.

2. Valori rurale

Zonele rurale sunt bogate în diversitatea lor ecologică şi culturală. Dimensiunea şi complexitatea comunităţilor rurale fac dificilă generalizarea în ceea ce priveşte problemele sau valorile, chiar dacă există unele caracteristici comune.

Pentru mult timp în existenţa lor, comunităţile rurale s-au bazat pe abundenţa resurselor naturale. Dar, în secolul XX, marile schimbări tehnologice, politice şi economice au adus o profundă transformare în agricultură, şi în alte resurse industriale reînnoibile, fapt ce a condus comunităţile rurale la dependenţă faţă de acestea.

În ciuda acestor schimbări, există încă destul de multe motive de optimism. Rezilienţa şi autodeterminarea sunt două particularităţi care caracterizează multe comunităţi rurale.

Pentru zonele rurale, ritmul rapid al schimbării a adus cu el nu numai provocări, ci în egală măsură şi ocazii favorabile. În unele direcţii, dezvoltarea durabilă ajută să se realizeze schimbarea care este inevitabilă, şi să o facă într-un mod economic, responsabil din punct de vedere al mediului înconjurător, şi echitabil din punct de vedere social.

Comunităţile cu cel mai mare succes luptă să folosească valorile şi abilităţile locale simultan cu adaptarea şi adoptarea noilor idei şi tehnologii în plan local.

3. Valori rurale – dezvoltarea comunitară şi turismul

Odată cu schimbările din agricultură, comunităţile rurale încearcă să se organizeze cât mai bine pe plan local.

Dezvoltarea comunităţii permite rezidenţilor să extindă infrastructura, cum ar fi gospodăria comunală, locuinţele pentru populaţie, facilităţi pentru comunitate şi să diversifice baza lor economică fără să submineze valorile rurale.

Turismul, dar mai ales ecoturismul, oferă instrumentele şi resursele necesare pentru a ajuta comunităţile rurale să-şi continue propria traiectorie a dezvoltării durabile.

Ecoturismul este o formă de turism în care principala motivaţie a turistului este observarea şi aprecierea naturii şi a tradiţiilor locale legate de natură şi care trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

- conservarea şi protejarea naturii;

- folosirea resurselor umane locale;

- caracter educativ, respect pentru natură

- impactul negativ minim asupra mediului natural şi socio-cultural (definiţia consacrată a Organizaţiei Mondiale a Turismului).

Potrivit lui "The Ecoturism Society" - una din cele mai prestigioase organizaţii care se ocupă de ecoturism -, acesta poate fi definit astfel:

"acea călătorie responsabilă spre o zonă naturală care contribuie atât la conservarea patrimoniului natural cât şi la bunăstarea populaţiei locale".

O altă definiţie spune că ecoturismul este: "vizitarea unei zone relativ neafectate de activităţile umane, cu un impact redus asupra mediului, care are o importantă componentă educaţională şi care oferă un beneficiu economic direct economiei şi populaţiei locale". În mod normal, el este asociat cu "turismul de aventură", "turismul de natură", "turismul rural" şi cu "agroturismul".

Prin turism rural şi agroturism (mai cunoscute la noi) se înţelege petrecerea unui sejur în cadrul unei comunităţi locale rurale, respectiv într-o gospodărie agricolă. Turistul poate fi implicat mai mult sau mai puţin în activităţile tradiţionale ale respectivei zone sau gospodării. Astfel, el poate participa la recoltarea strugurilor, la mulsul oilor sau la culesul merelor.

Adevăratul agroturism se desfăşoară în gospodării care se apropie cât mai mult de arhitectura şi modul tradiţional de viaţă din zonă.